9. Noi toți suntem mădulare ale Trupului lui Hristos. Mâinile Lui lucrătoare, picioarele Lui ostenitoare, umerii Lui purtători de poveri… (I Cor 12, 12-27).
10. Există o lege a compensării în trup, un echilibru între mădulare.
Când o mână nu poate lucra, cealaltă mână trebuie să facă singură pentru amândouă. Când un picior nu poate merge, celălalt trebuie să ducă singur. Când un umăr nu poate purta nimic, celălalt trebuie să poarte singur pentru amândoi.
11. Dacă unii fac greşeli, neapărat că alții trebuie să ispăşească prin suferință, pentru a se păstra un echilibru în trup. Altfel n-ar fi mântuire – s-ar prăbuşi totul.
12. Dacă unii nu pot ori nu vor să facă nimic pentru Domnul şi pentru Lucrare, atunci trebuie să fie neapărat alții, care să facă totul.
Altfel Lucrarea s-ar pierde.
13. Dacă unii nici cât pot nu vor să jertfească, atunci trebuie să fie alții, care să jertfească şi cât n-ar putea. Altfel totul s-ar nimici.
14. Există un echilibru cu o compensare! Cu cât sunt în Lucrarea Domnului mai multe suflete sfinte, – cu atât se răsfrânge şi peste cei slabi binecuvântarea, din pricina celor buni, de la Dumnezeu.
15. Şi cu cât sunt mai multe suflete vinovate într-o adunare, cu atâta se răsfrânge apăsarea şi peste cei nevinovaţi.
16. Dacă unii cad în păcat, trebuie neapărat să fie alţii, care să ardă pentru aceasta (II Cor 11, 29).
De ce să ardă altul? Pentru că celui căzut nu-i pasă. Arde cel căruia îi pasă şi pe care îl doare, fiindcă îi este mădular şi nu poate să nu sufere.
17. În trup există şi microbi provocatori de boli – dar există şi anticorpi care luptă contra microbilor, pentru sănătatea trupului.
Când biruie microbul, trupul moare. Când biruie anticorpii, trupul se însănătoşează.
Aşa este şi cu păcatul şi cu harul în Lucrarea Domnului.
Când biruie păcatul, se pierde harul. Când biruie harul, este nimicit păcatul.
18. Când nu mai este un Avraam care să mijlocească la Dumnezeu – şi un Lot care să sufere pentru neprihănire -, atunci Sodoma arde şi Gomora piere.
19. Când nu mai este nimeni care să se roage şi să sufere pentru iertarea şi mântuirea celorlalți, atunci familiile se destramă, adunarea se prăpădeşte, țara se ruinează.
20. Până rămân părinții credincioşi, mai este nădejde şi pentru copii; până rămâne un soţ credincios, mai este speranţă şi pentru celălalt; până mai sunt într-o adunare şi câțiva înfrânaţi, mai este o nădejde şi pentru cei desfrânaţi.
De aceea trebuie să fie suferinţă, pentru că sunt păcate. Altfel ne-am prăbuşi de tot.
Doamne, ai grijă de acest echilibru!
Amin.
Fratele Traian Dorz – ACUM SA FACEM, Editura ,,Oastea Domnului”, Sibiu, 2010
