– Sunt multe păsări folositoare, îmi spunea odată moșu’, dar dintre toate numai una este sfântă: rândunica.
Sunt multe păsărele curate și frumoase, dar ea este cea mai curată și mai frumoasă.
Și privighetoarea cântă frumos, și presura, și graurul cel galben, dar ca rândunica nu cântă nici una.
Uite-o cum stă pe o creangă a nucului și cântă de îţi dau lacrimile, așa cântă de cu drag…
De oricare cuibușor de pasăre mai poți să te atingi și poţi fi iertat, dar dacă strici cuibușorul rândunicii, dacă fi spargi ouţele ei sau îi iei puişorii, faci păcat de moarte.
Rândunica se plânge la Domnul Iisus, iar Domnul te pedepsește, căci El ţine la rândunică mai mult ca la toate celelalte păsări.
– De ce tine Domnul Iisus la rândunică mai mult ca la toate celelalte păsări, moșule?
– Păi nu ți-am spus eu întâmplarea cu guşuliţa rândunicii?
– Nu, moșule.
– Ia uită-te la rândunica asta care cântă colea în nuc: vezi tu gușulița ei cea roşie?
– O văd, bunicule.
– Mai demult guşulita ei era albă. Știi tu de când este roșie gușulița rândunicii?
– Nu, bunicule, te rog să-mi spui.
Și m-am aşezat lângă bunicul, lipindu-mi inima de el și, cu ochii țintă la gura lui, aşteptam.
– Pe când Domnul nostru Iisus Hristos era răstignit pe Cruce, începu bunicul să spună, iar pe capul Lui oamenii cei răi puseseră cununa cea de spini ascuțiți, toate păsările erau triste și tăceau ascunse fiecare pe unde putea. Inimioarele lor erau pline de durere, văzând pe Domnul Iisus cum Se chinuia pe Cruce, cu cuiele în mâinile și în picioarele Lui cele sfinte. Și cu cununa cea de spini ascuțiți pe cap.
Era tare cald, și pe fruntea Domnului Iisus sângele se amesteca cu sudoarea, făcând să-L usture și mai tare rănile Lui. Și de nicăieri nu adia nici un strop de vânt, ca să-L mai răcorească pe Domnul.
Rândunicii, văzându-L pe Domnul răstignit, i s-a umplut inima de milă – pentru că Domnul o făcuse și pe ea la Început – şi, venind, zbura în jurul capului Său, făcându-I răcoare cu aripioarele ei.
Domnul Iisus a ridicat ochii şi a binecuvântat-o pe rândunică, zicând:
– Binecuvântat să fie oricine alină durerea cuiva!
Dar rândunica, zburând în jurul frunții Mântuitorului, a văzut că, dintre toţi spinii cei răi, unul era mai ascuțit și Îl înțepa mai dureros pe Domnul, deasupra ochiului Său celui bun. Acela făcea să Îl doară mai tare.
Atunci, fâlfâind ușor din aripioarele ei, rândunica se apropie cu grijă și cu ciocul ei smulse ghimpele dureros din fruntea cea însângerată a Domnului Iisus.
În clipa aceea însă un strop de sânge din fruntea Mântuitorului se prelinse de pe ghimpele ascuţit și se lipi de gușulița cea albă a rândunicii. Și gușulița ei cea albă se făcu roșie de tot.
Atunci, simţind o mare ușurare și o mare mângâiere, Domnul Iisus privi cu toată dragostea la rândunică și zise:
– Binecuvântată să fi tu, sfântă păsărică!…
Și binecuvântat să fie de o mie de ori acela care nu uită pe binefăcătorul său când el este în cele mai grele clipe ale lui, ci caută și îi uşureze suferințele!
De atunci rândunica este sfântă și binecuvântată.
Și de atunci gușulița ei este roșie, iar amintirea faptei ei va fi pomenită mereu. Căci orice faptă a iubiri și a recunoștinței este sfântă și binecuvântată. Oricine face aceste fapte bune va fi totdeauna sfințit și binecuvântat prin ele.
Eu ascultam la bunicul cu toată inima plină de grijă și de duioșie. Atunci am învățat eu, încă din cea mai fragedă copilărie, să privesc la rândunele cu o mare evlavie, având o teamă sfântă totdeauna să mă ating de cuibușorul si puișorii lor.
Și de atunci am învățat să am milă faţă de orice vietate care suferă, dar mai ales de cei nevinovaţi și binefacători, care primesc în lume de la oamenii cei răi răsplata cea rea pentru faptele lor cele bune.
Dar am învăţat și mai mult: că trebuie să caut totdeauna să ajut cât pot la ușurarea durerilor oricui oi vedea că suferă. Însă celui care și el a fost un binefăcător al altora și mai mult sunt dator să-i fac binele pe care îl pot face.
De atunci, deseori m-am rugat lui Dumnezeu așa:
Preabunule Doamne, Care ne-ai iubit atât de mult pe noi și ne-ai făcut nouă atât de mult bine, Te rugăm să ne ierţi pe noi, toți oamenii, care, în loc să preţuim dragostea şi bunătatea Ta faţă de noi, Te îndurerăm atât de mult.
Te rugăm, dăruieşte-ne tuturor o inimă plină de milă și de bunătate, ca să nu putem face răul niciodată şi nimănui.
Iar când vom vedea pe cineva că suferă, ajută-ne să facem totul spre a-i uşura suferinţa și a-i aduce o mângâiere.
[Amin!]
„Pe genunchii lui Iisus”, de Traian Dorz
Editura „Oastea Domnului” Sibiu, 2017, ediția a III-a.
