„După aceea, Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici“ (Lc 10,1).
Câmpul de lucru al Împărăţiei lui Dumnezeu s-a lărgit. Cei doisprezece trimişi ai Domnului nu răzbesc. De aceea Domnul cheamă încă şaptezeci de lucrători. Ei merg doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El.
Ce frumoasă misiune! Pe unde vor fi ajuns, cei şaptezeci, plini de înflăcărare, vesteau venirea Domnului, trecerea Lui pe acolo, prin partea locului, apropierea Mesiei, apropierea Împărăţiei lui Dumnezeu (Lc 9, 9-10).
Că erau primiţi, ascultaţi sau nu, ei tot vesteau ceea ce li se spusese: pregătiţi-vă să primiţi şi să ascultaţi pe Cel ce vine… Cei ce aveţi bolnavi, aduceţi-i la El… Şi o mare mişcare se făcea în mulţimea trezită de vestea cea nouă.
Astăzi, când s-a apropiat timpul ca El să vină iarăşi, ucenicii Lui ar trebui să pornească din sat în sat, din oraş în oraş şi să vestească tuturor oamenilor şi acestei lumi rătăcite şi adormite marele eveniment al întoarcerii Lui din nou. În toate părţile ar trebui să se audă glasul vestitorilor Săi: Treziţi-vă! Pregătiţi-vă! S-apropie Împăratul! Vine Domnul! Pregătiţi-vă! Fiţi gata să-I ieşiţi înainte! El vine!…
Dar ucenicii de azi sunt atât de slabi şi neajutoraţi. De abia li se aude glasul ici-colo. Parcă au uitat cu totul pe Stăpânul Care i-a trimis. Somnul i-a cuprins amarnic pe atâţia şi atâţia dintre ei. Dar când trâmbiţa va suna, ce veţi face, ucenicilor, care nu v-aţi făcut datoria?
Voi, umililor credincioşi, ridicaţi glasul şi cereţi Domnului să scoată lucrători la secerişul Său (Lc 19, 2) şi căutaţi să salvaţi pe cei pierduţi!
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)