Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Exigenţele convertirii oglindite în Actele Martirice – partea V

Exigenţele convertirii oglindite în Actele Martirice – partea V

Exigenţele convertirii oglindite în Actele Martirice – partea V

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula,
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu

Seria Conferinţe
Exigenţele convertirii oglindite în Actele Martirice
Suceava, 2005

Uitaţi-vă la şcoala noastră românească. În ce ne îmbogăţim noi? În matrici existenţiale. 1-1-1, 0-0-0… Uitaţi-vă bine, că ajungeţi sivicultori câte unii şi nu ştiţi să faceţi diferenţa între mesteacăn şi frasin. Pentru că teoretic noi le învăţăm pe toate, le şmecherim pe toate, le rotunjim pe toate, dar n-am pipăit lucrurile către care mergem. Devenim ingineri electricieni şi nu ştim să facem diferenţa între diodă şi triodă, pentru că nu se mai folosesc astea. Învăţăm noi la fizică despre Ciclul Carnof, ştim noi pe acolo despre ce-i Amperul, putem da definiţia a ce tensiune trece prin două fire de un centimetru, facem pe rotunzii, dar uităm că în esenţă, dacă Dumnezeu face o singură clipă ca G = 9, 81 m / s să plece un pic spre 9, 82 sau 9,83, s-au dus toate ale noastre. Sau noi am stabilit că metrul are 100 de centimetri. Mă rog, am fost de acord. Dar metrul ăla poate să aibă, uneori, nici un centimetru. Cât este un metru între doi iubiţi? Zero! Câţi sunt o mie de kilometri între doi oameni care se iubesc? Zero! Cât este un metru între doi duşmani? Enorm! Or, lucrurile acestea dintr-o dată le învăţăm. Modelul convertirii noastre ţine de modelul societăţii în care trăim. O societate care, pe de o parte, alunecă în globalism. Adică hai să ne bucurăm toţi: budiştii, ortodocşii, spiritiştii… Ne pupăm… Şi ne mântuim. Cretinii cu creştinii, cum ziceau bătrânii. Un globalism în care totul e făcut otova, ca şi cum dacă semeni grâul lângă cucuruz, şi peste el cartoful, ies toate dintr-o dată şi vă daţi seama ce producţie marfă la hectar acolo avem! Ştiţi că ficatul de gâscă este cel mai de preţ ficat. În acelaşi timp, ficatul de porc are o chestie specială, care ar da bine cu cel de gâscă. Au încercat ăştia într-o vreme genetic acolo, au manipulat un pic, şi a ieşit prima gâscă cu păr. Bine că n-a ieşit porcul cu pene!… Din nevoia de a epata neapărat cu ştiinţa umană şi de a crea cu tot dinadinsul produse noi, otovându-le aşa, asfaltându-le, dacă vreţi, am crezut că putem să zidim viitorul. Asta este zero! Pe de o parte.

Pe de altă parte am devenit consumişti. Chiar consumişti ai Bisericii. Adică mergem la biserică să ascultăm, să mâncăm, luăm anafură… Ca nişte roboţei: ne sculăm dimineaţa, ne spălăm pe ochi, zicem o rugăciune, ne ducem la biserică, ascultăm la biserică, ne luăm anafura şi plecăm. Iar în noi nimic nu s-a schimbat. Roboţelul cap pătrat a plecat şi tot aşa vine înapoi. Poate ceva mai rotund, aşa, că l-a mai bătut în cap, puţin, predica părintelui. Dar nimic din sistemul său interior nu s-a schimbat.

Consumişti suntem şi atunci când credem că dacă citim Filocalia toată, gata, suntem filocalici! Păi măi, fraţilor, să vedeţi ediţiile de Filocalie pe care le au suedezii sau englezii, de ne bagă în traistă! Traduse, culmea, după ediţia pe care a făcut-o Părintele Stăniloae, nu după ediţia grecească. Păi ştiu baptiştii de la Oradea greacă mai bine decât ştiu studenţii de la Sibiu sau cei de la Iaşi. Dar nu le foloseşte la nimic, că tot nu-L văd pe Dumnezeu!… Unul dintre ei a scris o carte teribilă, Concepţia de dumnezeire la Părintele Stăniloae. O scris-o şi… bou a fost, bou o rămas săracul, mă iertaţi de cuvânt prost… Acum exagerez eu, dar nu a priceput nimic, nu a transmis nimic din ceea ce scria în viaţa lui duhovnicească. El continuă să creadă că Hristos nu face parte din treime, că nu este un Dumnezeu Întrupat… Gândiţi-vă că nu s-a apucat din momentul în care a scris cartea să o laude pe Maica Domnului în adunare. De ce? El este victima consumismului. Adică el trebuie să trăiască totuşi cu ceva.

