Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Începutul chemării

Începutul chemării

Începutul chemării

Când Dumnezeu Îşi alege un om căruia să-i încredinţeze o misiune, o Lucrare prin care să fie purtat numele Său înaintea tuturor neamurilor, pregăteşte şi locul, şi timpul chemării, şi trimisul care să-l înştiinţeze de misiunea pregătită lui. Astfel, alesul Domnului, aprins pentru Hristos, ca să poată fi dus pe culmea de unde trebuie să lumineze, să poarte numele Domnului înaintea tuturor, trebuie scos din locul unde stă acoperit. De un astfel de om au trebuinţă Dumnezeu şi Biserica, Hristos şi lumea, Duhul Sfânt şi Evanghelia.

Întocmai s-a întâmplat cu Sfântul Apostol Pavel. Dumnezeu a trimis pe ucenicul Anania la omul, pe nume Saul: „Mergi, fiindcă acesta îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel” (Fapte 9, 15).

Şi tot astfel s-a întâmplat cu Părintele Iosif TRIFA. Nu ştim ce i-a vorbit Dumnezeu ierarhului, omul însufleţit la acea vreme de cele mai frumoase gânduri şi idei înaintate pentru ridicarea nivelului moral şi duhovnicesc al acestui neam. Dar ştim că un tainic îndemn a născut o duioasă chemare, către un frumos început: „Iubite părinte Trifa! (…) Te rog să te declari, ori şi mai bine, să vii la Sibiu ca să luăm înţelegere. Dacă ar fi să vii în persoană, avizează-mă din bună vreme, ca să poţi primi răspuns că sunt acasă”. Chemarea aceasta frumoasă era datată: „Sibiu, la 31 dec. 1920” şi semnată: „Cu arhierească binecuvântare, NICOLAE, Arhiepiscop şi Mitropolit”.

Istoria unei Jertfe ne spune totuşi că: „Peste faţa şi peste viaţa acelui student al său, fostul profesor văzuse atunci Semnul cel rar şi sfânt al Harului divin”.

Documentele arată că Părintele Iosif a ajuns la Sibiu în septembrie 1921. „Ca să poată fi slobod pentru Casa lui Dumnezeu, trebuia să fie dezlegat de casa lui. Ca să poată începe lucrarea lui Hristos, trebuia să-i fie împrăştiate lucrurile lui” («Profetul vremilor noastre», vol. 1, pag. 73).

De casă era dezlegat, cuibul de-acasă spart şi lucrurile sale risipite. De ce a trebuit să treacă opt luni, până iubitul nostru Părinte Iosif să ia hotărâre spre a se îndrepta către „altarul său”? Nu ştim. Dar ştim că atunci când stai ani de zile în mijlocul unor suflete curate şi chinuite, când trăieşti împreună cu aceşti oameni zilele unor neuitate suferinţe şi încercări şi când vine vremea să te smulgi dintre ei, doar atunci simţi cu adevărat cât de adânci sunt rădăcinile acestea şi cât de puternic sunt înfipte în inima ta. Şi când casa şi calul, şi carul, şi boii au acoperit nevoile săracilor ori de câte ori au avut trebuinţă şi când poţi spune fără umbră de-ndoială: „Vă las dar şi vă chem să vă uitaţi oricând în casa, în viaţa şi în purtările mele şi pildă să luaţi!”, atunci putem înţelege de ce au trecut opt luni de la chemare la hotărâre. Când jale e şi-n clopotul bisericii şi-n fiecare poartă sunt mâini întinse a îmbrăţişare şi plâns nestăpânit în tot lungul drumului, cum să te poţi rupe de aşa fii duhovniceşti!?

Frumuseţea chemării a rămas cuvânt meşteşugit întocmit doar pe hârtie. La Sibiu, nu-l aştepta nimeni. Realitatea era departe de adevăr. Însă noi lăsăm istoria să relateze evenimentele ce au urmat.

1921 – 2021. Sunt 100 de ani de atunci. E an aniversar.

La sfârşitul anului 2020, de ziua Sf. Ap. Andrei şi cu prilejul slujbei de parastas de la mormântul familiei Părintelui Iosif, părintele Bogdan, parohul actual al bisericii în care Părintele Iosif a slujit timp de 10 ani, spunea:

„Părintele Iosif TRIFA a fost un mare misionar. Asemenea Sfântului Apostol Andrei, care, după ce L-a aflat pe Mesia, s-a grăbit să-L vestească în primul rând fratelui său, tot aşa şi Părintele Iosif TRIFA L-a vestit pe Hristos tuturor celor din jurul său şi apoi, prin nenumăratele sale scrieri, tuturor românilor. Noi suntem onoraţi că, acum 100 de ani, dânsul a slujit în biserica aceasta timp de 10 ani şi că strămoşii noştri l-au avut ca păstor. Simţim încă prezent duhul Părintelui Iosif Trifa în zidul bisericii, chiar dacă acum e golit de tencuială”

Asemenea lor, sătenii din Avram Iancu, suntem şi noi onoraţi şi chiar mândri că suntem parte a unei familii duhovniceşti, care are un părinte cum rar se poate întâlni: Părintele Iosif TRIFA. Să nu rămânem doar cu această mândrie. Cuvântul său, din nenumăratele scrieri duhovniceşti, să îl citim, să îl ştim, să îl memorăm şi să îl urmăm, ca să ne facem astfel vrednici de numele primit „ostaşul Domnului” atunci când am intrat în familia duhovnicească «Oastea Domnului».

Nelu LAZĂR

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *