Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home VECHIMEA SCRIITORILOR

VECHIMEA SCRIITORILOR

VECHIMEA SCRIITORILOR

Apologeţii de limbă greacă, în volumul II, la pagina 349, vorbind despre vechimea scriitorilor şi importanţa lor în lume, descriu pe Cronos şi pe Belos care au trăit cu 322 de ani înaintea Războiului Troian, aceştia socotindu-se că ar fi cei mai vechi. În creştinism însă, cu mult mai vrednic de crezare se află Moise, cel care a scris primele cinci cărţi ale Bibliei, căci a trăit cu o mie de ani înainte de căderea Troiei şi a scris sub inspiraţie divină. Nimic nu punem la îndoială din ceea ce a scris în cele cinci cărţi, căci în ele se oglindeşte cu prisosinţă marea operă constructivă a lui Dumnezeu pe plan spiritual şi material, bunătatea cea neasemuită a Tatălui Dumnezeu, care urmăreşte cu multă gelozie şi dorinţă arză-toare întoarcerea fiului risipitor la Casa Părintească.

Nu punem la îndoială nici alegerea sa ca exponent şi apărător al cauzei sfinte, prin care Dumnezeu cerceta pe poporul Său, nici experienţa sa cu Dumnezeu, nici sfinţenia dovedită în smerenie, ascultare şi blândeţe, toate depline, care-l însoţeau şi îl urcau pe culmile iubirii divine. Pentru că cel ce se apropie cu inimă curată şi se atinge de El, cu duhul se face una cu El, în Duhul Sfânt, trecând şi el prin cele patru faze în care se desăvârşeşte şi anume: jertfă, moarte, înviere şi înălţare la slavă.

Grăiţi cuvântul Domnului / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *