Meditaţii

FIUL LUI DUINNEZU N-A AFLAT ÎN VIFLEEM CASĂ UNDE SĂ SE NASCĂ (Lc 2, 7)

Fiul lui Dumnezeu nu află nici azi case sufleteşti unde să Se nască

Evanghelia Naşterii ne spune că Iosif şi Maria, „săvârşind călătoria”, n-au aflat în Vifleem „gazdă” unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu (Lc 2, 7). Mântuitorul lumii n-a aflat nici o casă şi nu L-a primit nici o „gazdă”. Pentru El nu era loc. Abia pe urmă, atare om sărac L-a poftit în grajdul dobitoacelor sale.

„Văd că sunteţi osteniţi şi sălaş nu aflaţi – va fi grăit omul acela – poftim, intraţi în grajdul meu.”

„Într-un grajd?” – se va fi întrebat Iosif. Dar ce era să facă? Au intrat înăuntru şi pe urmă grajdul s-a umplut de lumină mare.

Ah, ce lucru grozav s-a petrecut în noaptea Naşterii! Fiul lui Dumnezeu a trebuit să Se nască în ieslea unui grajd. Dar, vai, acest lucru grozav se petrece şi azi. Pen­tru Fiul lui Dumnezeu nici oamenii de azi n-au loc. Pentru Evanghelie, nici creştinii de azi n-au loc. Au loc pentru toate cele; au loc pen­tru tot felul de plăceri şi desfătări lumeşti, dar când e vorba să-L pri­mească cu adevărat pe Iisus în casa sufletului lor  nu mai au loc.

Iisus, Copilul cel Sfânt, umblă şi azi de la casă la casă, de la gazdă la gazdă, întrebând după sălaş. El caută şi azi case sufleteşti în care să Se nască şi să renască la o vi­aţă nouă pe cei din ele. El umblă şi azi de la casă la casă, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat” (Apoc 3, 20).

Dar vai – ce puţini sunt cei care Îl primesc! La uşa celor mai multe case, Domnul Iisus bate şi azi în zadar. Pentru Hristos, inima celor mai mulţi oameni este încu­iată cu lacăt greu. Păcatul şi fără­delegea a împietrit inima lor. Vai, ce lucru grozav este acesta! Fiul Omului nici azi nu mai are loc un­de să-Şi plece capul (Mt 8, 20).

Dragă cititorule! Minunea din peştera Vifleemului trebuie să se petreacă şi în sufletul nostru. Iisus Mântuitorul trebuie să se nască şi în peştera sufletului nostru.

Iisus Mântuitorul S-a născut într-un grajd, într-o peşteră care, pe urmă, s-a umplut de lumină şi de cântări îngereşti. Ce veste scumpă şi dulce este aceasta pentru noi!

Iisus Mântuitorul caută şi azi toc­mai astfel de peşteri sufleteşti în care să Se nască.

Oricât de păcătos ai fi tu, dragă cititorule, oricât de mult ţi s-ar fi făcut viaţa ta cea sufletească o peşteră plină de tâlharii păcatelor, o peşteră plină de întuneric, de necurăţenie şi de dobitoceştile pa­timi, află, dragă frate, că Iisus, Co­pilul Sfânt, vrea să Se nască toc­mai în această peşteră a sufletului tău.

O, voi, cei plini de păcate; o, voi, cei căzuţi în dobitoceştile patimi – bucuraţi-vă! Îngerii cerului vestesc vouă bucurie mare. Iisus, Fiul lui Dumnezeu, vrea să Se coboare în grajdul sufletului vostru. El vrea să Se nască în grajdul sufletului vos­tru, ca să vă renască la o viaţă nouă.

El vrea să Se nască în peştera voastră cea plină de tâlhari, pentru a-i alunga pe aceşti tâlhari.

De la noi nu se cere nimic alt­ceva, decât lacrimile noastre şi suspinul nostru: Iisuse, Fiul lui Dumne­zeu, intră şi în peştera sufletului nostru… intră în inima noastră, în viaţa noastră, în casa noastră, în vorbele noastre, în gândurile noas­tre, în faptele noastre…

Grăbeşte, frate dragă, grăbeşte şi deschide-I uşa! Deschide-I uşa inimii tale şi lasă-L să intre! Ai stat destul, iubitul meu, cu lacătul cel greu pe inimă. Ai stat destul cu inima încuiată şi împietrită de păcate şi fărădelegi. Aruncă lacă­tul cât colo! Deschide-ţi larg ini­ma şi viaţa, ca să intre Cel născut în peştera Vifleemului. Lasă-L pe El să Se facă Stăpân, împărat şi Poruncitor în casa ta. Şi începe o viaţă nouă cu acest Stăpân.

Numai făcând aşa, Naşterea lui Hristos îţi va fi de folos şi de mân­tuire sufletească.

«Oastea Domnului» nr. 1 / 25 dec. 1929, p. 3

şi «Glasul Dreptăţii» nr. 11 / 25 dec. 1937, p. 5

Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

Lasă un răspuns