Home Hotarul cel mare unde a murit frica

Hotarul cel mare unde a murit frica

Hotarul cel mare unde a murit frica

FRICOSII-500x500Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt

Hotarul cel mare unde a murit frica

 

Spuneam mai înainte că în Noul Testament este un hotar unde a murit frica. Acest hotar mare se află în Faptele Apostolilor, capitolul 2. E Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt. Aici, la Faptele Apostolilor, capitolul 2, este mormântul fricii. Aici a murit frica.

Duhul Sfânt – aşa cum făgăduise Mântuitorul – a adus în lume desăvârşirea lucrării Lui. A adus desăvârşirea mântuirii. A adus moartea deplină a omului cel vechi şi învierea deplină a celui nou.

Duhul Sfânt a adus şi moartea fricii şi a tot ce mai trecuse în omul cel nou din firea cea veche. Citiţi în Faptele Apostolilor, de la capitolul 2 încolo, şi nu veţi mai afla urmele omului cel vechi. Şi nu veţi mai afla nici urmele fricii. Cincizeci­mea a dat oameni noi, oameni schimbaţi. Cincize­cimea i-a schimbat pe toţi; pe Apostoli, ca şi pe popor. Iar în schimbarea aceasta, în această minunată schimbare, se observă, înainte de toate, curajul, îndrăzneala. A murit frica, şi în locui a păşit curajul, îndrăzneala pentru Dumnezeu.

După Pogorârea Duhului, Apostolul Petru – spre pildă – e de nerecunoscut. Îl vesteşte acum pe Iisus şi pocăinţa cu o îndrăzneală şi cu o putere pe care nu le avusese niciodată. Împreună cu Ioan, îi vedem acum făcând minuni (vindecând un slăbănog), pentru că acum credinţa lor nu mai e bântuită de îndoială şi frică, iar în faţa sinedriului îi pun pe toţi în uimire cu îndrăzneala lor. „Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi Ioan, s-au mirat, întrucât îi ştiau pe ei oameni necărturari“ (Fapte 4, 13). Iar când sinedriul „le-a poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip“ despre Iisus Hristos, „nici să nu mai înveţe pe oameni în Numele Lui“ – ei au răspuns: „Judecaţi voi singuri dacă trebuie să ascultăm mai mult de oameni decât de Dumnezeu!“ (Fapte 4, 19).

După Cincizecime – ca un dar al Duhului Sfânt – se aude întâia dată în lume parola: „Noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“ (Fapte 5, 20). Cu această parolă au trecut prin lume toţi creştinii biruitori. Şi cu ea vor trece toţi creştinii luptători şi biruitori.

Darurile Duhului Sfânt sunt multe, dar drumul lor îl deschide îndrăzneala şi curajul de a-L vesti pe Iisus cel Răstignit şi a suferit totul pentru El şi mântuirea sufletului. Pe această cale îl vedem apucat – deja în capitolul 6 din Faptele Apostolilor – pe arhidiaconul Ştefan. După ce Îl vesteşte cu putere pe Iisus cel Răstignit, moare liniştit sub pietrele iudeilor.

Şi, după el, urmează şiragul cel nesfârşit al celor care şi-au dat şi viaţa pentru a-L vesti pe Domnul şi pentru a-şi mântui sufletul. Biblia şi veacul de aur al creştinătăţii sunt pline cu „oame­ni care şi-au pus în joc şi viaţa pentru Numele Domnului nostru Iisus Hristos (Fapte 15, 26). Darul Duhului Sfânt a omorât cu totul frica din ei.

Duhul Sfânt lucrează şi azi tot aşa cum a lucrat în ziua Cincizecimii. Semnele şi roadele Lui sunt tot aceleaşi. Semnul revărsării şi lucrării Duhului Sfânt este, înainte de toate, îndrăzneala şi curajul în cele ale mântuirii sufletului. Un „şco­lar“ al Duhului Sfânt este, înainte de toate, un om fără frică. Frica de oameni, frica de lume a murit din el. E gata să sufere orice pentru Domnul şi pentru sufletul său. Revărsarea Duhului Sfânt n-a lăsat în lume creştini fricoşi. Peste cei fricoşi n-a suflat Vântul cel Ceresc. Fricoşii n-au trecut prin şcoala Duhului Sfânt.

Aşa e şi la Oastea Domnului. Am spus-o de atâtea ori: Oastea Domnului a ieşit din suflarea şi revărsarea Duhului Sfânt. Şi trăieşte prin suflarea şi revărsarea Duhului Sfânt. Iar semnul acestei lucrări este – trebuie să fie – şi îndrăzneala, curajul nostru, în lupta pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletului.

Un ostaş al Domnului este un şcolar din „şcoala“ Duhului Sfânt. Iar în şcoala aceasta nu este frică; a murit cu totul frica. Fricosul n-a trecut însă prin praznicul Cincizecimii; n-a trecut prin revărsarea Duhului Sfânt; n-a trecut prin şcoala Duhului Sfânt; frica lui este semnul că-i lipseşte încă pecetea Duhului Sfânt.

Curajul, îndrăzneala sunt semnul unui ostaş adevărat, al unui ostaş trecut prin Vântul şi Focul cel Ceresc.

Slăvit să fie Domnul, avem şi semnul acesta la Oastea Domnului! E plină Oastea Domnului de ostaşi plini de curaj şi de îndrăzneală. E plină de „oameni care şi-au pus în joc viaţa pentru Numele Domnului nostru Iisus Hristos“ (Fapte 15, 26) – aşa încât se miră lumea de ei că „sunt oameni necărturari şi totuşi vorbesc cu atâta îndrăzneală“…

Părintele Iosif Trifa din “FRICOŞII de la Apocalipsa 21, 8
Ediţia a IV, Editiura Oastea Domnului, Sibiu, 2006

error

Author: admin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *