Mărturii Meditaţii

Există misionarism în Biserica Ortodoxă

Citind foaia «Iisus Biruitorul», fondată şi editată de P.C. Părinte Iosif Trifa, în 1935, pot spune din tot sufletul: „Chiar dacă neoprotestanţii ne acuză că nu ştim altceva decât rugăciune, în Biserica Ortodoxă există misionarism, pe care îl atribuim în special «ostaşilor Domnului», care, nemulţumindu-se numai cu slujba divină săvârşită în biserică, o prelungesc în adunarea de fiecare duminică şi în fiecare zi, ca pe o «liturghie după Liturghie»“. Acelaşi lucru se face şi la tipografia Editurii – „tipografia cerului“, cum mi-ar plăcea mie să-i spun. (…)

Domnul Dumnezeu şi Maica Domnului să vă răsplătească dragostea pe care o aveţi întru vestirea Cuvântului Sfânt, atât de roditor chiar şi în pământ sterp.

Ierodiacon Iosif TOMA Mânăstirea «Sf. Ap. Andrei» – Berivoi, Braşov

Lasă un răspuns