Familia pământească a lui Iisus, alcătuită din Sfânta Fecioară Maria şi dreptul Iosif, rămâne un model de familie sfântă care i-a asigurat Copilului Iisus un mediu favorabil pentru a creşte şi a Se întări cu duhul.
Ne spun Evangheliştii că, în afara primei tentative de „fugă“ din familia pământească, cu ocazia pelerinajului la Templul din Ierusalim, Iisus nu a mai încercat să-Şi părăsească familia, rămânând supus şi ascultător părinţilor.
Totuşi episodul din Templu a marcat o „ruptură“ cu familia pământească, deşi Copilul Iisus a rămas în sânul ei până la vârsta adultă. Cu toate că Iosif şi Maria L-au aflat pe Iisus în Templu, totuşi „L-au pierdut“. Iisus nu le mai aparţinea lor, ci Tatălui Ceresc. El a venit în lume să-L descopere oamenilor şi să-i facă fii ai Lui. Prin răspunsul dat Mamei Sale, care L-a mustrat pentru fapta Sa, Copilul Iisus ne arată în ce constă chemarea Lui: aceea de a Se afla în slujba Tatălui Ceresc cu tot respectul şi ascultarea ce le-a dovedit faţă de familia Sa de pe pământ şi pe care le menţionează şi Evangheliştii.
Sensul „fugii“ lui Iisus la Templu este un îndemn pentru noi, cei de azi, de a căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu în familia lui Iisus, iar nu în locurile de pierzare!
Şi au plecat Iosif şi Maria în căutarea lui Iisus. După trei zile de căutare L-au găsit în Templu.
O, dacă toţi părinţii ar pleca în căutarea copiilor, la primele semne de neascultare, când fug din sânul familiei în locuri de pierzare…! Dar, indiferenţi, din dorinţa de a se face „iubiţi“ de copii, părinţii îi ucid sufleteşte. Şi, astfel, Dumnezeu va cere sufletul copiilor din mâinile lor. Vor primi aceeaşi plată ca şi a mamelor care îşi avortează copiii.
Moartea spirituală o antrenează, cu timpul, şi pe cea a trupului, prin fel de fel de abuzuri şi necurăţii.
Dar mai sunt şi copii care fug de acasă din cauza părinţilor, a înjurăturilor, a beţiilor, a certurilor şi a bătăilor. Cei mai mulţi dintre aceşti copii devin copiii străzii şi puţini sunt aceia care găsesc un refugiu în vreo biserică, în vreo familie de creştini milostivi sau în familia cea mare, multcuprinzătoare, în familia lui Iisus, în care se poate intra fără vreo legătură de sânge. În noua familie înfăptuită de Iisus, se poate intra cu o condiţie însă: împlinirea voinţei lui Dumnezeu.
Evanghelistul Marcu (3, 31-35) citează însăşi învăţătura lui Iisus cu privire la noul tip de familie înfăptuită de El:
„Cine sunt mama mea şi fraţii mei? Apoi, aruncându-Şi privirile peste cei care şedeau împrejurul Lui, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea“. Această pericopă ne oferă ocazia unui examen de conştiinţă cu privire la apartenenţa sau excluderea noastră din familia lui Iisus.
Pe lângă aceste două tipuri de familie – cu sau fără Iisus – mai există un alt tip de familie: familia dezbinată, măcinată de neînţelegeri, certuri, în care fiul este împotriva tatălui, fiica, împotriva mamei, nora, împotriva soacrei şi în care omul îi are vrăjmaşi pe cei din casa lui (cf. Mt. 10, 35-36). Ce dureros! Dar ce bucurie este atunci când auzim cuvintele admirative ale psalmistului pentru familiile sau comunităţile unite: „Iată, ce plăcut şi dulce e să locuiască / fraţii pururea-mpreună, să se veselească / cu cântări, cu psalmi în Domnul…“ (Ps. 132 [133], versificat)
Din aceste familii ies cetăţeni adevăraţi şi buni creştini de care are nevoie un popor pentru redresarea lui morală.
Cine însetează să vină la Mine – zice Domnul. Aceasta a fost setea permanentă a lui Iisus: setea după suflete. Setea de pe Crucea Golgotei L-a mistuit, văzând atâtea suflete surde la apelurile Sale de pocăinţă. Să venim în familia lui Iisus şi ne va da Apa cea Vie, care se va preface în noi izvor de viaţă veşnică!
Slăvit să fie Domnul!
Elena P. STOIAN – Sibiu
