„Aici, în ciocnirea dintre papism şi isihasm, politica şi teologia, inextricabil legate într-o reţea complexă de evenimente istorice, au provocat extraordinarul impas în ceea ce azi numim «deosebiri de doctrină ireconciliabile» (Jaroslav Pelican) care se află în centrul relaţiilor dintre ortodocşi şi romano-catolici în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea.”
(Arhiepiscop Chrysostomos)
„Am atins inima teologilor occidentali prin prezentarea lui Hristos ca Cel Ce vine cu iubire către noi, am atins coarda simţirii lor. N-am rămas la o expunere teoretică simplă sau la aceea a Ortodoxiei ca fiind un simplu rit creştin între altele asemenea. Ritul nu este o formă oarecare. Dacă nu ai învăţătura apostolică despre Hristos şi Liturghia apostolică, nu-L ai pe Hristos întreg. Ritul exprimă credinţa, în slujbele Bisericii îţi exprimi credinţa în Hristos cu toată convingerea că El este prezent.”
(Pr. Prof. Dumitru Stăniloae)
„Am descoperit Biserica Ortodoxă şi am cerut Botezul în această Biserică. Astfel am devenit ortodox. De atunci am întâlnit multe complicaţii în domeniu psihologic sau sociologic al Ortodoxiei, dar nu în domeniul spiritual. În domeniul duhovnicesc al Ortodoxiei este cu adevărat o bucurie inepuizabilă. Cum zicea Dostoievski: «Dumnezeu este libertatea şi bucuria omului!» Cu adevărat, aceasta mi-a oferit Biserica Ortodoxă!”
(Olivier Clement)
„Am fost atras în Ortodoxe de ideea sfinţeniei, dar sfinţenia creştină trece prin pocăinţă şi prin dimensiunea crucii. Astăzi omul nu voieşte însă nici să sufere, nici să se pocăiască. New Age – de pildă – vine şi afirmă: «Iată, vă veţi dezvolta spiritual fără să aveţi nevoie de a suferi sau de a trăi Taina Pocăinţei!» În puţine cuvinte, este ispita pe care a trăit-o Adam, insuflată se şarpe în primele zile ale creaţiei.”
(Părintele Simeon)
„Am înţeles Ortodoxia ca fiind nimic altceva decât firea omului. Omul prin fire este ortodox: chinez, libian, negru din Africa, piele roşie, orice ar fi el, prin firea lui este ortodox… Ortodoxia este singura realitate a omului. Ea este în firea lui!”
(Părintele Rafael Noica)
„Apologia Ortodoxiei n-a fost lipsită de stridenţe: unii apologeţi au apăsat pe acrivia Tradiţiei, Tradiţie mult timp codificată, alţii pe dinamica şi dezvoltarea Tradiţiei. Din fericire, exegeza teologică critică nu mai este asimilată cu eroarea, neascultarea sau erezia teologică. Aşadar hermeneutica Tradiţiei devine indispensabilă şi urgentă.”
(Pr. Prof. Dr. Ion Bria)
„Apusul crede că faptele omului în primul rând, în faptele lui Dumnezeu în rândul al doilea şi în Dumnezeu în rândul al treilea. Răsăritul crede în Dumnezeu, dar nu pune prea mult preţ pe faptele lui Dumnezeu şi înlătură faptele omului. De aceea Apusul nu are unitate şi nici nu poate ajunge la unitate, pentru că unitatea se află numai în Dumnezeu, şi de aceea activitatea Apusului trece aşa de des la război, iar pacea Răsăritului la resemnare. Dar pentru ce se întâmplă toate acestea, mă întrebi, copile? Pentru că Apusul nu-şi poate însuşi pe Hristos, iar Răsăritul nu-şi poate însuşi pe Iisus. Sau cu alte cuvinte: pentru că Apusul recunoaşte pe om, nu pe Dumnezeu, în vreme ce Răsăritul recunoaşte pe Dumnezeu, dar nu recunoaşte pe om. De aceea Apusul trăieşte în zbuciumare, iar Răsăritul în resemnare.”
(Sf. Iustin Popovici)
„A regăsi sensul rugăciunii interioare, al rugăciunii neîncetate, aceasta este misterul profund al Ortodoxiei. Acesta transmite Ortodoxia, în tradiţia sa bimilenară, din generaţie în generaţie, prin experienţa, viaţa şi nevoinţa Sfinţilor. Această rugăciune lăuntrică, acest suflu al Sfântului Duh în noi constituie secretul vieţii noastre. Este programul nostru, este chemarea noastră. Şi trebuie să o căutăm, trebuie să o realizăm în noi. Aş spune că, în cele din urmă, noi suntem chemaţi să devenim rugăciune.”
(Pr. Prof. Dr. Boris Bobrinskoy)
„Ar fi trebuit să fii gata să suferi orice, în loc să dezbini Biserica lui Dumnezeu! Martiriul ales pentru evitarea schismei ţi-ar fi adus la fel de multă cinste ca martiriul ales pentru a scăpa de idolatrie, dacă nu chiar mai multă. Căci în cazul al doilea omul este martirizat pentru ca să-şi salveze sufletul, în primul pentru ca să salveze întreaga Biserică.”
(Eusebiu de Cezareea, „Istoria Bisericii”, cartea VI, p. 285, „Epistola lui Dionisie, Episcop de Alexandria, împotriva ereticului Novatus” – A. D. 166)
„Aristocraţia adevărată a Europei este Ortodoxia.”
(Christos Yannaras)
„Ar mai fi existat astăzi Ortodoxia dacă Sfinţii ar fi aplicat atunci practica contemporană a dialogurilor intercreştine şi interreligioase? Oare nu îi interesa pe Sfinţi binele omenirii, pacea ş.a.m.d. ? Pe de altă parte, să ne spună apărătorii dialogurilor: Care dintre cei de altă confesiune sau de altă religie s-au apropiat de Ortodoxie şi au îmbrăţişat-o în urma acestor întâlniri sau dialoguri? Cei care devin ortodocşi astăzi în străinătate fac aceasta fiindcă au cunoscut vreun stareţ luminat de Dumnezeu sau fiindcă au citit o carte precum Filocalia, şi nu fiindcă au fost influenţaţi de dialoguri. Duhul care domneşte la dialogurile intercreştine şi interreligioase nu doar că nu ajută, ci şi împiedică venirea cuiva la Ortodoxie.”
(Părintele Arsenie Vliangoftis)
Tezaurul Ortodoxiei – texte alese –
Alcătuire de Ignatie Monahul
Editura Ştefan, Bucureşti, 2008
