Prima Sfântă Taină cu care se întâlneşte omul şi prin intermediul căreia se face părtaş Harului dumnezeiesc este Sfântul Botez.
Mare taină este aceasta şi capitală pentru viaţa fiecărui om. Ea este cea care-i şterge păcatul strămoşesc (şi toate celelalte păcate săvârşite până atunci) şi-l face membru al Bisericii, creştin şi moştenitor al făgăduinţelor dumnezeieşti.
De mare importanţă sunt lepădările şi făgăduinţele ce se rostesc în cadrul acestei Sfinte Taine şi pot influenţa viaţa ulterioară a micuţului creştin. Astfel, fiecare rosteşte (prin gura naşilor care sunt garanţi ai credinţei), înaintea lui Dumnezeu şi a martorilor, aceste cuvinte: „Mă lepăd de Satana şi de toate lucrurile lui şi de toată cinstirea lui…“.
Tâlcuind aceste cuvinte, Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că noi răsturnăm tocmeala şi învoiala ce a făcut-o Adam (şi dimpreună cu el toată firea omenească) cu diavolul, de a călca porunca lui Dumnezeu, şi scuipăm toată slava lui Satan şi puterea lui, prietenia şi unirea lui, ne întoarcem şi urâm toate lucrurile lui.
Aşadar, jurăm înaintea lui Dumnezeu că ne lepădăm de toată lucrarea vrăjmaşului diavol şi-I cerem să ne trimită Harul Său care să ne unească cu Hristos şi să ne facă robi ai Săi, căci mărturisim în continuare, la întrebarea: „Te-ai unit cu Hristos?“, cu răspunsul: „M-am unit cu Hristos!“ Apoi, la întrebarea: „Şi crezi Lui?“, răspundem: „Cred Lui ca unui Împărat şi Dumnezeu!“
Înfricoşătoare mărturisiri şi făgăduinţe facem noi la Sfântul Botez. Ne lepădăm de robia întunericului şi ne înrolăm în slujba lui Hristos.
Ar trebui să pomenim mereu aceste făgăduinţe, ca să nu le uităm, pentru că are să ne judece înfricoşătorul Judecător cu acestea, zicându-ne: Voi v-aţi făgăduit la Sfântul Botez să urâţi pe diavolul şi toate lucrurile, cinstea şi slava lui; de ce n-aţi păzit făgăduinţa voastră? „Robi vicleni, prin gura voastră vă voi judeca. Legându-le lor mâinile şi picioarele, luaţi-i pe ei şi-i aruncaţi întru întunericul cel mai din afară“ (Matei 22, 13). O jalnică întâmplare! O pagubă vrednică de plâns! Cum ne osândim singuri!
Să fim deci cu luare aminte la cele ce am făgăduit înaintea lui Dumnezeu, şi, dacă ne aflăm călcători ai jurământului, să alergăm degrabă la scaunul de spovedanie până nu este prea târziu. Să ne curăţăm haina cu care am fost îmbrăcaţi la Sfântul Botez, dar pe care am întinat-o cu fărădelegile noastre şi să mărturisim cu Psalmistul: „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi!“ (Ps. 50, 8).
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Slăvit să fie Domnul!
Dimitrie ANĂSTĂSOAIE
