În vechile cetăţi Sodoma şi Gomora, urmările păcatului originar au năpădit din nou asemeni unor buruieni cu neputinţă de stârpit. Aceleaşi patimi şi plăceri trupeşti, aceleaşi gânduri şi dorinţe năprasnice de împreunare sexuală, ajunse la paroxism, au fost pervertite în nelegiuiri împotriva firii.
Din iubire şi grijă faţă de semenii lui cei stăpâniţi de patima desfrâului, Avraam a încercat să înlăture mânia divină ce plutea asupra Sodomei; dar abia atunci s-a văzut că în tot cuprinsul ei nu mai erau nici măcar zece oameni neprihăniţi.
Cât de adânc a pătruns această perversiune în viaţa sodomenilor se poate observa din faptul că voiau să se împreuneze chiar şi cu cei doi îngeri care au intrat în casa lui Lot, singurul drept din cetate.
Cetăţile Sodoma şi Gomora, împreună cu toţi cei care şi-au spurcat trupurile şi viaţa cu păcatul acesta monstruos, au pierit fulgeraţi cu foc şi pucioasă căzute din cer.
Păcatul săvârşit în vremea aceea îndepărtată (sodomia, homosexualitatea) s-a întins ca o epidemie necruţătoare şi a ajuns până-n zilele noastre, întunecând minţile şi tulburând viaţa multor oameni din diferite părţi ale pământului.
Lot
Cu puţin timp înaintea marelui dezastru, neprihănitul Lot, împreună cu fiicele sale, s-a îndreptat degrabă către cetatea din apropiere; însă femeia lui, cuprinsă de curiozitate, a privit înapoi; iar în clipa următoare a încremenit şi s-a prefăcut în stâlp de sare fără viaţă.
După ce s-au retras în munţi, nici fetele lui Lot n‑au scăpat de dorinţa şi patima împreunării trupeşti. Nevoite să locuiască într-o peşteră împreună cu tatăl lor, din teama de-a nu rămâne fără urmaşi, l-au îmbătat cu vin, s-au culcat cu el şi amândouă au rămas grele.
Observăm cum din rădăcina aceluiaşi păcat originar au încolţit şi s-au dezvoltat multe şi diverse ramuri, dar toate urmăreau aceeaşi unică dorinţă: potolirea poftelor înfocate şi chinuitoare ale trupului.
Onan
Unul din cei doisprezece urmaşi ai patriarhului Iacob a fost Iuda. El a avut la-nceput numai trei fii: Ir, Şela şi Onan. Ir, cel mai mare dintre ei, a luat de femeie pe Tamara; dar în scurtă vreme el a murit. Potrivit legii leviratului, Onan a fost nevoit s-o ia pe femeia rămasă văduvă; însă, pentru a nu ridica urmaşi fratelui său, el vărsa sămânţa trupului pe jos. Era o formă de desfrânare neplăcută lui Dumnezeu, pentru care Onan a fost pedepsit cu moartea.
Până la urmă chiar Iuda, fără să ştie, s-a culcat cu Tamara, şi aceasta, zămislind, i-a născut încă doi gemeni.
Desfrânarea, onania sau masturbaţia – patimă ancestrală cu posibile rădăcini edenice – a rămas până-n vremea noastră motiv principal şi izvor tulbure al degradării fiinţei umane.
Prof. Ion Lazăr
din ”PEDEAPSA NEASCULTĂRII”
sau Păcatul strămoşesc oglindit în stihia plăcerii sexuale
Ediţia a II-a,revăzută şi adăugită
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2009
