Mi se conturează tot mai clar Iubirea ca Persoană…
Nu mai trăiesc eu, ci Iubirea trăieşte în mine…
Iubirea ardea în inima sfinţilor apostoli Luca şi Cleopa, când pe drumul Emausului s-au întâlnit cu Un Străin.
Iubirea a spus: Rămâi cu noi…
Iubirea a luat Pâinea frântă şi a mâncat-o…
Iubirea nu s-a întristat când Străinul a dispărut, pentru că deşi nu se mai vedea, El n-a plecat. S-a ascuns în inima lor…
Şi trăieşte acolo!
Apostolii au devenit străini pentru alţii, au făcut să ardă alte inimi, şi au dat Iubirea mai departe… pentru că Iubirea nu arde pentru Ea…
Aşa a ajuns Iubirea până la noi…
Am văzut-o când Sfântul mi-a sărutat mâna…
Am văzut-o în bucuria Preotului spunând: Hristos a înviat!
Am simţit-o când Părintele drag mi-a dat sărutul despătimirii pe creştet…
Am primit-o când am auzit: te dezleg şi când mâncând şi eu Pâinea şi Vinul, m-am făcut una cu Ea…
Vai! Sunt fiică de Împărat care trăieşte ca cerşetoare…
Fiică a Iubirii, cu deplină putere de a iubi, vino-ţi în fire!
Cati
