Doi cumnaţi, nu prea apropiaţi în ale credinţei, s-au dus, în timpul foametei, în Banat, să cumpere cereale. Pe drum s-au contrazis despre credinţă, iar seara erau supăraţi unul pe altul.
Cerură găzduire la un moşneag. Cerură şi mâncare cu plată.
În timp ce moşneagul făcea mămăliga, unul dintre călători ieşi până afară.
– Sunteţi fraţi? – întrebă bătrânul.
– Ăsta să-mi fie frate? Ăsta e un măgar! Cel de-afară vine în casă… Imediat iese cel de-al doilea. Moşul se face a întreba din nou:
– Sunteţi fraţi, cumva?
– Nu mi-i frate deloc! Ăsta e un porc, nu frate…
Celălalt intră… Tăcere… Moşul termină mâncarea, o dă deoparte, o înveleşte…, aduce un castron cu ovăz-boabe şi-l pune în faţa celui care fusese primul afară. Aşază şi un castron cu porumb-boabe în faţa celuilalt… Apoi le spune:
– Poftiţi de mâncaţi, dragii moşului!
– Ce să mâncăm, moşule? Noi am spus că-ţi plătim să ne dai şi mâncare… Ce, noi mâncăm grăunţe crude? Suntem animale?
– Nu vă supăraţi, că despre primul, când a ieşit afară, mi s-a spus că este un măgar şi despre al doilea mi s-a spus că-i un porc. Mai bun decât ovăz şi grăunţe ce să vă dau? Nu vă înţeleg cum v-aţi putut porni într-o călătorie lungă, având aceeaşi problemă şi aceeaşi ţintă, când voi nu sunteţi una nici în credinţă, nici în unire… Dacă vă iese un lup şi se repede la porc, măgarul fuge de-i pârâie copitele… Dacă nu vă împăcaţi şi nu văd pace şi unire între voi, nici nu dormiţi la mine, nici nu vă dau mâncare ca la oameni.
Cei doi s-au ruşinat, au primit morala, s-au împăcat şi nu s-au mai ponegrit unul pe altul.
Acelaşi lucru se cere şi de la unii dintre noi!
Vasile AXINUŢĂ