De ce vă spun lucrurile acestea? Pentru că mare parte dintre voi veţi fi intelectualii generaţiei viitoare. Şi înaintea acestor provocări, ca ortodocşi, va trebui să răspundeţi. Soluţia la toată nebunia lumii nu poate fi alta decât Hristos!

Să nu vă minţiţi vreodată că masonii sunt cei care ne dărâmă nouă Liturghiile. Ăsta e banc! Nici un mason n-o să vină să-ţi tragă mâinile în jos de la Împărate Ceresc, înainte de Liturghie. Şi nici n-o să-ţi tragă una în cap dacă te rogi acasă din Ceaslov. Dar dacă noi, în cămăruţa noastră intimă, nu ne vom împlini creşterea în modelul convertirii, totul ne este de prisos.

Ultimul lucru pe care vreau să vi-l pun la inimă ţine mai mult de o poveste. Se spune că la un moment dat un tip flămând din cale-afară îi cere unui altuia, care mânca o friptană de-asta, aşa, babană, să-i dea şi lui să mănânce. Îi aruncă ăsta o bucată de pâine: „Ia, mă! Îţi ajunge…” Mănâncă bietul pâinea, mai trăgea un miros de friptură, mai mânca o firimitură, mai trăgea un miros… Ăsta supărat: „Ce faci, mă, acolo?” „Mă hrănesc cu mirosul tău.” „Bă, asta te costă. Pe pâine nu-ţi cer nimic, dar pe miros trebuie să îmi dai bani.” „Bine. Cât?” „Cât vrei tu, dar trebuie să îmi dai bani.” Merge ăsta, cerşeşte de la ăla, cerşeşte de la ăla… Strânge el acolo o monedă prăpădită, şi îi dă omului moneda. (Desigur, lucrul ăsta nu se întâmplă în România! La noi fripturile sunt primele puse pe masa săracilor, bineînţeles!…) Şi la un moment dat aruncă săracul banul pe jos. Zbang!… Şi se învârte moneda pe jos, cu zgomot. După care ăsta o ia şi o bagă în buzunar. „Ce faci? ăla de colo. Păi nu-mi dai banul?” „Plata pentru mirosul tău a fost sunetul banului acestuia.”

Ce vreau să vă spun prin aceasta? Să aveţi foarte mare grijă, că multe zdrăngăneli vor fi de jur-împrejurul vostru. Dar plata zdrăngănitului este mirosul. Adică faptul că doar vă veţi aerisi într-un fel sau altul nu înseamnă că vă veţi îmbogăţi, într-un fel sau altul. Să nu credeţi acum că L-am pus pe Hristos între mine şi voi. Doamne fereşte! El este pus între noi pururea. Şi El ne strânge, şi El ne de-strânge şi ne împrăştie. Senzaţia noastră de a avea un Dumnezeu foarte îndepărtat de noi se datorează, într-un fel, şi modului nostru de a privi lucrurile. Şi modului în care, nu de puţine ori, Biserica ne prezintă lucrurile. O preoţie feudală, aşa, ridicată pe un eşafod, pe care nimeni nu trebuie să o atingă. Doamne fereşte să spui cuiva ceva de rău, că dintr-o dată devii duşmanul lui, şi toate lucrurile devin întotdeauna personale. Spunea George Călinescu la un moment dat că, din păcate, în România orice critică adusă se transformă într-o critică personală. Chiar dacă critică o instituţie sau loveşte într-o dramă instituţională. Şi ca să înţelegeţi drama instituţională, vă dau un exemplu: predarea religiei în şcoli. Toată lumea este de acord să se predea religia în şcoli. Dar nu de către toţi neaveniţii şi de către toţi neterminaţii, şi de către toţi stupizii, care cred că dacă au învăţat pe de rost Psalmul 50, sunt apţi să predea religie ortodoxă în şcolile româneşti. Pentru că, fie vorba între noi, să te duci şi să transformi clasa în simpli cititori de Psaltire şi stătători în genunchi pe coajă de nucă pentru că nu ţi-au ştiut Crezul, ţine de aberaţie şi de debilism. Or, dramele acestea, dacă nu le rezolvi în Hristos, nu se mai rezolvă niciodată.

