Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home ÎNFĂŢIŞAREA ŞI JUDECATA

ÎNFĂŢIŞAREA ŞI JUDECATA

ÎNFĂŢIŞAREA ŞI JUDECATA

1. Vor fi judecaţi şi toţi aceia care se vor lăsa ispitiţi să vorbească în chip batjocoritor despre lăcaşul Domnului, din pricina celor nevrednici de slujba Lui din el (Rom 14, 4-12).
Tu, în Casa Domnului, să nu judeci pe nimeni, decât pe tine şi păcatele tale.
Acolo este Dumnezeu tocmai ca să judece – nu te aşeza în locul Lui.
Ci stai în pocăinţă, la locul tău, ca să nu fii judecat.

2. Mâna cea înţeleaptă a lui Dumnezeu ne-a alcătuit chipul cel văzut,
iar dragostea Lui veşnică ne-a alcătuit chipul cel veşnic şi nevăzut, adică fiinţa noastră spirituală.
Din viaţa Lui s-a desprins suflarea de viaţă care ne a înviat.
Şi Puterea Lui a pus în noi mişcarea.
Să ne judecăm totdeauna, spre a avea şi înfăţişarea cea corespunzătoare pe care ne-o doreşte El.

3. Din însuşirile nevăzute ale lui Dumnezeu ne-am primit oricare dintre noi înţelepciunea şi virtuţile,
talentul şi geniul.
Din voinţa Lui avem voinţa
şi din inteligenţa Sa este conştiinţa pusă în noi.
Nici o altă fiinţă dintre creaturile Sale văzute nu mai este înzestrată atât de minunat
– pentru că toate celelalte sunt lucrările Sale,
dar noi suntem fiii Lui.

4. Cât de mare cinste este pentru noi că ne tragem din Dumnezeu!
Că suntem fiii Perfecţiunii,
adică fiii a tot ce este Înalt, Curat şi Bun,
Adevărat, şi Vrednic, şi Frumos…
Că suntem direct fiii Aceluia în Care toate acestea sunt desăvârşite.

5. Şi ce dovadă mai puternică ar fi că suntem fiii Atotputernicului Creator, decât faptul că noi înşine am primit puterea de a crea, asemănându-ne astfel direct cu Tatăl şi Creatorul nostru?
Ce altă creatură a mai primit o astfel de putere?
Prin harul Tatălui nostru şi prin moştenirile dăruite din El, câte minuni am creat şi creăm încă!

6. Dar, vai, ce trist, ce ruşinos, ce înjositor este din partea unora dintre noi că înadins nu vor să-şi recunoască
şi să-şi cinstească această origine dumnezeiască,
ci în chip nebunesc aleg mai degrabă să spună că se trag dintr-o altă creatură, nespus de inferioară,
dintr-un animal urât şi lipsit complet de orice raţiune,
de orice însuşire bună,
de orice sâmbure de lumină, prin structura sa, de la originea sa
şi din toată specia sa.

7. Cine ar putea crede sincer această prostie defăimătoare pentru toţi oamenii, că noi ne tragem dintr-o maimuţă?
De unde să le fi putut da acest „părinte” puilor lui însuşiri pe care el niciodată nu le-a avut
şi nici nu le va avea niciodată?
Numai marele mincinos, diavolul, a putut scorni şi crede lucrul acesta
de care până şi copiii cei sănătoşi râd.

8. O, frate om,
oricine ai fi tu şi de oriunde ai fi de pe pământ, gândeşte-te că tu nu poţi fi puiul unei creaturi josnice şi urâte, inconştiente şi neputincioase,
căci tot ce moştenim prin naştere în fiinţa noastră este înalt şi frumos,
inteligent şi puternic,
superior şi liber…
Noi nu putem avea alt tată decât pe Dumnezeu, Suprema Frumuseţe, Inteligenţă şi Puternicie.

