Oastea Domnului

IUBIREA LUI DUMNEZEU

1. Cine ar putea şti cândva, măsurată, cât de mare este iubirea pe care ne a arătat o nouă Dumnezeu!Pentru că Tatăl Ceresc.

Citește în continuare
Poezie Traian Dorz

Nu te duce singur…

Nu te duce singur, frate, niciodată, nicăieri, viaţa ta n singurătate e n primejdii şi n dureri. Nu ţi lăsa nicicând al credinţei.

Citește în continuare
Poezie Traian Dorz

Dintre câte cânturi

Dintre câte cânturi mă atrag în lume, ale Tale s cele mai cu dulce nume; dintre câte graiuri inima mi o cheamă, numai.

Citește în continuare
Meditaţii

SĂRBĂTORILE NOASTRE

1. Sfintele sărbători sunt anume rânduite de Dumnezeu, pentru ca să fie prilejuri şi mai alese de medi¬taţie duhovnicească, în care sufletele noastre.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Ce dulce şi cerească este părtăşia ascultării

17. O, cât de minunat este să vezi avântul tot mai puternic, mersul tot mai frumos şi roadele tot mai curate ale unei.

Citește în continuare
Meditaţii

SLAVA ŞI OCARA VEŞNICĂ

1. Numai gândul la învierea din morţi te va învăţa cu adevărat cum să trăieştişi ce să alegi,şi ce comori să ţi aduni,şi.

Citește în continuare
Meditaţii

LUPTA BINELUI ŞI RĂUL

1. Îndată ce undeva Hristos va face o lucrare minunată şi puternică, duhurile vrăjmaşe se vor alarma pline de îngrijorare şi vor porni.

Citește în continuare
Oastea Domnului

CRUCEA MÂNTUITOARE

1. O, suflete al meu, iată, priveşte la Crucea Mântuitoare a Domnului tău Iisus Hristos, de pe Golgota pătimirii Lui, priveşte la Sângele.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Binefacerea şi nerecunoştinţa

Nimic nu m-a amărât mai mult decât când am văzut pe unul care fusese cândva un băiat sărac ţi apoi crescut la mesele.

Citește în continuare
Oastea Domnului

Bucuria pãcatului

1 – Bucuria nelegiuitã a celor ce atrag la ei pe un suflet dezbinat, va fi multã vreme un adãpost sub care dezbinatul va.

Citește în continuare