Cu inimile pline de durere, ne amintim de fratele nostru drag, Sebastian Arseni, care a plecat dintre noi acum 12 ani, la vârsta de doar 31 de ani.
Timp de trei ani, a îndurat suferințe crunte, pregătindu-se pentru întâlnirea cu Domnul, asemenea aurului purificat în foc.
Sebastian a fost un exemplu de credință și devotament, rugându-se neîncetat Sfântului Luca pentru alinarea durerilor sale. Deși a plecat prea devreme, lăsând în urmă o soție tânără, Iulia, și două fiice scumpe, Sebastiana și Rebeca, amintirea lui rămâne vie în inimile noastre.
În fiecare an, colindele răsună în amintirea lui, iar cei dragi îi aduc un omagiu, știind că el veghează asupra lor din Ceruri. Înmormântarea sa, înconjurată de mulți frați și surori, a fost un moment de profundă tristețe, dar și de speranță în promisiunea revederii în Raiul Domnului.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l așeze alături de Sfinți, pentru rugăciunile Sfântului Luca, Doctorul și Arhiepiscopul Simferopolului.
* * *
Domnul cere un jug, Domnul cere o jertfă
”Mulţumim Domnului că ne aflăm în acest loc, pe acest munte, la această sărbătoare. Îmi cer iertare pentru starea mea. Nu pot să fac o predică; aş încerca mai degrabă să fac o mărturisire … despre bunătatea lui Dumnezeu, pe care şi-o arată El faţă de noi şi faţă de mine, pe care şi-a arătat-o faţă de familia mea, faţă de soţia mea, faţă de copiii mei.
Vă rog să-mi îngăduiţi, pentru a putea intra puţin în subiect, să încep cu poezia fratelui Traian:
Ce fierbinte e iubirea!
Ce fierbinte e iubirea
care cântă-n mine,
ce adânc şi ’nalt e focul
dorului de Tine!
Arde-mi inima şi glasul
Dorul după Tine…
Chiar când ud cu lacrimi grele
pâinea mea amară,
sau mi-adorm în flăcări gândul,
seară după seară;
cu iubirea Ta mă mângâi
seară după seară!
O, de-aş fi-ntr-un munte singur,
numai eu cu Tine,
sau în larg de ape unde
nimeni nu-i cu mine!…
Să nu fie să m-audă
nimeni lângă mine!
Ţi-aş striga de-adânc, din suflet,
nu ştiu cum iubirea,
care-mi ’nalţă şi-mi sfinţeşte
viaţa şi simţirea;
fericindu-mi fără margini
viaţa şi simţirea.
Însă nu sunt nici în munte,
nici în larg de apă;
sunt legat de ani; şi-n ziduri
harul Tău m-adapă;
pâinea dragostei mă ţine,
harul Tău m-adapă
Pân’ la ultima suflare
vreau a mea trăire
s-o ’nalţ către Tine-un tainic
cântec de iubire,
dulce, negrăit de dulce
cântec de iubire.
Şi să trec cu el pe buze
apa morţii lată,
să Ţi-l cânt apoi în ceruri
veşnicia toată;
pentru veşnica-Ţi iubire,
Veşnicia toată…
…Îmi găsesc aşa de greu cuvintele, pentru că sunteţi aici, veniţi de departe şi de aproape, nu numai din ţara noastră, ci aţi venit tineri din străinătate, să ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu…
Cuvântul meu este slab şi, de aceea, îmi cer iertare. Sunteţi obosiţi şi n-aş vrea să umplu şi să răpesc timpul nimănui.
Am plecat fiecare de acasă jertfind câte ceva: din banul nostru, din timpul nostru, poate din sănătatea noastră, poate unii riscând chiar viaţa noastră. Mulţi am venit în locul acesta – poate cei mai mulţi – cu maşină personală sau cu maşina cuiva. În călătoria până aici, poate fiecare am întâlnit primejdii, chiar dacă le-am văzut, chiar dacă nu le-am văzut. Dar mâna lui Dumnezeu ne-a ocrotit şi ne-a ferit de multele primejdii care au existat în cale. Şi rugăciunea noastră de la plecare sau doar cuvântul nostru – Doamne, ajută! Doamne, ajută-ne să ajungem la Durău, să ne întâlnim cu fraţii! – ne-a ajutat să ajungem în acest loc.
Poate sunteţi şi alţii în situaţia mea, care, ajungând aici, n-am spus decât acum: Doamne-Ți mulţumesc că am ajuns! Mulţumesc că m-ai ferit! La plecare, am zis: Doamne, ajută-mă! Aici, când am ajuns, am uitat să spun: Doamne, Îţi mulţumesc!…
Dintre cei mai mulţi, am venit aici cu maşina şi am putea zice: Eu am maşină bună… A mea nu se strică! Eu am maşină adusă din afară şi e garantată! Eu am maşină în garanţie, a mea merge bine… Doar Dumnezeu îngăduie să fim în acest loc! Doar El ne-a ferit de accidente, de explozii, de fel de fel de pericole, să ne putem vedea acum faţă către faţă!
Aş mai vrea să citesc din Cartea Sfântă, de la II Împăraţi, capitolul 20, câteva versete:
„Boala şi însănătoşirea lui Iezechia. În vreme aceea, Iezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amot, a venit la el şi i-a zis: Aşa vorbeşte Domnul: Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri şi nu vei mai trăi! Iezechia s-a întors cu faţa la pământ şi a făcut Domnului următoarea rugăciune: Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă şi am făcut ce este bine înaintea Ta. Şi Iezechia a vărsat multe lacrimi. Isaia, care ieşise, nu ajunsese încă în curtea din mijloc, când Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: Întoarce-te şi spune-i lui Iezechia, căpetenia poporului Meu: Aşa vorbeşte Domnul
Dumnezeul Tatălui Tău, David, că ţi-a auzit rugăciunea şi ţi-a văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos! A treia zi te vei sui la Casa Domnului. Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi pe tine şi pe cetatea aceasta din mâna împăratului Asiriei şi voi ocroti cetatea aceasta din pricina Mea şi din pricina robului Meu, David”.
Iată, dragii noştri fraţi, Domnul are hotărâri cu noi, cu viaţa noastră, cu lumea întreagă, dar, datorită rugăciunilor, uneori schimbă hotărârile Sale…
O singură persoană de aici este slabă, dar toate la un loc devenim o forţă. Aşa este rugăciunea noastră: a mea este slabă, dar, unindu-se toate ale celor câţi suntem aici, Dumnezeu ne aude şi răspunde rugăciunii noastre.
Aveam douăzeci şi opt de ani, când Domnul îmi dăruise cea de-a doua fetiţă. Eram tare mulţumit şi fericit. Văd aici mulţi tineri puternici. Pe atunci, mă mândream, într-un fel, de maşina aceasta puternică, despre care credeam că e în garanţie. În altă parte se spune că „mulţi se bizuiesc în lume pe-ai lor cai şi pe-a’ lor care / Noi ne bizuim pe Domnul şi pe Numele Lui mare!” Eu eram mândru de tinereţe şi de putere. Şi vreau să vă mărturisesc, pentru faptul că sunt mulţi tineri aici, că nu mă puteam gândi că această maşinărie s –ar putea strica, pentru că era în garanţie şi era tânără. Domnul mă loveşte atunci cu o boală pe care lumea o numeşte incurabilă, care, într -un fel, sperie lumea aceasta. De ce spun lucrul acesta? Mi-a prins bine mica mea prietenie cu Domnul, slaba mea prietenie cu Domnul. De-abia atunci am început să învăţ ce este adevărata prietenie cu Domnul, ce înseamnă să-L ai prieten pe Domnul din tinereţe şi din anii tinereţii.
Dacă eu nu m-am ridicat prea mult către Domnul, a coborât El, de Sus, la mine şi, ca un Tată bun, m-a mângâiat cu nuiaua Lui şi mi-a dăruit de atunci lacrimi. Şi am plâns… Bucurii şi zâmbete, înfrângeri şi biruinţe…Şi am învăţat un lucru dintoată povestea mea: să te încrezi în Domnul! Dacă-L rogi pe El, să ai încredere în El –Prietenul Cel mai Bun, Care niciodată nu te înşală, niciodată nu te face să rămâi cu un gust amar.
