Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Dupã 40 de ani de pustie cu gândul la Paştile Oastei Domnului

Dupã 40 de ani de pustie cu gândul la Paştile Oastei Domnului

Dupã 40 de ani de pustie cu gândul la Paştile Oastei Domnului

49Pe 7 noiembrie 2016 s-au împlinit 40 de ani de peregrinare prin pustia de după a treia zi istorică a Oastei Domnului, întâmplată în data de 7 noiembrie 1976, la Poiana Braşov. Scopul deplin cunoscut al acestei consfătuiri istorice a fost delimitarea pentru totdeauna a Oastei Domnului de duhurile sectare care încercau din răsputeri să împingă Lucrarea Domnului în prăpastia sectarizării, cu mult mai periculoasă decât cea dintâi, a oficializării, de care se trecuse destul de repede, graţie prezenţei luminate a Părintelui Iosif Trifa în vâltoarea încercărilor dintâi.

În ziua istorică din 7 noiembrie 1976 s-a statornicit hotarul între duhul sectar şi cel al libertăţii în Hristos prin despărţirea fizică de gloata egipteană idolatră. În urmă cu 40 de ani, această zi istorică a devenit Paştele Oastei Domnului, trecerea într-o noapte unică şi istorică de la amestecătura duhurilor strecurată între fronturile noastre în ceilalţi 40 de ani de după caterisirea omului lui Dumnezeu, la starea de a nu mai îngădui „nimănui să se amestece în adunările noastre”. De a nu mai da „cuvânt nici unui străin în nici o adunare a Oastei”, nici a îngădui vreunui „frate de-al nostru să meargă la ei”. Hotărâri ferme şi definitive au conturat această zi sau noapte istorică de Paşte eliberator al Oastei Domnului: „Toţi cei care au făcut până acum aceste greşeli să nu le mai facă, ci să se îndrepte pe calea sănătoasă. Iar de cei ce nu vor să se îndrepte de bunăvoie, să rupem orice legătură cu ei, după cuvântul Sfintelor Scripturi (Tit 1, 10-11 şi 3, 10-11 etc.).”

La 40 de ani de când aceste hotărâri au conturat istoria Oastei Domnului prin pustia cernerilor care le-au urmat, să poposim, mai înainte de a atinge pământul făgăduinţei, pe ţărmul Iordanului şi privind în urmă, să ne evaluăm peregrinarea. Ne este mai lesne a ne regăsi şi recunoaşte trecutul dacă privim mai întâi la exodul israeliţilor din robia egipteană. Peregrinarea noastră este ca a lor, luptele şi ispitele lor au fost şi ale noastre.

Trecerea prin Marea Roşie, Paştele evreiesc, acea noapte a despărţirii a fost definitorie pentru ieşirea din robia egipteană cea idolatră. Dar, vai, o dată cu poporul israelit s-au strecurat şi egipteni care s-au declarat evrei, sau evreii au ieşit şi cu obiceiurile idolatre ale egiptenilor, perpetuând amestecătura duhurilor, ceea ce a dus în final la pieirea aproape a tuturor celor peste şase sute de mii de israeliţi care ieşiseră din Egipt. Doar doi dintre cei care au trecut Marea Roşie au reuşit să treacă şi Iordanul şi să moştenească Canaanul făgăduit.

La 40 de ani de după Paştele nostru cel din noaptea de 7 noiembrie 1976, al despărţirii de duhurile neoprotestante, câţi n-au murit pe cale înfrânţi de dorul Egiptului? Să ne facem vreme a urmări pe-ndelete comportarea israeliţilor încă de cum au intrat în pustia celor 40 de ani şi vom regăsi în fiecare act înscris pe paginile Vechiului Testament imaginea în oglindă a istoriei noastre. Slăbiciunea dorului după alimentele Egiptului, după carnea, ceapa şi usturoiul robiei, o regăsim în toate frământările şi meandrele albiei ce-am conturat-o Oastei în ultima vreme. Răsculările căpeteniilor răzvrătite împotriva lui Moise: Core, Datan şi Aviron (Numeri 16), cum le regăsim întocmai în obştile separate în tot parcursul anilor peregrinării noastre în spatele unor lideri nemulţumiţi de asprimea pustiei? Cârtirile din pustie, îndoielile, trădările, cum le regăsim presărate pretutindeni şi-n toată vremea din ziua istorică a despărţirii de robia sectară până azi!

Să luăm aminte, dar, la cuvântul biblic care ne arată în oglindă viaţa noastră duhovnicească. Dacă Bisericii din Sardes i se aminteşte: „Ştiu faptele tale, că ai nume că trăieşti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3, 1), oare nu ni se pare şi multora dintre noi că trăim, dar pentru că n-am lepădat cu totul învăţătura străină de cea a Bisericii, care este şi a Oastei Domnului, suntem deja morţi pe Cale? Propunerea făcută îngerului Bisericii din Sardes: „Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară” (3, 2) e de fapt ceea ce trebuie să aibă în vedere fraţii de răspundere, având nădejdea că nu sunt singuri în osteneala regăsirii cerută Oastei Domnului precum Bisericii din Sardes: „Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte”(3, 3) şi cu încredinţarea că Dumnezeu a păstrat o rămăşiţă, precum odinioară pe Iosua şi Caleb care n-au murit în pustie, suflete care au înţeles chemarea zilei istorice din 7 noiembrie 1976 şi au tras după ei istoria până azi. „Dar ai câţiva oameni în Sardes care nu şi-au mânjit hainele lor, ci ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în veşminte albe, fiindcă sunt vrednici” (3, 4), zice Duhul.

În toiul Brumarului fiecărui an, amintirea Paştelui Oastei Domnului să ne îndrepte cu nădejde privirea dincolo de Iordan, unde ne aşteaptă Iisus Biruitorul cu darul celor făgăduite.

Preot Petru RONCEA

din săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVII, nr. 49 (1077) 28 NOV. – 4 DEC. 2016

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *