Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ispitiţi, dar învingători prin Iisus Biruitorul

Ispitiţi, dar învingători prin Iisus Biruitorul

Ispitiţi, dar învingători prin Iisus Biruitorul

Un întreg conglomerat de probleme stau în faţa noastră la ora actuală. Desigur, îşi anunţă stringenţa cele de ordin duhovnicesc. Mai mult ca oricând vrăjmaşul mântuirii noastre se străduieşte pe numeroase căi să se caţere ca pe o scară, prin căderile şi slăbiciunile noastre, pentru a ajunge în suflet. Primele atacuri sunt împotriva MINŢII[1] (raţiunea străbătută cu inima) şi a INIMII (organul iubirii şi adâncul cel mai din adânc din om). Ajuns aici, începe o luptă feroce împotriva discernământului (unul dintre marile daruri ale Duhului Sfânt, după Sf. Ioan Damaschin); a statorniciei în învăţătura sănătoasă dată sfinţilor odată pentru totdeauna (Iuda, 1:3); şi a dragostei cu foc[2] pentru Dumnezeu. Fiind anihilate acestea, sărmanul om devine fluierul vrăjmaşului prin care-şi cântă în lume partitura veninoasă şi ucigătoare. Într-o astfel de stare, omul devine un animal sălbatic care răneşte pe cine nimereşte (Sf. Nicolae Velimirovici).

          Ca urmare, fraţilor, trebuie să rămânem tari în faţa tuturor ispitelor (cf. Iacov 4:7). Fără proba lor nu putem avea nădejdea mântuirii. Cuvântul „ispită” are în limba greacă şi sensul de „examen”. „Am venit pe pământ ca să dăm examene…pentru viaţa cealaltă. Restanţe nu există. Anii trec repede…deci nu staţi la răscruce. Fiecare să-L urmeze pe Hristos la Răstignire, dacă vrea să se bucure de Înviere” (Sf. Cuv. Paisie Aghiorâtul).

          Ispitele sunt de sus, de jos, din spate, din faţă, din stânga şi din dreapta.

1.  Ispita de sus vine cu amăgirea de a cunoaşte mai mult decât ne trebuie pentru mântuirea sufletului. Să nu citim doar pentru informaţie, pentru încântarea intelectului, ci mai ales pentru trăire. Unde se termină tirania cunoaşterii începe credinţa. „Pe pământ, Revelaţia dumnezeiască e încheiată; n-ai de ce să visezi la lucruri mai înalte; avem toate lucrările care ne trebuie; însuşeşte-ţi-le şi trăieşte prin ele” (Sf. Teofan Zăvorâtul);

2. Ispita de jos ne îndeamnă contrariul; să stăm lipiţi de pământ, de gunoaiele acestei lumi: „Nu lupta!”, „nu-ţi folosi aripile duhovniceşti – rugăciunea şi postul!”, „nu e pentru tine Sfânta Scriptură şi scrierile patristice!”, „eşti bun aşa cum eşti!”, „la urma urmei, nu tu eşti cel mai rău!” – şopteşte ea;

3. Ispita din spate ne readuce în faţa ochilor păcatele grosiere făcute în trecutul nostru fără de Dumnezeu, de care am promis să ne desprindem printr-o hotărâre, şi care poate după zeci de ani de ostăşie curată revin cu chemări mai rafinate, mai subţiri pentru a ne face să slujim lor din nou;

4. Ispita din faţă vine de la acelaşi „zugrav vechi” – diavolul, care îmbracă acelaşi păcat veninos într-o haină actuală, la modă, aflată în pas cu tendinţele lumeşti de ultimă oră;

5. Ispita din stânga caută să ne abată mintea de la dreapta credinţă, de la dreapta slăvire a lui Dumnezeu Treimic, aducând argumente filosofice, umaniste şi mai ales scripturistice şi teologice (scoase din context şi interpretate eronat de o minte nedespătimită) pentru tot felul de încredinţări înşelătoare, eresuri şi sincretisme religioase antihristice pierzătoare de suflet şi slujitoare unui hristos fals şi mincinos ( cf. Mt. 24, 24);

6. Ispita din dreapta este cea mai periculoasă. Ea îţi şopteşte viclean tot felul de linguşeli duhovniceşti: „Gata!, ai ajuns în vârful scării tuturor nevoinţelor”; „eşti un om duhovnicesc!”; „Bravo, eşti desăvârşit!”; „niciun frate nu poate să ajungă la statura ta duhovnicească!”.

Cum să le biruim pe toate acestea? Să ne reamintim că Dumnezeu-Omul Iisus Hristos ne-a promis că nu ne lasă singuri („Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Mt. 28, 20), şi El însuşi vine în ajutorul nostru (Căci prin ceea ce a pătimit, fiind El însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute”. Evrei 2,18). El nu poate minţi pentru că este Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14,6).

Sf. Chiril al Ierusalimului ne îmbărbătează – la rândul său – în această luptă ostăşească purtată în „războiul nevăzut”: „Duhul Sfânt vă înarmează pentru luptă. El va veghea asupra voastră ca peste proprii lui ostaşi. Orice laic este mai întâi de toate un luptător”.

Dacă suntem ostaşi ai Domnului să ne comportăm ca atare. Adică: să ne cunoaştem poziţia noastră în front, să ştim cine este inamicul, care este distanţa între liniile noastre şi cele ale adversarilor şi, potrivit acestor coordonate logistice, să folosim eficient întregul arsenal de arme împotriva duşmanului (Efes. 6,11-17).

Radu ROMÎNAŞU

[1] Părintele Arsenie Boca afirma că de la cârma minţii atârnă totul. Dacă nu ai ordine în minte nu poţi avea ordine în viaţă. Ca o continuare fericită a acestor cuvinte duhovniceşti, fr. Traian Dorz preciza că mintea strâmbă vede lucrul drept tot strâmb.

[2] „S-a aprins cu duhul”, adică a fost aprins de dorirea cea după Dumnezeu (Sf. Teofan Zăvorâtul).

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *