„Biserica Ortodoxă are datoria să-şi pună în lucrare harisma şi să-şi îndeplinească misiunea ei, aceea de a propovădui popoarelor Europei că, dacă mai există ceva care să poată salva Europa în această perioadă critică a istoriei ei, aceasta este Ortodoxia. Să nu văduvim noi înşine Biserica noastră Ortodoxă de posibilitatea transmiterii acestui mesaj mântuitor popoarelor Europei, punând erezia pe acelaşi nivel cu Credinţa Ortodoxă, în perspectiva confuză şi în viziunea neclară a ecumenismului sincretist! Putem contribui la formarea unui ecumenism sănătos, cu desăvârşire ortodox, descoperind creştinilor eterodocşi taina Dumnezeu – Omului şi a Bisericii Sale.”
(Arhim. Gheorghios Kapsanis)
„Biserica Ortodoxă are toate caracteristicile Bisericii Apostolice: succesiunea apostolică, întreaga structură ierarhică a Bisericii primare, învăţătura apostolică şi cugetarea apostolică.”
(Pr. Dr. Antonios Alevizopol)
„Biserica Ortodoxă crede că adevărata unitate a Bisericii este dată de Dumnezeu. Această unitate, ontologică, indivizibilă, este realizată, păstrată şi transmisă în istorie, fără întrerupere, în doctrina ei (credinţa apostolică), în Tainele ei (Botez, Euharistie), în structura ei canonică, liturgică şi eclezială. Biserica are o structură care prelungeşte responsabilitatea apostolică, de acea continuitatea în episcopat este necesară. Episcopatul în succesiunea apostolică şi Euharistia Bisericii locale sunt semne şi exigenţe ale unităţii Bisericii universale.”
(Pr. Prof. Dr. Ion Bria)
„Biserica Ortodoxă cunoaşte două expresii diferite ale sobornicităţii într-un loc concret: obştea monahală şi enoria. În obştea monahală ortodoxă se salvează întocmai forma protocreştină a Bisericii, aşa cum este descrisă în Faptele Apostolilor, şi cuprinde şi avutul de obşte (F. Ap. 2, 42-47). Dumnezeiasca Euharistie în enorie transformă adunarea locală în Biserică universală (I Cor. 1, 16-17) şi dă termenului „enorie” un sens adânc, dincolo de semnificaţia lui geografică. Fiindcă adunată „în Biserică” (I Cor. 1, 26) are pe Hristos şi, prin urmare, acolo se află întreaga Biserică. Aceasta înseamnă sobornicitate interioară, nu exterioară, geografică.”
(Pr. Dr. Antonios Alevizopol)
„Biserica Ortodoxă deţine Adevărul. În centrul ei Îl are pe Hristos. În ea toate sunt teandrice, deoarece toate cele ce sunt aduse ca prinos Dumnezeu – Omului devin teandrice, umplându-se de Harul necreat al Sfântului Duh. De aceea ea poate odihni sufletele care cu bună intenţie îşi caută libertatea, îşi caută scăparea din strânsoarea asfixiantă a raţionalismului, scientismului, materialismului, idealismului şi tehnocraţiei. De aceea Ortodoxia nu trebuie să se lase târâtă în cloaca sincretistă; nu trebuie ca această nădejde, care este Ortodoxia, să se piardă.”
(Arhim. Gheorghios Kapsanis)
„Biserica Ortodoxă, martor fidel şi cunoscut al credinţei şi al practicării duhovniceşti a credinţei aşa cum se degajă din Sfintele Scripturi, cum au practicat-o Apostolii şi a mărturisit-o Biserica primelor secole, are prospeţimea acelor vremi.”
(Pr. D. Stăniloae)
„Biserica Ortodoxă Română este o Biserică locală, naţională, cu o identitate aparte, cu un chip propriu, potrivit cu chipul neamului nostru.”
(Teoctist, Patriarhul B.O.R.)
„Biserica Ortodoxă Română, încă de la primele începuturi de organizare canonică în Dobrogea (sec. al III-lea – al IV-lea), şi-a împletit destinele ei istorice şi lucrarea ei cu cele ale poporului român şi ale limbii române, care nu este alta decât limba latină populară târzie, vorbită în Dacia şi în întregul spaţiu de formare a poporului român, în evoluţia ei lentă în toate ţinuturile româneşti. Credinţa ortodoxă, prin predicarea Evangheliei lui Hristos în latina populară din România de Răsărit şi în străromână, a stimulat şi grăbit romanizarea şi a adâncit unitatea poporului ce se năştea, iar aceasta din urmă a asigurat viaţa religioasă creştină înfloritoare în spaţiul carpatic-dunărean şi pontic, cu începere din sec. al III-lea. Viaţa religioasă creştină cu mărturiile ei materiale concrete: urme de bazilici, unele dintre ele foarte mari, ca marea bazilică din Tomis, obiecte de cult şi mulţi martiri, este mărturia existenţei şi dăinuirii, în ciuda tuturor vitregiilor istoriei, a unui popor şi a Bisericii lui, Biserica Ortodoxă împlântată adânc în însuşi procesul etnogenezei sale şi în lupta lui de existenţă şi afirmare ca popor romanic şi creştin ortodox aici, la Dunăre şi în Carpaţi, şi dincolo de arcul Carpaţilor, şi pe malul Pontului Euxin.”
(Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu)
„Biserica Ortodoxă Română se consideră şi astăzi parte componentă a caracterului naţional al românilor. Noi zicem mereu: Biserica strămoşească. Atunci când propovăduim Ortodoxia, o legăm de destinele dintotdeauna ale neamului, pentru că prin Ortodoxie neamul şi-a păstrat unitatea de simţire, de limbă, de credinţă şi conştiinţa continuităţii pe vatra strămoşească. La noi, în trecut şi azi, când cineva vede trecând pe stradă ori pe uliţă un preot ortodox, zice: A trecut popa românesc. Nu zice ortodox. Asta se înţelege. Mitropolitul Varlaam al Moldovei şi-a intitulat Cazania de la 1643 Carte românească de învăţătură, dar de fapt era Carte ortodoxă de învăţătură. Ortodoxia şi românitatea erau acelaşi lucru.”
(Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului)
Tezaurul Ortodoxiei – texte alese –
Alcătuire de Ignatie Monahul
Editura Ştefan, Bucureşti, 2008
