Din bube, mucegaiuri și noroi/Iscat-am frumuseți și prețuri noi (Tudor Arghezi)
Cuvintele din titlu mi-au fost inspirate mai zilele dinaintea Adunării de Tineret pe Țară de la Săvinești, Neamț…Mi-a fost dat să petrec acolo, în surdină, stând lângă doi tineri scumpi inimii mele, amândoi cu numele Emanuel. Pe unul dintre ei îl cunosc de mulți ani, iar pe celălalt îl cunoșteam doar de vreo trei săptămâni la acea dată. Pentru acest de-al doilea Emi, Adunarea de Tineret a Oastei Domnului a fost prima de acest fel din viața lui. El nu mai participase la așa ceva niciodată. Prima adunare a Oastei o întâlnise, uimit, în satul meu de naștere, Dragomir, comuna Berzunți, județul Bacău. A stat și acolo extaziat de cele ce vedea și auzea. Deși era o adunare micuță, cu surori mai mult văduve și singuratice și cu frați în vârstă – cel mai tânăr fiind doar Emi- nu s-a simțit deloc stânjenit de acest mic amănunt…
Emi de-al doilea provine dintr-o casa de copii de la Centrul de Plasament. El a auzit, mult mai târziu, că fusese depus acolo de pe când era în fașă. Când a început a gânguri și a privi în jur, mânuțele lui căutau febrile spre orice față care se apropia spre fața lui în fugă și fără interes, că poate-poate e mama lui. Intuia, pesemne, că trebuie să-i fie cineva aproape și de inimioara lui. Dar femeile de serviciu se perindau mereu altele, mereu altele prin fața lui uimită și întrebătoare: Care oare este EA? … Tu?…Tu?…Tu?…Tăcere! Nimeni!…Nimeni nu e mama!
Așa a trecut o vreme. Tot timpul acesta n-a știut care poate fi EA…
Când l-am întâlnit, am văzut un tânăr plin de recunoștință pentru viață și pentru aceea care, neabandonându-l sau neucigându-l din pântece, i-a dat în dar VIAȚĂ. Viață din viața ei. Și Emi știe foarte bine acum, la cei 25 de ani ai săi, ce a gândit mama lui atunci când, ducându-l într-un Centru, simțea că nu va mai fi al ei…Nu vom intra în amănunte. Pentru că i-am promis că voi scrie o carte cu viața lui…Ci, de aici, aș dori să scot la iveală cum Dumnezeu, Atotmilostivul, află prin gunoaiele societății infecte, prin bubele ei supurânde, prin năclăielile mocirlelor noroioase, frumuseți și daruri noi. Căci, din povestirile lui Emi, cu toată deschiderea, ca la spovedanie, am aflat de multe aspecte îngrozitoare care se petrec, secundă de secundă, în astfel de Centre, care, la prima vedere, vor să pară “raiul pe pământ”. Doamne Iisuse, doar Tu știi ce se petrece acolo, în penumbra acelor iaduri. Căci dintre cei și cele care au rolul de îndrumători-educatori, cât și din “tovarășii” de suferință mai mărișori se desprind torționarii celor neajutorați sau neîncurajați…
Pe chipul din afară și pe cel dinlăuntru, Emanuel poartă semnele “cuielor și ai spinilor, și ale sulițelor”, ca pe chipul Mântuitorului său pe Care Îl iubește, Căruia se roagă și Care i-a devenit Tată și Mântuitor. Pe bubele de pe ființa lui trupească și sufletească se conturează stigmatul unui copil pe care nu l-a mai droit nimeni. Emanuel zâmbește oricui. Chipul săuvrea să arate tuturor că el îi iubește. Inocența lui, candoarea, nevinovăția lui transpire și respire prin toți porii întregii lui ființe. Și Emi are o mulțime de daruri. A terminat o școală profesională. Știe să picteze icoane uluitor de frumos. Sție croitorie. Se pricepe la calculator și telefoane. Și, cu tot ce are și știe, vrea și el să fie de folos celor care vor avea nevoie de ajutor, cum a avut el.
Mulți frați l-au îmbrățișat pe unde am mers împreună. Bucuria lui fără margini se entuziasmează până la lacrimi când se simte iubit…Știți voi, oare, cititorii mai tineri ai acestor rânduri, ce înseamnă lipsa iubirii din viața voastră?
Acum și Emi are un telefon dăruit de Sfântul Luca al Crimeei. Și ca dori să cunoască pe cât mai mulți dintre cei care doresc să devină samarineni în căutarea, aflarea și vindecarea multora căzuți între tâlharii acestui veac infect. Știind și dorind, prin aceasta, că ne înscriem voluntary la aflarea și ajutorarea unor astfel de suflete – cu bube, mucegai și noroi -, vom descoperi că, mai ales, acesta este rolul Oastei Domnului, nu doar predicarea despre alți posibili samarineni.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
COSTEL BĂLAN
din ziarul “Iisus Biruitorul” anul XXXV, nr.26(1472)
