1. Cine ar putea şti cândva, măsurată, cât de mare este iubirea pe care ne a arătat o nouă Dumnezeu!Pentru că Tatăl Ceresc nu numai pe Singurul Său Fiu Şi L a dat pentru noi, ci, împreună cu El, toate lucrurile (Rom 8, 32).
Şi încă negrăit mai mult (I Cor 2, 9).
2. În faţa unor astfel de dovezi, cine dintre noi ar putea spune cât de frumoase cântări I se cuvin lui Dumnezeu Care ne a iubit atât de mult,
şi cât de adânci rugăciuni,
şi cât de puternice dăruiri,
şi cât de totale jertfe,
şi cât de nemărginite mulţumiri?
3. În măsura în care ne adâncim în iubirea cea mare a lui Dumnezeu, ne pătrundem tot mai strălucit de cunoaşterea ei dumnezeiască
şi descoperim noi lumini prin care deosebim şi mai bine Voia lui Dumnezeu cea sfântă, plăcută şi desăvârşită (Rom 12, 2),
spre a o împlini în chip şi mai vrednic…
4. Gândind mereu la iubirea lui Dumnezeu pentru noi, descoperim mai ales nemărginita bogăţie, înţelepciune şi ştiinţă a acestei iubiri, pentru care apoi ne devin tot mai neîncăpătoare atât priceperea, cât şi cuvintele pe care le putem găsi,
în orice inspiraţie pe care am avea o faţă de El (Rom 11, 33),
pentru că într adevăr nici o unitate omenească nu poate fi în stare s o cuprindă.
5. Câte din căile pe care cândva le socoteam cele mai potrivite, acum le vedem depăşite!
Iar cele noi pe care le tot descoperim ne par nespus mai fericite şi mai vrednice de Numele Dumnezeului Iubirii noastre,
pentru că cu cât sunt mai apropiate de voia Lui, cu atâta noi o pătrundem mai mult
şi descoperim ce nepătruns de mare poate fi iubirea lui Dumnezeu pentru noi…
În faţa acesteia vedem cât de mult trebuie să L iubim şi noi pe Dumnezeu.
6. Oricine ar nesocoti dragostea lui Dumnezeu pentru sine, arătată prin Jertfa lui Iisus, săvârşeşte păcatul cel mai de neiertat împotriva Duhului Sfânt,
păcat care cere o cumplită ispăşire şi un necruţător preţ,
atât de la noi, cât şi de la urmaşii noştri,
cei pe care îi angajăm în această nesocotire a acestei mari Iubiri.
7. Prin hotărârea de a se împotrivi Domnului pe faţă şi cu măsuri violente, cărturarii şi fariseii,
pătura conducătoare a poporului evreu,
au zădărnicit planul mântuitor al lui Dumnezeu nu numai pentru ei, ci şi pentru alţi oameni şi alte generaţii (Lc 7, 30).
Iată ce urmări nefericite şi îndelungi poate avea un singur păcat şi o singură împotrivire faţă de iubirea lui Dumnezeu!
8. Atunci când se iau măsuri pe scară întinsă împotriva lui Hristos şi a Lucrării Sale, nu numai cei direct vinovaţi de luarea acestor măsuri se fac vrednici de osândă
şi îşi pierd sufletul,
– ci îi mai duc la pierzare împreună cu ei şi pe cei puşi să execute poruncile nedrepte,
apoi toate rândurile urmaşilor lor pe care i au angajat la părtăşia crimei lor.
9. Slujbaşii Sinedriului, pentru o pâine pe care o mănâncă, vor folosi pe faţă cele mai blestemate mijloace faţă de Hristos
şi apoi faţă de cei nevinovaţi care vor urma calea Lui.
Cei care Îl osândesc pe Hristos mai împiedică mântuirea şi a celorlalţi oameni,
cărora nu mai are cine să le vestească mântuirea,
nici să i mai cheme pe calea lui Dumnezeu,
– dacă este condamnat Hristos.
10. Astfel tineretul neîndrumat cu stăruinţă pe calea cea curată se îndepărtează şi se strică în număr tot mai mare,
se va prăbuşi în păcate, în destrăbălări şi în neascultare,
apoi familiile se vor destrăma,
credinţa se va pierde, virtutea se va uita şi părăsi şi cinstea se va nimici; iar fără acestea, tot poporul se va duce sigur spre râpa nenorocirii veşnice.
Iată, acesta este rezultatul şi pedeapsa de neînlă¬turat a îndepărtării lui Hristos, oriunde se va întâmpla aceasta.
11. O, binecuvântat să fie Dumnezeul nostru Credincios, Care n a îngăduit niciodată şi nu va îngădui ca prigonirea alor Lui să se întindă peste tot şi în acelaşi timp.
Ci a avut totdeauna grijă să fie şi locuri de salvare. Şi vremuri de liniştire, în care credincioşii Lui să fie ocrotiţi în faţa primejdiei ameninţătoare
şi să vină vremuri de libertate, în care Cuvântul să Se poată iarăşi vesti tuturor.
12. Când într o parte erau, la conducerea popoarelor, oameni plini de răutate şi de ură împotriva Domnului,
căutând să ucidă legal şi ilegal orice credinţă şi pe orice credincios adevărat în Hristos,
– în altă parte erau oameni mai cu inimă şi mai cu minte, care nu săvârşeau nelegiuirile acestea.
Acolo Domnul putea umbla mai pe faţă, iar Cuvântul Lui putea fi vestit mai fără primejdii.
13. Deşi sunt peste tot într o ţară aceleaşi legi, totuşi în părţile unde acei care le aplică sunt oameni, iar nu fiare, omul va fi tratat omeneşte, iar nu bestial.
Iar legea va fi aplicată uman, iar nu sălbatic.
14. Unde se statornicesc numai măsuri contrare şi numai legi prigonitoare ale credinţei lui Hristos, acolo Domnul Iisus şi ucenicii Lui, nemaiputând umbla pe faţă, trebuie să umble pe ascuns.
Umblă pe ascuns, e adevărat, – dar umblă. Nu stau pe loc.
Umblă cu grijă, dar nu stau cu frică.
15. Hristos şi ucenicii Săi n au stat în lenevie şi în frică niciodată.
Şi nu vor sta decât în Ziua Mântuirii, când vremea lucrului Evangheliei va înceta… şi când va sosi sfârşitul tuturor lucrurilor – după cum spune Cuvântul Sfânt (I Ptr 4; Iac 5, 8).
Binecuvântat să fie slujitorul harnic şi curajos care urmează neîncetat pilda Stăpânului său… şi exemplul slugilor Sale credincioase.
16. Dragi vestitori ai Domnului, oricât de mare ar fi împotrivirea lumii faţă de Domnul şi de Evanghelia Lui, – totuşi nu staţi nici voi;
nu staţi nici voi, câtă vreme nimic nu stă pe loc.
Nu stă nici lumea pe loc. Nu stă nici vremea pe loc. Nu stă nici satana pe loc, – ci lucrează mereu.
Nici Domnul nu stă, – ci lucrează mereu. Nu staţi nici voi, ci lucraţi.
Mergeţi şi voi, – căci şi El merge.
17. Dacă nu puteţi umbla cu Domnul pe faţă, umblaţi cu El pe ascuns.
Dacă nu puteţi umbla pentru Domnul ziua, umblaţi noaptea.
Şi dacă nu puteţi umbla cu El pe drum, umblaţi peste câmp.
Dar să umblaţi cu înţelepciune şi cu tăcere,
cu sfinţenie şi cu rugăciune,
cu râvnă şi cu răbdare, folositori pentru Domnul, folosind oamenilor pentru luminarea şi mântuirea lor.
18. Până când cel împotrivitor stă pe faţă contra Domnului, – Mântuitorul îl ocoleşte paşnic.
Să învăţăm de la Domnul cum trebuie umblat prin lume, căci El ne va învăţa totdeauna cum să umblăm chibzuit, spre a putea face binele.
El ne va spune când putem umbla pe faţă.
Şi El ne va înştiinţa când trebuie să umblăm numai pe ascuns.
Numai noi să nu obosim niciodată în facerea binelui. Şi nici să nu ne descurajăm.
19. Umblarea cu adevărul prin lumea cu minciuni n a fost uşoară niciodată, de aceea a fost atât de mic numărul profeţilor
şi atât de mare numărul celor ce i au prigonit.
20. Iubirea lui Dumnezeu a fost totdeauna atât de mare faţă de oameni, – dar iubirea celor mai mulţi oameni este atât de mică faţă de El! Chiar şi a acelora care se numesc credincioşi.
Ce trist răsună constatarea Mântuitorului: „Dar ştiu că nu aveţi în voi dragoste de Dumnezeu”…
Doamne Duhule Sfinte, aprinde în inimile noastre o dragoste atât de mare faţă de Domnul nostru Iisus şi faţă de ai Lui, – aşa cum ne a spus El: „Cum v am iubit şi Eu pe voi”.
Amin.
Crucea mântuitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007
