Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Icoana în penitenciar

Icoana în penitenciar

Icoana în penitenciar

A vorbi astăzi deţinuţilor din penitenciarele României despre Dumnezeu este o posibilitate uşor de pus în practică de către foarte mulţi mesageri ai Evangheliei. Prezenţa unui preot-capelan şi, în multe locuri, existenţa unei capele, fac posibilă realizarea unui contact, pentru unii dintre deţinuţi, pentru prima dată, cu valorile Ortodoxiei celei de două mii de ani aşezate şi care cuceresc orice inimă doritoare de mântuire. Dar, în strâmtoarea celulelor, cuvântul „mântuire“ capătă valenţe multiple, putând fi astfel un bun mijloc şi pentru diavolul, spre a deturna sensul divin al cuvântului.

Dacă vrei să dezgoleşti lucrătura ascunsă de aici a diavolului, ca şi de oriunde, e suficient să propui, într-un penitenciar, ca subiect de discuţie, spre exemplu, sensul icoanei ortodoxe. Vei vedea că această lucrătură este făcută cu mult zel de către grupurile neoprotestante de toate culorile, care activează săptămânal în închisori şi care reuşesc foarte uşor să facă „teologi“ pe unii dintre deţinuţi. Desigur, o teologie de proastă calitate.

Ne aflam, într-una din zile, un grup de cinci preoţi împreună cu părintele-capelan şi un grup de credincioşi ortodocşi din Oastea Domnului, la o închisoare. Deja era separat într-o parte un grup de câţiva deţinuţi care ziceau că L-au aflat pe Domnul în penitenciar. Unii erau deja botezaţi la penticostali, alţii la adventişti etc., fiecare după „domnul“ pe care l-a cunoscut. În această situaţie, ceea ce caracterizează Biserica Ortodoxă şi, implicit, Oastea Domnului, la activităţile de aici, este că orice învăţătură trebuie a se urmări să se aşeze pe o temelie sănătoasă. A vorbi aici doar despre lucrurile ce ne unesc înseamnă a ne situa în afara Ortodoxiei, pentru că această tactică este demonică.

Ne-am propus mai dinainte să vorbim despre icoană în penitenciar. Aşadar, propunerea subiectului despre sensul icoanei a fost scânteia ce a început să aprindă temelia de paie a deţinuţilor neoprotestanţi şi să arate ce-au lucrat de ani de zile mentorii lor deghizaţi în misionari ai Evangheliei.

Pentru aceştia, ca şi pentru lumea iudeogreco-romană, în care a binevoit să Se întrupeze Hristos, realitatea Întrupării lui Dumnezeu şi misterul Crucii reprezintă un scandal şi o nebunie. Scandal şi nebunie trebuie să provoace şi imaginea în care se reflectă aceste evenimente, adică icoana. Ca să poată să-i rupă de Ortodoxie, de biserica cea pictată cu imagini biblice, trebuia şi aceste grupuri misionare să le demonstreze deţinuţilor, prin citate biblice, că icoana este un idol la care dacă te închini eşti pierdut.

Vor fi mulţi misionari neoprotestanţi care citesc această foaie religioasă. Unii o vor găsi în mâinile deţinuţilor, prin închisori. Mai întâi ar trebui să le aruncăm lor o scânteie de înţelegere a păcatului grav pe care-l săvârşesc prin misiunea lor, mai ales prin închisori, şi nu numai.

Caracterul tainic şi neobişnuit al icoanei este identic cu acela al Evangheliei. Căci Evanghelia este o adevărată provocare faţă de toată înţelepciunea din lume. Evanghelia ne cheamă la viaţa în Hristos, pe care icoana o descrie. Cuvântul Evangheliei ni-L aduce pe Hristos prin auz, icoana, prin vedere. În acest sens, icoana capătă, aceeaşi cinstire ca şi Biblia. De aceea, ea foloseşte uneori forme neobişnuite sau şocante, tot astfel cum sfinţenia pretinde adesea formule neobişnuite sau şocante, ce par o nebunie în ochii lumii, precum sfinţenia nebunilor întru Hristos. Altfel spus, icoana este o mărturie vizibilă atât despre coborârea lui Dumnezeu către om, cât şi despre elanul omului către Dumnezeu. După cum cuvântul şi cântarea bisericească ne sfinţesc sufletul prin auz, imaginea îl sfinţeşte cu ajutorul vederii, primul dintre simţuri, potrivit Părinţilor. „Luminătorul trupului este ochiul – spune Domnul nostru – de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat“ (Matei 6, 22). Să mai spunem şi ce zic Părinţii Bisericii este zadarnic pentru misionarii de duzină care de-abia sar peste un şanţ îngust, fără să poată zbura pe înălţimile duhovniceşti ale înţelegerii Evangheliei. Dar dacă cineva dintre aceştia chiar vrea să se mântuiască, acela să ştie că lupta împotriva icoanelor s-a încheiat cam de mult, cu hotărârea Sinodului VII Ecumenic, ce pune pe acelaşi plan „cartea Evangheliilor, imaginea Crucii, icoanele pictate şi sfintele moaşte ale martirilor“. Dar, zăcând în afara Ortodoxiei, nici cel mai sincer nu poate primi acestea.

În toate penitenciarele României s-a lucrat cu viclenie împotriva Bisericii Ortodoxe şi a învăţăturii ei. Uşor coruptibili, prin atenţii materiale consistente, deţinuţii se liberează mai rău de cum au intrat. Din înşelaţi ai diavolului, la intrare, prin fapta săvârşită, ies misionari ai acestuia; şi se ştie că diavolul luptă împotriva Bisericii pe toate căile. Însuşi Statul ar trebui să ia aminte la aceasta. Preoţii din parohii, prin rotaţie, împreună cu grupuri de credincioşi din Oastea Domnului sau din alte asociaţii ortodoxe, au o obligaţie faţă de Dumnezeu şi de Biserica Neamului, căreia îi slujesc, să meargă şi să spulbere lucrătura diavolului din închisori. Pentru că în mijlocul nostru se vor întoarce, rând pe rând, aceşti sărmani sectari, plămădiţi aici. Întâi trebuie să se treacă prin foc ce-au clădit alţii. Ce este de aur să se păstreze. Dacă este ceva de aur. Şi ce rămâne gunoi să se arunce peste sârma ghimpată. Fără teamă şi în numele lui Iisus Hristos Cel Care l-a biruit pe Satan.

Apoi să se clădească cu înţelegere şi răbdare omul cel nou oricând gata pentru dragoste şi fapte bune.

Prietenia cu diavolul este o cursă de moarte. Declaraţia de război împotriva acestuia este începutul mântuirii.

În penitenciare, abordarea de subiecte ca „sensul icoanei“, „Crucea“, „sfintele moaşte“, „Sfintele Taine“, „cinstirea sfinţilor“ etc. sunt adevărate declaraţii de război cu care trebuie neapărat să se pornească pentru câştigarea sufletelor la mântuire.

Slăvit să fie Domnul!

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *