Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Îndrăzneala sfinților era întotdeauna plină de temerea de Dumnezeu

Îndrăzneala sfinților era întotdeauna plină de temerea de Dumnezeu

Îndrăzneala sfinților era întotdeauna plină de temerea de Dumnezeu

1 Cand omul se smereste pentru greselile sale, impaca lesne si pe altii. Smeritul ramane in pace in mijlocul infruntarilor, caci el se reazema pe Dumnezeu iar nu pe lume. Dumnezeu acopera si scapa pe smerit, il iubeste si mangaie. Ii descopera tainele Sale, ii da dar celui smerit, se pleaca catre el, si din umilinta il inalta la marire. Deci nu socoti ca ai sporit ceva pe calea binelui, pana nu vei sti a te smeri tuturora; ci cel care va vrea sa fie intre voi intaiul, sa fie sluga tuturor.
2 Cel ce are buna cunostinta de sine, se socoteste putin insemnat si multumirea lui nu este intru lauda oamenilor.
3 Cu cat vei fi mai smerit si mai plecat lui Dumnezeu, cu atat vei avea si intelepciune si pace mai multa.
4 Cunostinta si smerenia de sine este invatatura cea mai folositoare si stiinta cea mai inalta; este calea cea mai sigura catre Dumnezeu.
5 Daca cu adevarat ai ceva bun in tine, socoteste-te ca altii sunt si mai buni, ca sa ramai intru smerenie.
6 De ce te tulbura si te revolta cuvantarile si cugetarile oamenilor? Caci nu ei te vor judeca. Daca te invinovatesc pe nedrept, Cel ce vede in adancul constiintei ti-a dat de mult dreptate. Daca iti imputa greseli pe care le ai, de ce nu esti multumit ca esti instiintat, de ce nu esti fericit ca suferi o umilire mantuitoare? Ceea ce tulbura pe om este mandria, care nu poate suferi sa fie mustrata. Omul smerit nu se intarata, nu se tulbura, chiar atunci cand este condamnat pe nedrept.
7 Indrazneala sfintilor era intotdeauna plina de temerea de Dumnezeu si, pentru aceasta, smerenia lor nu se imputineaza cu nimic. Nu asa erau cei faradelege: indrazneala lor se naste din mandria lor, si li se va intoarce lor impotriva, spre inteleptire.
8 Mare cu adevarat este cel ce pe sine se socoteste mic si toata inaltimea cinstei drept nimic o priveste.
9 Nimeni nu poate fi mare cu adevarat, daca nu stie a fi mic cu placere.
10 Nu inalta capul tau pentru cutare mestesug sau stiinta la care te pricepi, ci tocmai pentru ca ti s-a dat tie aceasta, se cuvine mai mult a te smeri, decat a te mandri.
11 O! Cat de mare este slabiciunea omului si cat este el de plecat spre rau! Tu marturisesti astazi pacatele tale si maine faci iarasi pacatele pe care le-ai marturisit. Acum fagaduiesti a te lasa de pacat, si peste un ceas il faci, ca si cand n-ai fi fagaduit nimic. Iata dar pentru ce trebuie sa ne smerim si niciodata sa nu socotim ca suntem ceva, de vreme ce suntem atat de slabi si nestatornici.
12 Pe sine a se socoti nimic, pe altii a-i crede totdeauna mai buni: iata intelepciune si desavarsire mare.
13 Sa nu uitam niciodata ca nu suntem nimic, ca nu stapanim decat pacatul, ca dreptatea vrea ca noi sa ne smerim si ca in imparatia lui Hristos, „cei dintai vor fi cei de pe urma si cei de pe urma, vor fi intai” (Matei 8, 25)
14 Slabi suntem toti, insa mai slab dacat tine sa nu socotesti pe nimeni.
15 Socotindu-te mai prejos decat altii nu pierzi nimic; pierzi insa foarte mult crezandu-te mai presus macar decat unul.
16 Spre a sluji ai venit, iar nu spre a carmui.
17 Umilinta e temelia sigurantei, a pacii si a perfectiunii noastre. „Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.” (Psalmul 50)
18 Unde este smerenie, acolo este si pace; iar in inima mandrului, manie si invidie.
19 Vrei sa inveti si sa stii ceva cu folos? Multumeste-te sa traiesti necunoscut si neinsemnat!

“Urmarea Lui Hristos” –  Toma de Kempis, Editura Bunavestire, Bacau, 1996

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *