7 – Dacã Dumnezeu a pus în orice inimã de fiu adevãrat – iubirea de mamã – acest uman și divin simțãmânt, – cum oare lui Iisus sã nu-I fi fost acest simțãmânt mai înalt și mai desãvârșit decât la oricine, – fațã de Mama Sa?
În Inima Sa tot ce este nobil și frumos – era într-o nespus mai mare mãsurã decât în oricare altã inimã omeneascã.
Și ce simțãmânt este mai frumos pe lume ca dragostea și grija de mama ta?
8 – Dacã pe noi care suntem rãi, El ne-a fãcut în stare sã iubim atât de mult pe mama care ne-a nãscut, care ne-a crescut și care ne-a însoțit suferind pentru noi cu o dragoste, cu o grijã unicã pe lume, – cum oare sã nu fi avut El Însuși Cel nespus de Bun, – o astfel de iubire dar nespus mai mare, – pentru Maica Lui, care a fost cea mai sfântã, cea mai bunã, cea mai iubitoare și cea mai zdrobitã mamã – de pe lumea aceasta?
9 – Chiar și numai gândul la mama ta, îți umple sufletul de înfiorare și ochii de lacrimi, oricând.
Dar în vremea suferinței, odatã cu gândul acesta, vin în suflet toate amintirile vieții, toate simțãmintele legate de numele mamei, care pentru fiecare om, sunt cele mai scumpe și mai frumoase amintiri din viața lui.
10 – Cine ne-a iubit cu adevãrat pe noi, acela n-a putut niciodatã sã nu aibã și despre mama noastrã, decât cele mai respectuoase, mai sfinte și mai cerești gânduri.
Cum cât mai mult atunci, cine Îl iubește cu adevãrat pe Hristos, cum ar putea vreodatã sã nu aibã pentru Preasfânta Lui Mamã, decât niște sfinte și fericite gânduri?
De un preț nespus mai nalt, decât despre oricare altã mamã din lumea asta!
11 – Cea mai bunã dovadã cã Preasfânta Mamã a lui Iisus, n-a avut pe nimeni altcineva pe lume, decât pe El, este faptul cã în clipa morții Sale, Fiul Sfânt Se îngrijește de un susținãtor al mamei Sale, – încredințând-o în ocrotirea ucenicului Sãu Ioan.
Ucenicul statornic și nedespãrțit.
Luați aminte voi care nu vã temeți a vorbi cu gânduri necuviincioase despre Maica Domnului.
12 – Cunoscând cât suferise și cât ar fi suferit mai departe în familia aceea lui Cleopa unde era Mama Sa, – Fiul Dulce o ia de acolo în fața a doi martori – cele douã Marii: – Maria Magdalena și Maria lui Cleopa, și tot în fața lor o încredințeazã ucenicului iubit Ioan – ca unui adevãrat al doilea fiu al ei.
13 – Fiule, iatã Mama ta – ne spune și nouã Domnul nostru.
Cãci prin Iisus, Preasfânta Nãscãtoare este și Mama noastrã, a fiecãruia din cei care suntem “frați” mai mici ai lui Iisus.
Sã o luãm deci și noi în respectul și în cinstirea noastrã ca niște fii vrednici și credincioși ai dragostei lui Hristos, – cum a fãcut Sfântul Ioan.
14 – Încredințându-l pe Ioan, Sfintei Sale Mame, Mântuitorul dorea sã-i mîngîie inima ei prea zdrobitã, – dându-i un nou reazem, un nou fiu.
Punând în locul Lui, rãmas prea gol, cea mai vrednicã iubire pe care o putuse afla printre oameni.
Arãtându-i în locul Fiului Iubit care i se lua acum, un alt fiu iubit care i se dãdea…
15 – Nimeni nu se fãcuse atât de vrednic de încrederea și de iubirea lui Hristos, ca ucenicul rãmas lângã El în toate împrejurãrile grele.
Dupã ce a suferit totul, rãmânând nedespãrțit, – Hristos îl învrednicește pe statornicul ucenic de cea mai mare și mai sfântã slujbã.
Îl face pe Ioan înlocuitorul Sãu.
Îi încredințeazã cea mai duioasã și mai sfântã datorie:
– datoria unicã de fiu, pe care numai El, Iisus, o putea împlini fațã de Maica Lui.
16 – Dumnezeu nu încredințeazã nimãnui un dar scump și nu-i dã în grijã nimãnui comorile Sale, decât dupã ce acela s-a dovedit rãbdãtor în
necaz.
Dupã ce a rãmas statornic în cele mai grele încercãri și dupã ce s-a pãstrat nedespãrțit de Hristos pânã la moarte.
Cândva Ioan ceruse locul cel mai ales, alãturi de Iisus (Marcu 10, 3).
Domnul i-a vorbit atunci despre botezul cel greu și despre paharul cel amar, prin care se va dovedi cine este cel vrednic sã aibã aceastã cinste.
17 – Acum când Ioan renunțase demult la orice dorințã de întâietate, iatã Dumnezeu îi dã acest loc sfânt, cinstea cea sfântã de a sta împreunã cu Maica Sa Sfântã unul de-o parte și celãlalt de alta a Crucii Lui,
– adicã a Tronului Sãu Slãvit, a Scaunului Sãu Împãrãtesc care era Crucea, – mai strãlucitã ca orice tron, mai mãreațã ca orice slavã, mai aleasã ca orice altã cinste.
Fiindcã locul sfânt din veșnicie, este acela de care te învrednicești prin suferințã lângã Hristos aici și acum.
18 – Cinstea eternã este cea pe care ți-o câștigi prin pãrtãșia la Crucea lui Iisus acum.
De întâietate nu te arați vrednic cu adevãrat, decât dupã ce ajungi la acea stare duhovniceascã din care n-o mai ceri, din care te și rușinezi cã vreodatã ai dorit-o.
19 – Slava de a suferi lângã Hristos este mai mare decât oricare altã slavã.
Harul de a pãtimi împreunã cu El este mai mare ca oricare alt har.
Și cinstea pe care o primești acolo unde ții mai puțin la tine, și mai mult la El, – te va așeza într-o veșnicã luminã, în locul cel mai lângã Iisus.
20 – Din ceasul acela ucenicul a luat-o pe Maica Domnului la el acasã.
Nici Preasfânta Mamã nu avea o casã a ei pe pãmânt.
Ce bine cã unii ucenici mai au și case!
Și mai ales cã ei au pus aceste case în slujba lui Dumnezeu și a celor preaiubiți ai Lui.
O, Dumnezeul nostru, ia-ne în slujba Ta cu tot ce avem.
Traian Dorz, din “Răsplata ascultării”
