„Tot norodul din ţinutul Gherghesenilor a rugat pe Iisus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică” (Lc 8, 37).
„La întoarcere, Iisus a fost primit cu bucurie de mulţime, căci toţi Îl aşteptau (v. 40).
Plini de adâncă mâhnire pentru pierderea porcilor, fără să gândească măcar la bucuria de a fi salvat un om chinuit de satana, locuitorii din ţinutul Ghergheseni L-au refuzat pe Domnul Iisus. Şi totuşi El a mântuit un om, arătând şi prin acea vindecare şi eliberare de puterea întunericului libertatea Harului Său Divin. Respins fiind de populaţie, a părăsit localitatea, dovedind că El nu sileşte pe nimeni ca să-L pri-mească. Nu mântuieşte pe nimeni cu sila.
Înţelepciunea cheamă şi pe cei ce nu iau aminte, întinde mâna şi celor ce nu vor să ia seama (cf. Pilde 1, 24). „Cei chemaţi ieşiţi, ca nimenea din cei chemaţi…” (La Sf. Liturghie). Cei credincioşi se împărtăşesc cu darurile sfinţite.
La întoarcere, mulţimea I-a urat de bine, L-a primit cu bucurie şi toţi Îl aşteptau. Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere (cf. Pilde 3, 13). Acesta este folosul temerii de Dumnezeu şi al înţelep-ciunii şi duce la înlăturarea prilejului spre păcat. Iisus, Domnul nostru, se bucură când este aşteptat. Să spunem cu recunoştinţă Domnului Iisus bun-venit în viaţa noastră. O, de am recunoaşte bunătatea Sa şi de am răspunde cu drag chemării Lui!
Ce minunată privelişte a fi aşteptat de toţi. O bucurie negrăită; dar cum o privim noi? „Că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (cf. Mt 18, 20). O promisiune reală a Domnului Iisus. El merge înaintea noastră la sfânta biserică, la locul de adunare pentru rugăciune. Lipsa de punctualitate, venirea neregulată la biserică şi la adunare arată că Domnul Iisus nu este aşteptat. Sunt adunări sau grupări de credincioşi care doresc să aibă treziri spirituale, se pregătesc pentru aceasta şi colaborează împreună în sfântă unitate. Alţii nu aşteaptă prezenţa lui Dumnezeu cu sinceritatea inimii, se împotrivesc unii altora şi nu sunt pregătiţi pentru venirea Lui.
Păcătosul care doreşte şi se sileşte să primească harul divin cercetează Sfintele Scripturi, este dornic să înveţe, se roa-gă stăruitor, fără încetare, este nelipsit de la biserică şi de la adunare, Îl aşteaptă pe Domnul cu bucurie. Cel care doreşte sincer Patria Cerească şi se desparte de lume nădăjduieşte în ajutorul Domnului (cf. Fac 49, 18), urcând treptele desăvârşirii – prin har – se uneşte cu Domnul Iisus pe Care L-a iubit. O Biserică-Mireasă, bine pregătită prin Duhul, aşteaptă şi se roagă, zicând: „Vino!” Şi cel ce aude să zică: „Vino!” Şi cel însetat să vină, cel ce voieşte să ia în dar apa vieţii (cf. Apoc 22, 17). La întoarcere, Domnul Iisus Se arată plin de îndurare celor ce Îl aşteptau, căci în mijlocul lor era Duhul Său, Care nu-i părăsise, trezind în ei dorul aşteptării. Toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri; ci şi noi care avem pârga Duhului suspinăm şi aşteptăm înfierea, răscumpărarea trupului nostru (cf. Rom 8, 22-23). Pe aceştia Domnul Iisus doreşte să-i binecuvânteze cu daruri duhovniceşti. Aici vrea să lucreze. El i-a adus la starea de aşteptare şi ascultare, unde să-şi desfăşoare lucrarea Harului Său faţă de cei sfinţi şi de cei păcătoşi, împlinind făgăduinţa: „…Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mt 28, 20).
Sf. Ap. Pavel, urmaş al Domnului Iisus, simţea o mare întristare şi durere necurmată în inimă, aproape dorind să fie el însuşi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii lui, rudele lui trupeşti (cf. Rom 9, 2-3). Spunea aceasta din conştiinţa cugetului său luminat de Duhul Sfânt: mărturie sinceră pentru vestirea lui Iisus cel Răstignit şi Înviat, Mântuitorul lumii spre slava eternă. Domnul Iisus Îşi găsise plăcerea printre fiii oamenilor (cf. Pilde 8, 31). Prezenţa şi venirea Lui printre fiii oamenilor aduce binecuvântări, bucurii şi binefaceri duhovniceşti-cereşti.
Primirea Lui s-o facem cu toată inima şi simţăminte curate şi cu bucurie. Simţind nevoia prezenţei Lui, să-L primim cu bucurie. Asaf scria în Psalm: „Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc înăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri şi zic: Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor? S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna? A uitat Dumnezeu să aibă milă?” „Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale dintru început. Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale şi la faptele Tale mă voi gândi” (Ps 77 / 76). Speranţa i-a făcut să-L primească cu bucurie, ştiind că bolnavii lor fi vindecaţi, iar morţii vor învia. Se încredeau în mila şi în puterea Sa divină.
Cei ce se roagă cu credincioşie, chemându-L, cei care se roagă ca Domnul să vină în mijlocul lor, Îl primesc cu bucurie, beneficiind de darurile Sale duhovniceşti, persoane şi adunare, devenind vii în Hristos Domnul. Iair, fruntaşul sinagogii, crezând Lui, aştepta cu dor nestingherit vindecarea fiicei sale (cf. Lc 8, 41). Dacă iubirea noastră trezită în dorul venirii Lui, dacă inima noastră este aţintită la El, în dorul aşteptării Lui, arătarea Lui ne va aduce bucurie şi veselie. Să avem grija şi dorinţa şi pentru alţii ca să fie mântuiţi în El. „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc 3, 20). „Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie (v. 21). Domnul Iisus nu dezamăgeşte pe cei ce-L aşteaptă. Domnul Iisus nu respinge niciodată pe aceia care-I zic cu bucurie „Bun venit!”.
Doamne Iisuse, rămâi cu noi şi în viaţa noastră de zi cu zi şi ceas de ceas! Slavă Ţie, Marele nostru Mântuitor Iisus Hristos. Slavă Sfintei Treimi. Amin.
Iisuse, vino la noi! / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
