Meditaţii

Legile lui Moise

În timpul îndelungatei pribegii către ţara Canaa­nului, poporul israelit „a început să se spurce, păcătuind cu fetele din Moab” (Num. 25, 1). Din patima desfrânării a apărut închinarea idolească, dar şi pedeapsa Domnului, în urma căreia au murit douăzeci şi patru de mii.

Mai târziu, prin profetul Moise, Dumnezeu a dăruit poporului ales un adevărat cod de reguli morale, concentrat în cele zece porunci. Străvechiul păcat originar a fost interzis prin porunca a şaptea: „Să nu te desfrânezi!” – iar porunca a zecea relua aceeaşi idee: „Să nu pofteşti femeia aproapelui tău…” (Iş. 20, 17).

Bazându-se pe observaţii şi fapte reale petrecute în rândul poporului pe care l-a scos din robia egipteană, Moise a fixat în cartea „Leviticul” atât nelegiuirile patimilor trupeşti, cât şi pedepsele pentru încălcarea lor.

Redăm pe scurt doar câteva:

„Dacă un bărbat va avea curgere din trupul său… este necurat. Dacă un om va avea din întâmplare curgerea seminţei…va fi necurat până seara” (Lev. 15).

„Să nu te apropii de femeie în timpul regulii ei… Şi cu femeia aproapelui tău să nu te culci, ca să-ţi verşi sămânţa şi ca să te spurci cu ea… Să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune. Cu nici un dobitoc (animal) să nu te culci, ca să-ţi verşi sămânţa şi să te spurci cu el; nici femeia să nu stea la dobitoc, ca să se spurce cu el; aceasta este urâciune” (Lev. 18).

„Să nu necinsteşti pe fiica ta, îngăduindu-i să facă desfrânare…” (Lev. 19).

„De se va desfrâna cineva cu femeia aproapelui său, să se omoare amândoi. Cel ce se va culca cu femeia tatălui său… să se omoare amândoi. De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi să se omoare. Cel ce se va uni cu dobitoc (bărbat sau femeie) să se omoare şi să ucideţi dobitocul” (Lev. 29).

Fata care s-a desfrânat în casa tatălui său, înainte de căsătorie, era ucisă cu pietre (Deut. 22).

Prof. Ion Lazăr
din ”PEDEAPSA NEASCULTĂRII”
sau Păcatul strămoşesc oglindit în stihia plăcerii sexuale
Ediţia a II-a,revăzută şi adăugită
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2009

Lasă un răspuns