Oastea Domnului

ÎN SUS ORI ÎN JOS

1. Adevărat este că sufletele unite cu Hristos şi despărţite de păcat şi de satana înaintează şi cresc frumos, din bine în mai bine, din sus în mai sus, până ce ajung părtaşe firii dumnezeieşti (II Ptr 1, 4).

2. Dar tot atât de adevărat este şi că sufletele unite cu păcatul şi cu satana şi despărţite de Hristos se prăbuşesc mereu din jos în tot mai jos, din rău în tot mai rău, până ce ajung părtaşe firii diavoleşti.

3. Fie în bine, fie în rău, nu există o stare pe loc, ci o urcare ori o prăbuşire necontenită.

4. Pe cel bun, faptele lui bune de ieri îl fac să fie mai bun astăzi. Iar pe cel rău, păcatele lui de astăzi îl vor face să fie mai rău mâine.

5. Astfel, omul bun, cel unit cu Hristos, ajunge cu timpul să aibă chipul lui Hristos nu numai pe făptura lui sufletească, ci chiar şi pe înfăţişarea lui trupească (Gal 6, 17).

6. Iar omul păcatului, unit cu satana şi cu toate lucrările lui, ajunge să aibă nu numai în sufletul său duhul lui satana – ci chiar şi pe înfăţişarea lui fizică, chipul hidos şi respingător al diavolului (In 8, 44).

7. Este o privelişte înspăimântătoare să-i vezi adunaţi la un loc pe acei nefericiţi posedaţi de satana, ce monstruos chip pot avea! Ce ochi sticloşi, ce feţe crispate, ce gheare hrăpăreţe, ce cuvinte murdare, ce rânjete sălbatice!

8. De la Taina Botezului, când omul se uneşte cu Hristos şi cu Biserica Lui şi se leapădă de satana şi de toate lucrările acestuia – sufletul celui bun, devenit părtaş firii dumnezeieşti, primeşte însuşirile sfinţeniei, în măsura înaintării sale în unirea cu Hristos.

9. Marii oameni sfinţi au avut astfel darul de a comunica nu numai cu natura egală lor, ci şi cu cea superioară, a îngerilor, ori cu cea inferioară, a animalelor.

10. Cum s-au înţeles oamenii sfinţi ca Avraam, Moi¬se, David, Daniel şi atâţia alţii din Vechiul sau Noul Testament cu fiinţele cereşti ori cu puterile naturii – atribute ca¬re sunt numai ale acelor suflete părtaşe firii dumnezeieşti!

11. Şi, din contră, la ce crime şi fărădelegi demonice au ajuns acei mari ucigaşi ai omenirii care au putut săvârşi fapte care sunt posibile numai unor demoni!

12. Atât în sus, cât şi în jos, – există un plafon. Între numărul zero, de la care pornesc toţi oamenii la naşterea lor, unii, care o iau în sus, ajung în bine până la nivelul obişnuit uman. Cei mai mulţi nu trec de acest nivel.
Dar marii sfinţi au depăşit acest nivel uman, ajungând la o stare deosebită, în apropierea lui Hristos.
Din starea aceasta au fost şi sunt posibile marile minuni.

13. În jos, în nelegiuire, există tot aşa un plafon, un nivel uman de prăbuşire. Până la acest nivel cad majoritatea păcătoşilor.

14. Dar sunt marii nelegiuiţi care cad sub acest nivel, depăşind nelegiuirea umană şi ajungând demoni. Marii criminali care au ucis milioane şi zeci de milioane de oameni cu legile şi cu fărădelegile lor au fost astfel de monştri; – ei deveniseră diavoli.

15. Vânzătorii lui Hristos ori ucigaşii celor nevinovaţi nu mai erau oameni căzuţi în ispita diavolului, ci erau direct draci. Ei, la prăbuşirea sub nivelul uman, au pierdut tot ce aveau uman în ei, devenind demoni, în stare de orice rău.

16. Mântuitorul spune ucenicilor Săi: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Totuşi unul dintre voi este un drac“. Nu fusese drac la început, dar, lăsându-se antrenat mereu spre rău, a devenit drac (In 6, 70-71). Nu un înşelat al dracului, ci drac el însuşi.

17. Depăşirea nivelului sfinţeniei umane te înalţă la părtăşia sfinţeniei divine.

18. Depăşirea nivelului păcatului uman te prăbuşeşte în blestemata nelegiuire satanică.

19. Şi, după cum faptele bune şi părtăşia tot mai deplină cu Hristos îl fac pe cel bun una cu Dumnezeu, – tot aşa faptele rele, înmulţindu-se şi îngreunându-se, îl prăbuşesc odată pe cel rău, făcându-l una cu diavolul şi în scop, şi în osândă.

20. Dumnezeule al Îndurării, Te rugăm, fă-ne pe toţi părtaşi firii Tale încă de aici, – ca să putem avea părtăşie cu Tine şi în veşnicie!
Dar ai milă de cei ce se prăbuşesc, ca să nu cadă sub nivelul de unde nu mai există iertare. Căci cine nu se mai poate întoarce a devenit pierdut pe veci.
Amin.

Traian Dorz, din vol. de cugetări nemuritoare – Acum să facem