Doamne, eu mereu tot cuget rostul multora pe lume,
dar oricât mi-aş bate capul, nu găsesc răspuns anume…
Multă vreme suferinţei nu-i vedeam un rost sub soare
până ce-am privit mai bine viaţa asta trecătoare,
până ce-am luat aminte ce rămâne şi ce piere,
şi-atunci am văzut măsura dintre râset şi durere,
dintre soarta şi sfârşitul celor cu viaţa-amară
şi-ale celor cu o viaţă păcătoasă şi uşoară.
Şi când am luat aminte la răsplata lor odată,
am văzut că suferinţa este binecuvântată,
că ea face calea strâmtă să sfârşească-n fericire,
pe când viaţa fără lacrimi duce-n veşnica pieire.
De aceea-n astă lume, unul trece ca prin apă,
fără plâns şi fără chinuri el trăieşte pân’ la groapă,
pe când altul, de cum naşte până trebuie să moară,
când o suferinţă-i trece, alta vine şi-l doboară,
– dar acela-n suferinţă stă în legături cu Cerul,
pe când cel fără necazuri este-nvârtoşat ca fierul.
Şi-am văzut în lumea asta, în tot necuprinsul Firii,
că durerea-i rânduită ca un drum al mântuirii,
lacrimile suferinţei şi suspinele-ndurate
fac privirile mai limpezi şi le-nalţă mai curate
şi fac inima mai bună, mai smerită, mai tăcută
şi viaţa-n ascultare mai lui Dumnezeu plăcută…
TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
