Iubirea mea, Iisuse, mai suie blând spre Tine
pe firul unei raze, pe visul unui nor
şi-n amfora cu miruri, a stărilor divine,
Ţi-aduce adorarea cu cel mai alb fior…

Aş vrea să-Ţi ’nalţ din toată fiinţa mea cea nouă,
cu freamăt ca din frunză, cu taină ca din stea,
un dor ce să se-mbrace în irizări de rouă
şi-un cer ce se răsfrânge pe toată faţa mea…

Şi-aş vrea să-Ţi duc din toate pădurile o şoaptă,
din ape – o tăcere, din munţi – un curcubeu,
şi toate să le suie pe calea cea mai dreaptă
iubirea, care intră – ea doar – la Dumnezeu…

Iubirea mă-nsoţeşte când celelalte, toate,
rămân tot mai în urmă cu aripile moi;
cu ea mai vin la Tine, – ea singură mai poate…
Sărută-ne o dată, Iisuse, pe-amândoi…

TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014