1. O, ochi ai mei, numai acele lacrimi nu vi s au pierdut, nu vi s au uitat, nu vi s au zădărnicit,
care le aţi vărsat pentru Hristos.
O, inima mea, numai plânsul acela nu ţi a fost în deşert, nu ţi a fost nesocotit, nu ţi a fost lepădat.
O, sufletul meu, numai suferinţele acelea îţi sunt adevărata ta avuţie şi mângâiere, şi merit.
2. Nu s ochi să nu plângă pe lumea asta! Numai că puţine lacrimi sunt cu adevărat folositoare.
Plângi pentru iubitul tău?
Pentru ambiţiile tale,
pentru speranţele înşelate,
pentru dorinţele neîmplinite?
Plângi rău! Şi plângi în zadar!
Curând viaţa aceasta ţi se va lua şi, cu ea, le ai fi pierdut şi aşa pe toate acestea.
3. Dar când începi să plângi pentru păcatul tău din trecut şi din prezent,
pentru mântuirea ta
şi după Domnul tău,
atunci începi să plângi bine. Şi să plângi folositor.
Dacă pentru asta plângi, atunci plângi. Nu te opri.
Căci în curând vor veni îngerii şi la tine cu mângâierea fericită.
4. Dacă plângi pentru lucruri pământeşti, dragă suflete, nu mai plânge!
Nu merită să plângi pentru ele.
Curând, şi aşa, ai să le laşi pe toate.
Şi dacă încă nu te au părăsit ele pe tine, ai să le părăseşti tu pe ele foarte curând.
Nu vezi tu deşertăciunea tuturor acestora? Şi chiar a vieţii alipită numai de ele?
Dacă plângi pentru lucruri cereşti, tot nu mai plânge.
Ridică ţi ochii, iată, în faţa ta este Iisus cel Viu, gata să ţi dea nespus mai mult decât ceri sau nădăjduieşti tu (Ef 3, 20 21).
5. Să nu mai plângi, suflete drag, decât un singur fel de lacrimi: lacrimile dragostei pentru Iisus, Domnul tău.
Ale dragostei pentru fraţii tăi.
Ale dragostei pentru dragostea ta.
Aceste lacrimi să nu se usuce niciodată de pe obrazul tău,
din ochii tăi,
din inima ta.
Aceste lacrimi ale dragostei să nu sece niciodată din ochii tăi, până la revederea Domnului tău.
6. O, de câte ori am tresărit şi noi izbiţi în inimă de presimţirea apropierii din spate a fiinţei iubite,
fără să o fi auzit şi fără s o fi văzut înainte!
Duhul iubirii adevărate are căile lui tainice şi mijloacele sale de înştiinţare pentru inimile pe care le a legat cu razele lui ca şi cu nişte funii, ca şi cu nişte lanţuri.
7. Când toată inima ta Îl iubeşte fierbinte pe Iisus,
când toată fiinţa ta este plină de aşteptarea revederii Lui,
când toate gândurile tale îţi sunt trimise după El,
când tot timpul tău este umplut cu căutarea şi chemarea Lui,
când toate întrebările şi răspunsurile tale Îl privesc pe El,
– o, atunci cât de pline îţi sunt toate de Prezenţa Sa Dumnezeiască!
Şi ce normal îţi este ca să ţi apară aievea aici El…
Ca dragostea Lui să ţi se arate întrupată într o ne-bănuită apariţie fericită.
Şi ca nimic să nu L mai poată opri să ţi Se descopere, cuprins deplin de întreagă fiinţa ta.
Cu toate cele patru dimensiuni ale ei.
8. O, cât de adevărată este minunea aceasta!
Cât de cereşti sunt aceste trăiri,
– şi totuşi cât de normale devin ele pentru acei care într adevăr au toată inima plină de o fierbinte dragoste pentru Iisus!
Care au toate cuvintele şi tăcerile lor,
toate gândurile şi simţirile fiinţei lor
stăpânite deplin de setea şi dorul aşteptării şi revederii lui Iisus!
9. Nenumărate au fost şi sunt minunile pe care le a făcut iubirea lui Hristos spre a le răspunde acestora şi pe care le face şi astăzi această iubire a Lui
faţă de astfel de inimi pline plinuţe de El.
10. Hristos este şi lângă tine, cum era şi lângă Maria.
Dar ca să L vezi, ca să L afli, ca să L cunoşti, trebuie mereu să te întorci.
Trebuie la început să te întorci exact invers.
Şi să fii cu faţa unde erai cu spatele,
căci erai cu faţa la lume şi cu spatele la Iisus.
Hristos nu era acolo unde priveai tu atunci.
