Suflarea lui Dumnezeu, care este sufletul din om, ar lăsa după sine, semn al trecerii lui prin lume, numai o minunată dâră de lumină, ce se întinde pe pământ şi se înalță la cer ca un curcubeu frumos, curcubeul faptelor bune și plăcute, şi oamenilor şi lui Dumnezeu, dacă nu l-ar împiedica pe el întru aceasta trupul în care a fost sortit să se îmbrace pe pământ… Trupul însă, acest vas de lut, spre lut trage, nu are aripi zburătoare spre cer, decât gingaşele aripi ale sufletului din el… Dar pe acelea el le apasă adesea prea tare, încât nu se mai pot ridica spre înălțimile spre cari se doresc…
Ferice de cel ce, trup omenesc purtând, face ca în lupta dintre trupul trăgător spre pământ şi sufletul năzuitor spre cer, sufletul să aibă putință să înalțe și trupul mai mult spre cer decât spre pământ.
Acestea ştiindu-le, sfântul Dorotei îşi poruncea sieşi să lucreze şi ziua şi noaptea! Abia puțin răgaz de odihnă dădea trupului său. Ziua lucra la zidirea unor căsuţe, cari să dea adăpost celor lipsiti, iar noaptea aduna, orbecăind şi dibuind, cu o luminărică în mâni, buruieni de leac de pe câmpii, cu cari să ajute celor loviți de boale.
Muncit şi hrănit fără îmbuibare, sfântul era slab la trup, dar tare ca ne-altul la suflet.
Întrebat odată de cei ce mult îl prețuiau şi îi temeau sănătatea pe urma unei trude atât de mari, el le răspunse:
,,Îmi chinuesc anume trupul, ca să nu mă chinuiască el pe mine!..Adică: Prin muncă neîntreruptă şi de folos, muncă pentru binele aproapelui, aşa cum o doreşte sufletul meu cel ce îşi fâlfâie aripile sale mereu spre Domnul, nu-i dau prilej să se îmbuibe şi spre rătăciri să alunece…”
Sfântul auzea glasul sufletului şi nu-l lăsa pe acela copleşit de bălăriile grijilor lumeşti, ci prin post și muncă de Dumnezeu măritoare, îşi supunea trupul sufletului, nu sufletul poftelor trupului.
Creştine cititor! Ispiteşte-te, de câte ori faci și tu asemenea în lupta dintre poftele trupului şi cererile tainice ale sufletului?
Părintele Iosif Trifa în calendarul foii „Lumina Satelor” din anul 1931 – Sibiu