L-am rugat şi eu, ca şi Iezechia: Doamne, Tu ştii că fetiţele mele sunt prea mici şi ar mai fi nevoie de mine, poate. Şi, împreună cu mine, [v-aţi rugat] mulţi dintre frăţiile voastre, cărora trebuie să vă mulţumesc; şi Dumnezeu să vă răsplătească şi aici, şi Dincolo! Şi, până în prezent, Dumnezeu S-a îndurat, într-un chip minunat, şi sunt mulţumit şi fericit că Dumnezeu nu mă lasă. Că m-a făcut să înţeleg chemarea Lui…
Orice bucurie ca aceasta trebuie plătită într -un fel. Libertatea noastră trebuie plătită. Bogăţiile ţării noastre au fost răscumpărate prin lupte şi prin sânge. De aceea, dragi fraţi tineri, Domnul cere un jug, Domnul cere o jertfă de la frăţiile voastre.
Acceptaţi cu drag ceea ce Domnul ne cere şi vă cere, în nădejdea că la capăt vom primi cununa!…
Slăvit să fie Domnul!
SEBASTIAN ARSENI
(Din vorbirea de la Adunarea anuală de la Durău – 4 aug. 2012)
* * *
A plecat la Domnul harnicul nostru frate în Hristos, tânărul SEBASTIAN ARSENIE
Cu multă durere în inimă, anunţăm Frăţietatea Oastei Domnului de plecarea la cele veşnice a preaiubitului nostru frate tânăr Sebastian Arsenie, din Şupan, Comăneşti, la
vârsta de doar 31 de ani…
De trei ani de zile, cuptorul unei crunte suferinţe l-a pregătit, clipă de clipă, arzându-i până la incandescenţă gingaşa-i fiinţă, ca pe aurul cel de preţ, pentru a-l face să strălucească fără nici o urmă de umbră în locul pe care Domnul l-a promis alor Săi.
Însă ceea ce trebuie să luăm noi aminte este că, prin mutarea lui Acasă, Dumnezeu doreşte să ne trezească pe toţi cei rămaşi aici pentru o vreme, care încă ne mai pierdem timpul mântuirii în tot felul de îndeletniciri efemere şi amăgitoare…
Pregătirea pentru întâlnirea cu Mirele său Preaiubit Hristos fratele Sebastian şi-a făcut-o, în ultimele aproape şase luni, rugându-se neîncetat Sfântului său Doctor şi
Arhiepiscop Luca, cel fără de arginţi, ocrotitorul şi mângâietorul arzătoarelor sale dureri, mai ales cele din singurătăţile nopţilor prelungi.
Pe 17 noiembrie, 2012, pe la orele 10:00, dimineaţa, inima fratelui Sebastian a încetat să mai bată. Deşi îşi aşteptase cu mult dor şi nădejde sosirea colindătorilor
dragi lui de la Matca, la vremea colindelor, la căpătâiul său au sosit, mult prea devreme, tainicii colindători din cer, strămutându-l Dincolo… De Acolo, va privi şi va asculta
colindele fraţilor săi care l-au iubit şi l-au preţuit mult… Anul acesta vor veni în grup mult mai numeros şi le vor colinda la geamul cu lumină pe scumpa lui văduvă atât de
tânără, Iulia, şi pe cele două orfane ale sale, atât de scumpe, Sebastiana şi Rebeca…
…Fraţi nenumăraţi de aproape, de departe şi de foarte departe l-au însoţit cu duhovnicească priveghere şi cu multe lacrimi, în toate cele trei din urmă seri de aici,
din Valea aceasta a plângerii…
Înmormântarea a avut loc în data de 20 a lui Brumar. Lume şi Frăţietate multă…
Domnul Dumnezeu să-l ierte şi cu Sfinţii să-l odihnească în Raiul Lui cel preafrumos, pentru rugăciunile Sfântului Luca, Doctorul şi Arhiepiscopul Simferopolui!…
Familia, Adunarea Oastei Domnului din zona Comăneşti şi Redacţia, Sibiu
Fragmente din foaia ,,Iisus Biruitorul”, nr. 51 / 10-16 DECEMBRIE 2012
