1. Numai acela în inima căruia locuieşte necurmat încrederea în Dumnezeu,
doar singur acela poate.
Poate avea mintea echilibrată şi cuvântul liniştitor,
faţa încurajatoare şi spiritul prezent
în clipele şi în împrejurările de mare spaimă şi primejdie pentru toţi.
2. Crezând puternic în izbândă, omul încrezător şi vede limpede calea spre ea.
Văzând limpede, poate avea un duh liniştit şi un cuvânt dătător de putere şi de speranţă.
Iar mulţimea, care mai mult simte decât înţelege, i se alătură acestuia într-un salt salvator ca printr-o înviere.
3. O, cât de mult suntem şi noi datori să le fim recunoscători vitejilor poporului nostru…
Şi cât de mult trebuie să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să ne trimită mereu astfel de suflete mari, în¬ţelepte şi încrezătoare,
căci totdeauna este atâta nevoie de ele, fiindcă lupta credinţei totdeauna poate ajunge într-un loc
sau într-un moment primejdios.
4. Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Slăvit,
Te rugăm, nu lăsa niciodată şi nicăieri pe pământ mulţimile fără izvoare de îmbărbătare,
fără înflăcăraţi îndrumători, curajoşi şi înţelepţi, în ceasul lor greu
şi la răspântiile lor grele.
5. Te rugăm, Doamne, mai ales pentru vremurile şi pentru sufletele ajunse în mari primejdii şi întuneric,
să nu le laşi, – ci trimite-le celor care gem în robia asupritorilor tovarăşi plini de încredinţare şi de tărie sufletească temeinică, plini de o înţeleaptă şi salvatoare judecată,
pentru ca să oprească la timp prăbuşirea în deznă¬dejde şi în moarte a celor chinuiţi.
Şi a le reaprinde în inimi iarăşi viaţa prin speranţă.
Căci dacă au puterea speranţei, oamenii îndură cu răbdare, neînchipuit de mult,
rezistând şi luptând până la sosirea mântuirii lor.
6. Când poporul Domnului a trebuit să treacă prin pustia care era şcoala lor, încercarea lor şi curăţirea lor,
atunci, pentru ei, Domnul a fost, ani îndelungaţi, noaptea stâlp de foc, iar ziua stâlp de nor…
Noaptea – nu numai spre a-i conduce prin întuneric, dar şi spre a-i încălzi prin frig.
Ziua – nu numai spre a-i purta pe drumul mereu necunoscut, ci şi spre a-i umbri de căldura dogoritoare a soarelui pustiei (Exod 13, 21-22).
Aşa este mereu Domnul pentru toţi ai Lui.
7. Hristos este – pentru Biserica Sa, pentru Oastea Sa şi pentru fiecare fiu al acestei Biserici şi Oştiri – nu numai Căpetenia credinţei, dar şi Desăvârşirea faptelor (Evr 12, 2).
Este nu numai Cel care ne luminează cum să facem ce trebuie făcut,
dar ne şi ajută, făcându-ne în stare să facem acestea.
El este nu numai învăţătura călăuzitoare pentru noi, ci şi puterea apărătoare de rătăciri.
Este nu numai un Soare luminător, ci şi un Scut împotriva vrăjmaşului nostru.
8. Nimic pe lumea asta nu poate da unui om o bucurie şi o încântare asemenea aceleia pe care o dă Hristos.
Nimic nu se poate nici asemăna cu ea
– şi comoara ei cu nimic nu poate fi nici înlocuită şi nici schimbată.
Cine o are cu adevărat şi-o apără şi şi-o păstrează cu orice preţ.
9. Nici un om din lumea aceasta nu va putea spune niciodată că Dumnezeu, faţă de el, n-a fost binevoitor.
Fiindcă nu este nimeni care, cercetându-şi sincer viaţa sa în faţa cerinţelor voii lui Dumnezeu, să nu recunoască şi să nu vadă
că, faţă de dânsul, Dumnezeu S-a purtat mult mai binevoitor de cum s-ar fi căzut.
9. ÎNCREDEREA ŞI BIRUINŢA
Cununile slăvite / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