9. Privind spre Dumnezeu, ştim îndemnul înălţării spre tot ce este Perfect.
Dar privind spre maimuţă – spre ce putem fi îndemnaţi?
10. Avem obligaţia faţă de originea noastră să trăim într-un chip vrednic de Tatăl din Care ne tragem.
Să ne avântăm spre tot ce este mai înalt,
nu numai prin progresul tehnicii şi prin înălţarea în Cosmos, ci mai ales prin cultura şi morala noastră,
care ar trebui să înainteze cel puţin egal cu tehnica.

11. Să ne lepădăm de tot ceea ce este josnic, dacă vrem să ajungem cu adevărat până la cel Preaînalt,
– şi să nu ne prăbuşim până la cel prea josnic.

12. Pentru cel care aşteaptă în stări nebănuit de grăbite, în locul cel mai greu, o minune izbăvitoare,
orice clipă este grea.
Pentru un astfel de suflet, orice secundă este mult şi orice întârziere poate fi nimicitoare.
De aceea strigătele lui se înmulţesc pe măsură ce vremea trece
şi cresc în tărie pe măsură ce şi primejdia creşte.

13. În multe privinţe, adeseori altele sunt gândurile şi căile lui Dumnezeu decât gândurile şi căile omului.
De multe ori, tocmai tăcerea şi odihnirea în care ni se pare că stă Dumnezeu este cea mai potrivită lucrare din partea Lui pentru noi.
Mult trebuie să se zbuciume în zadar un credincios al Domnului până ce află acest adevăr!

14. De multe ori, tocmai primejdia de care ne temem şi de care nu ne-a scăpat Dumnezeu era ceea ce atunci lipsea stării noastre.
Pe o cale mai aspră şi mai grea, ea trebuia să aducă în viaţa noastră tocmai binele cel mai mare şi mai folositor pentru noi.
Numai că asta am aflat-o în urmă – şi nu întâi.

15. De multe ori, fiinţa sau lucrul care era comoara cea mai de preţ a inimii noastre
– şi pentru care ne rugăm lui Dumnezeu să nu ne-o ia –
ar fi fost cauza unei veşnice nenorociri pentru noi,
dacă nu ne-ar fi fost luată atunci de Dumnezeu.

16. Avem o foarte mare nevoie de o totală încredere în înţelepciunea şi în bunătatea hotărârilor lui Dumnezeu
ori de câte ori avem rugăciuni stăruitoare pentru izbăviri grabnice înaintea Lui.

17. Când, printr-o viaţă de adâncă ascultare faţă de Dumnezeu,
noi ne-am deprins a avea acelaşi fel de a voi cu El,
atunci şi toate rugăciunile noastre sunt împlinirea gândurilor noastre (I In 5, 14).

18. Când noi trăim o prea puternică viaţă firească,
iar în rugăciunile noastre cumpănesc prea greu dorinţele fireşti,
– atunci ştie Dumnezeu că multe din acele rugăciuni e mai bine să nu ni le asculte.
Mai bine să nu ne răspundă la acele rugăciuni, mai bine să nu Se „obosească” să ni le împlinească Dumnezeu.
19. Când o dragoste a inimii noastre este o primej-die pentru mântuirea noastră, atunci Domnul ne-o ia.
Căci, dacă odorul inimii noastre nu ne-ar fi luat, ar ajunge pentru noi mai târziu o pricină de ruşine şi de nimicire.
Prin înlăturarea răului mai devreme, Domnul ne scapă, să nu ajungem într-un rău şi mai mare…

20. O, pentru cât de mulţi ar fi fost mai bine dacă erau prinşi la prima lor hoţie…
şi să fi fost pedepsiţi la primul lor păcat…
şi să fi fost descoperiţi la prima cădere…
Mulţi n-ar fi ajuns să meargă cu îndrăzneală pe calea cea rea până mult mai târziu, când n-au mai putut fi salvaţi de nimeni.
Bunul nostru Dumnezeu, ai milă de toţi şi ne scapă mai degrabă de răul pe care ni-l credem bine.
Amin.

Cununile slăvite,  Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!