Care este soluţia? Fără îndoială că o să avem nevoie de medici, de profesori, de silvicultori, ba chiar de preoţi, de tot ce aveţi nevoie dumneavoastră după modelul lui Hristos. Nu la modul în care Hristos ne devine de acum un fel de breloc la pantaloni, pe care îl scoatem: „Doamne, uite, acum mă duc acolo, mă duc dincolo, mă duc acolo… Mă umplu de har de la Tine.” Ci în modul în care Dumnezeu, locuind în noi, străbate împreună cu noi lumea în care trăim.

Lucrul acesta să-l reţineţi şi să-l purtaţi cu voi totdeauna în inimă. Că nu e clipă în care Hristos să nu stea lângă noi, de dragul nostru şi împlinindu-Se cu noi. Drama noastră cea mare în ceea ce priveşte convertirea noastră este faptul că noi, fiind botezaţi ortodocşi, credem că nu trebuie să ne mai botezăm la Ortodoxie. Nimic mai fals. Toţi trebuie să ne mai îndreptăm câte ceva din noi, să apostrofăm câte ceva din noi, dacă vreţi, pentru ca metanoia să se împlinească deplin. Pentru ca schimbarea minţii să se împlinească deplin. Şi nu înseamnă numai să citim şi să rumegăm în colţurile minţii noastre lucrurile pe care le auzim. Ci şi să facem lucrurile pe care le auzim. Din nefericire, influenţaţi fie de credinţa catolică, ce ne spune că numai fapta ne mântuieşte, fie de cea protestantă, care e de părere că doar harul ne mântuieşte, am uitat că Biserica Ortodoxă se bazează pe această sinergie. Pe această împreună lucrare a lui Dumnezeu cu omul, în care fapta şi harul deopotrivă ne sunt darurile lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

Iată dar câteva dintre punctele care ar trebui să ne scurtcircuiteze, să ne frisoneze atunci când spunem că suntem ortodocşi. Cât din ceea ce facem noi aparţine Ortodoxiei din care ne mărturisim a face parte? Dacă ceea ce facem noi ţine de ortodoxia noastră particulară, de dumnezeul nostru particular, de piticul meu de pe creier, nu-i Ortodoxia pe care au mărturisit-o Părinţii, nu-i Ortodoxia pe care ne-a dăruit-o Hristos. Pentru că în Hristos nu cantitatea şi nici experienţa particulară nu sunt cele care dau dimensiunea convertirii. Nu „merg la baptişti, pentru că uite câţi merg la ei!” Şi la coadă la carne de câine merg mulţi, crezând că-i de oaie! Iar în ceea ce priveşte experienţa personală, e renumită povestea în care unul dintre preoţii catolici făcea Liturghia cu ţuică, şi când a ajuns arhiereul la el i-a zis: „Bă, frate, ce faci aici? Cum să faci Liturghia cu ţuică? Nu se poate!…” „Păi cum să nu se poată – zice -, păi eu am făcut! Şi s-o putut!”

Deci nici cantitatea, nici experienţa personală nu au nici un fel de valoare dacă ele nu sunt filtrate prin ceea ce Biserica vă pune totdeauna la îndemână: modelul convertirii, Care rămâne Hristos!

Eu am pretextat cu această conferinţă întâlnirea noastră din seara aceasta. V-am dat de lucru ca să îmi daţi de lucru. Sunt convins că s-au născut suficient de multe întrebări, şi le aştept cu dragă inimă, în speranţa că ne vom îmbogăţi unul pe celălalt. Eu deja m-am îmbogăţit venind spre dumneavoastră. Şi văzându-vă şi vorbindu-vă. Dacă şi dumneavoastră aţi reuşit să vă îmbogăţiţi un pic, să încercăm să ne îmbogăţim mai mult din dialogul pe care-l vom naşte.

Eu vă mulţumesc că m-aţi ascultat cu răbdare şi aştept să vă ascult cu răbdare.

 

sursa: http://www.agnos.ro

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!