Dulce Doamne, cât Te doare
greul meu păcat;
– ca să nu-Ţi văd ochii-n lacrimi,
capu-l ţii plecat.
Te fereşti să nu-Ţi văd Faţa
marii întristări,
simt c-ai vrea să fii de mine
peste şapte mări.
Dulce Doamne, ai dreptate,
greu Te-am întristat,
nu sunt vrednic niciodată
să mai fiu iertat.
Nu mai merit nici o milă
pentru-a mele stări,
merit să Te duci de mine
peste şapte mări.
Dulce Doamne, Tu poţi merge,
însă mie-apoi
plânsul morţii o să-mi ardă
ochii amândoi;
inima o să mi-o rupă
greul ce nu-l spun…
– Du-Te, dar să ştii acolo
c-am să mor nebun!…
Cântările Căinţei / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008