11. El nu este nici unde priveşti tu în momentele de teamă, de îngrijorare, de spaimă sau de durere.
Ci tocmai înapoi, în pace, în linişte, în mângâiere, în bucurie.
Spre acolo trebuie să te întorci.
Hristos nu este nici în mormânt, în întuneric, în îngustime, ci tocmai în partea inversă: în viaţă, în lumină, în libertate.
Spre acolo întoarce te!
12. Întorcându te spre acestea, vei da cu ochii întâi de Iisus.
Pentru că toate celelalte ale Lui sunt după El, în urma Lui, înapoia Sa.
O, dacă şi tu vrei să scapi de mormânt, de îngrijorări, de singurătate şi de temeri, întoarce te şi tu spre Iisus.
Întoarce te până la Iisus.
13. Întoarce ţi spatele spre întunericul păcatelor,
spre îngrijorările singurătăţii,
spre urâtul morţii…
Şi întoarce ţi faţa toată numai înspre Iisus.
Când îţi întorci privirea spre El, te luminezi dintr o dată şi pe totdeauna de bucurie.
Ca Maria în Dimineaţa Învierii.
14. Umple te de negrăită şi strălucită fericire, întreaga mea fiinţă!
Căci Mântuitorul tău este întors spre tine şi tu întoarsă spre El.
De la El ai venit în lume, pentru a L căuta cu cre-dinţă, pentru a L sluji cu nădejde şi pentru a L dori cu iubire.
Întoarce ţi necurmat toată faţa ta, toate gândurile tale, toate lucrurile, toate cărările şi toate dorinţele tale înspre Iisus, numai înspre El.
Alipeşte te de El tot mai strâns.
Şi vei afla că toată fericirea şi strălucirea ta eternă este numai în El.
15. Pătrunde te de El tot mai adânc, până când cuvintele Lui vor deveni cuvintele tale, voia Lui – voia ta şi Eul Lui – eul tău cel nou.
Trăind El în tine, iar tu în El, înomenirea Lui va deveni îndumnezeirea ta.
Iar în clipa când te vei întoarce înapoi la El şi L vei vedea pe Iisus, pentru a te uni cu El pe totdeauna,
în focul de la Poarta Veşniciei nu va avea ce rămâne din toate ale tale decât atât de puţin.
Ca dintr o floare într un rod copt.
La culesul cel fericit.
16. În oricine se apropie de tine atunci când plângi după o pierdere sfâşietoare este Iisus.
Nimeni nu caută să aline o durere şi să încurajeze o disperare, decât Iisus.
Nimic n a putut apropia o inimă milostivă de o inimă zdrobită, decât Iisus.
Primeşte-l atunci pe cel ce ţi se apropie ca pe Iisus.
17. Mila inspirată de Hristos a creat primele spitale, primele aziluri, primele orfelinate,
în care sufletele mânate de Hristos s au putut apropia de un semen zdrobit,
să i pună mâna pe fruntea fierbinte,
să se aplece spre el cu dragoste.
Să i aprindă lumina unei nădejdi în întunericul durerii şi al singurătăţii lui,
prin aceste trei binefăcătoare cuvinte: „De ce plângi?”, spuse cu căldură, cu duioşie, cu lacrimi.
Cum le a spus Iisus Mariei!
18. Doamne Iisuse, cine altcineva ar mai fi făcut aceasta dacă n ai fi fost Tu?
Şi dacă n ar fi fost ai Tăi?
Toţi mai-marii lumii au adus şi aduc în lume moartea şi suferinţa. Numai Tu, viaţa şi mângâierea,
Iisuse, Dulcele nostru Mântuitor!
19. Sufletele noastre au nevoie de nădejde mai mult decât de orice alt lucru pe lumea aceasta.
De aceea, crima cea mai mare este de a i ucide cuiva speranţa sa.
Fără pâine şi fără apă, omul poate să trăiască;
şi fără haine, şi fără lumină poate omul trăi,
şi fără sănătate, şi fără libertate chiar.
Trăiesc atâţia oameni fără ochi, fără mâini, fără picioare…
– dar fără speranţă nu poate trăi nimeni.
20. Câtă vreme omul n a pierdut speranţa, el rabdă orice, caută oriunde,
aşteaptă îndelung şi crede neclintit,
suferă oricât şi trăieşte oricum; dar când a pierdut nădejdea, se prăbuşeşte dintr o dată şi fără nici o salva-re.
O, Dumnezeul nostru, Speranţa noastră Veşnică, rămâi mereu cu noi.
Tu eşti mângâierea tuturor lacrimilor noastre.
Amin.
Răsplata ascultării / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
