Rugăciunea, cântarea, poezia si vorbirea trebuie să iasă din frământările si zbuciumările noastre, ca dintr-un vulcan?
Am citit aceste două locuri din Sfânta Scriptură (de la Ioan 4, 13-14 și de la Faptele Apostolilor 2, 1-12), ca o dovadă a lucrării Duhului Sfânt făcută în inima înaintașilor și a părinților noștri și a tuturor celor care cred în numele Domnului Iisus, ca un vulcan.
Noi am avut o istorie nespus de zbuciumată și o credință foarte prigonită! Din frământările istoriei au ieșit doinele noastre și au ieșit versurile noastre zbuciumate. Aproape niciodată nu ne-am putut spune durerea. Greu ne-am putut apăra hotarele. Și ceea ce nu s-a putut altfel a ieșit din doinele noastre zbuciumate și din versurile și cântările noastre înlăcrimate.
Eram copil și ascultam plângând cimpoiul ce răsuna începând de aici, de pe munții noștri, și până-n Munții Apuseni. Nu știam să deosebesc nimic, dar erau în ele, în cântările buciumului, zbuciumările și frământările Neamului nostru. Același lucru se întâmplă și cu frământările noastre duhovnicești.
Zice Sfântul Cuvânt, în Eclesiastul: „Tu ai pus în om dorul după veșnicie”. Iată, dorul e pus în noi… Rugăciunea, cântarea, poezia și vorbirea trebuie să iasă din frământările și zbuciumările noastre sufletești, ca un vulcan.
Când a văzut Dumnezeu că în Neamul nostru se îngroașă gheața păcatelor și a fărădelegilor, încât să ajungem la faliment duhovnicesc, a trimis prin Duhul Sfint un „vulcan”: Lucrarea Oastei Domnului… Și din frământările și din cutremurul acesta a ieșit rugăciunea liberă, cântarea liberă, poezia și mărturisirea. Când Dumnezeu a găsit cu cale să cutremure și să trimită acest vulcan, nu L-a putut opri nimeni. Nu l-au putut opri închisorile, amenzile… Și întâlnirea din seara aceasta este urmarea acestui vulcan.
„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, care vor țâșni în viața veșnică”, cum zice Scriptura. Așa trebuie să fie rugăciunea în sufletele noastre, fraților și surorilor! Astfel a fost și trebuie să fie cântarea în Neamul nostru.
Un om duhovnicesc, care, prin credință, primește focul Duhului Sfânt și în care erupe vulcanul acesta, nu poate să nu se roage. Chiar dacă-l așteaptă groapa cu lei. Groapa cu lei nu a putut împiedica rugăciunea. Cuptorul, de șapte ori încins, n-a putut împiedica mărturisirea Dumnezeului adevărat. Să nu putem fără rugăciune, chiar dacă am ajunge în groapa cu lei! Să nu putem fără cântare. Să nu putem fără poezie. Căci nici nu le poți despărți. Dacă nu-i poezie, nu-i cântare, căci nu ai ce cânta.
Părinții noștri și-au spus întâi durerea și focul sufletului lor, apoi ne-au atins și inimile noastre, căci și noi eram și suntem acolo, în ele.
Și atunci vine celălalt foc și vulcan, al mărturisirii Domnului Iisus. Căci spun Sfinții Apostoli: „Noi suntem martori ai Învierii Lui”. „Nu v-am poruncit noi să nu mai vorbiți în Numele Acesta?” — erau întrebați Apostolii. „Nu Putem!” au răspuns ei. Vulcanul acesta nu știe nici de gheață, nici de lanțuri, nici de Iei, nici de cuptoare. Noi știm că trebuie să-L mărturisim. Astfel ia foc vulcanul acesta și sufletul din noi ajunge lavă. Când vă veți ruga din vulcanul acestą veți da foc tuturor celor din jur. Când veți spune poezia din vulcanul acestą toți o vor asculta cu lacrimi și vor spune: „Ce va să zică aceasta?”
Când veți cânta din vulcanul acesta și când îl veți mărturisi din vulcanu acesta, se vor împlini cele ce spune cântarea: Din harfa unei fără seamăn iubiri aprinse pe pământ / am vrut cum am știut, Iisuse, mai drag și mai fru mos să-Ti cânt; / Am vrut a dragostei văpaie s-o smulg din suflet și s-o iau/ și cu-a ei flăcări arzătoare la lumea-ntreagă foc să dau.
Asta a fost mărturisirea înaintașilor și a părinților noștri și așa trebuie să fie și mărturisirea și rugăciunea noastră. Trăind așa și mărturisind așa, oamenii vor asculta uimiți, așa cum au ascultat în Ziua Cincizecimii.
Aceia care au luat foc prin Duhul Sfânt și au luat foc prin rugăciune n-au închis vulcanul acesta cu gheață, zăpadă, lanțuri sau lacăte, ci i-au dat curs prin rugăciune, prin lacrimi, prin cântare și prin mărturisirea Domnului Iisus. Uitați ce bine ne-a făcut nouă Domnul! Dumnezeu a trimis „vulcanul” acesta în Biserica și în Neamul nostru, pentru ca prin Biserica noastră și prin Neamul nostru toate bisericile și toate neamurile să-L cunoască pe Domnul Iisus ca Răscumpărător și Domn.
Din cuvântul fratelui Costică Iacobuță la Adunarea de Tineret pe Țară de la Comănești, din 1992. Tema adunării: Implicarea tânărului în adunare: cu rugăciunea, cu poezia, cu cântarea, cu poezia
