Pentru cel credincios, viitorul este lumină – şi nu întuneric. Nădejdea şi credinţa puternică în Mântuitorul său îl fac să se bucure nespus de mult: căci „dacă suntem fii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos – dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim“ (Rom. 8, 17).
O deosebită mângâiere are credinciosul în făgăduinţa că Domnul Hristos Se va întoarce din nou, să-i ia la Sine pe toţi copiii Săi. Cuvinte ca acele scrise la I Ioan 3, 2-3 îl umplu de mângâiere şi pace. Ele spun tot ce doreşte inima sa: „Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu; şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Şi dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea aşa cum este. Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este“ (I Ioan 3, 2-3).
Înainte de a-L primi pe Mântuitorul, nu ştia de ce trăieşte. Acum ştie că trăieşte pentru Domnul său (Rom. 14, 8). Şi, fiindcă-L iubeşte, Îl aşteaptă cu dor, pregătindu-se neîncetat să-I poată vedea cu bucurie faţa atunci când va veni, când glasul trâmbiţei lui Dumnezeu îi va trezi pe cei adormiţi şi-i va schimba într-o clipă pe cei vii, răpindu-i în văzduh, să întâmpine pe Domnul, ca să fie apoi totdeauna cu El, pe vecii vecilor (I Tes. 4, 15-18). În această nădejde, încă de pe acum, copilul lui Dumnezeu cântă cu dor:
„Ce frumos va fi în clipa când,
curăţiţi şi slobozi de păcat,
vom fi în ceruri toţi cu Iisus,
în Casa cea de sus!“
Ioan Marini, din vol. „Gânduri creştine” (vol. 1)
