Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Lucrarea Oastei Domnului a avut două caracteristici: sinceritatea şi smerenia.

Lucrarea Oastei Domnului a avut două caracteristici: sinceritatea şi smerenia.

Lucrarea Oastei Domnului a avut două caracteristici: sinceritatea şi smerenia.

Era ceea ce Mântuitorul Însuşi a spus să învăţăm de la El: „Învăţaţi de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”.

În Lucrarea aceasta au venit numai suflete care au fost sincere şi care au fost smerite; şi au rămas atâta vreme cât au rămas cu adevărat în sinceritate şi în smerenie. În momentul în care au căzut din sinceritate în prefăcătorie şi din smerenie în trufie, ei au plecat sufleteşte, chiar dacă, printr-o încăpăţânare şi printr-o împotrivire firească şi ambiţioasă, au căutat să mai rămână în mijlocul nostru; dar sufleteşte ei s-au dus.

Pentru că atâta vreme cât rămânem sinceri şi smeriţi, rămânem în harul lui Dumnezeu, căci este scris: „…celor smeriţi le dă har”.

În momentul când ai pierdut smerenia, harul s-a dus.

Am vrut să ne amintim în această ocazie că una dintre trăsăturile frumoase ale sărbătorii prin care am trecut – Sărbătoarea Naşterii Domnului – a fost smerenia şi sinceritatea. Maica Domnului a fost sufletul cel mai smerit şi mai sincer care a putut fi găsit de Dumnezeu în mijlocul lumii. Pentru că datorită acestei smerenii şi sincerităţi s-a oprit asupra ei harul lui Dumnezeu. Şi s-a arătat în lucrarea făcută prin ea, pentru prima dată în istoria mântuirii noastre, lucrarea întregii Sfintei Treimi: Tatăl a ales-o, Fiul S-a întrupat din ea şi Duhul a umbrit-o.

În legătură cu Maica Domnului, se vorbeşte clar despre Sfânta Treime pentru prima dată în Sfânta Scriptură.

Toată puterea Domnului, toată lucrarea lui Dumnezeu s-a concentrat în ea, pentru că în ea trebuia să se facă o lucrare uriaşă şi eternă. Şi această lucrare se putea face numai acolo unde era desăvârşită şi totală smerenia şi sinceritatea.

Dacă n-ar fi fost îndeplinite în modul cel mai desăvârşit aceste condiţii, Dumnezeu Tatăl nu S-ar fi oprit asupra ei, Fiul n-ar fi ales-o să Se întrupeze din fiinţa ei şi Duhul n-ar fi umbrit-o.

De aceea, cât respect trebuie să dăm noi, potrivit Evangheliei, acestui vas sfânt de care S-a folosit Dumnezeu! Am meditat la sărbătoarea aceasta asupra acestor gânduri.

În toată lucrarea mântuirii noastre, Arhanghelul Gavriil se arată ca acel sol al lui Dumnezeu care a fost folosit pentru înştiinţarea, în primul rând, a Sfintei Fecioare. Probabil că noaptea, în noaptea aceea când Sfânta Fecioară medita în rugăciune şi în citirea Sfintelor Scripturi la profeţia de la Isaia, [ea] se va fi gândit: „Ce fecioară minunată trebuie să fie aceea despre care scrie profetul că a fost aleasă să Se întrupeze din ea Dumnezeu-Emanuel!”. Şi se va fi gândit ea cu rugăciune: „Doamne, dacă aş ajunge să cunosc eu fiinţa acesta, cât de adâncă smerenie i-aş arăta şi cât de adânc m-aş pleca să-i slujesc eu!”.

Atunci a apărut îngerul şi i-a spus: „Pentru că te-ai smerit atât de adânc, Dumnezeu te-a ales pe tine!”.

Poate că în Noaptea Naşterii a venit acelaşi înger, poate îngerul Gavriil, să le vestească şi păstorilor. Lui Daniel, îi spune el: „Eu sunt îngerul Gavriil, care stau în faţa lui Dumnezeu”. Pe el l-a ales Dumnezeu să înştiinţeze despre aceste lucruri. Poate că el a fost şi cel care a venit la păstori.

Poate că şi păstorii, în seara aceea, vorbind între ei, se vor fi gândit la profeţii şi vor fi aşteptat şi ei mereu pe Mesia să vină, şi se vor fi gândit între ei: „Doamne, oare când va fi? O, dacă am ajunge şi noi să-L vedem!”.

Poate că au fost mulţi păstori atunci pe toată câmpia aceea; dar îngerul Domnului n-a venit decât la aceştia. De ce? Pentru că numai aceştia se preocupau de problema aceasta. Pentru că numai ei doreau să ajungă să-L cunoască. Şi atunci îngerul le-a spus: „Bucura­ţi‑vă! S-a născut Acela pe care-L aşteptaţi! Duceţi-vă colo şi-L veţi găsi, şi-L vedeţi”. Şi zice: „S-au dus şi L‑au văzut, şi s-au întors plini de bucurie!”.

Şi cu magii, la fel trebuie să se fi petrecut. Şi noaptea.

Într-o noapte ca asta, poate că acelaşi înger a fost trimis de Dumnezeu la Părintele Iosif şi i-a spus: „Fă o lucrare în mijlocul poporului acestuia! Pregăteşte-te, că Dumnezeu te-a ales pe tine să fii începătorul unei lucrări cu caracter etern, curat, profund, care să aibă aceste două sfinte trăsături: sinceritatea şi smerenia; lacrimile şi dragostea; jertfa şi lupta”.

Acestea sunt trăsăturile sincerităţii şi smereniei. Astea sunt trăsăturile dragostei şi ale lacrimilor din totdeauna, pentru că acestea sunt caracteristicile lui Hristos.

Am vrut să reamintim între noi aceste lucruri pentru ca să vă convingeţi cu toţii, o dată pentru totdeauna, că acestea sunt caracteristicile Lucrării în care Dumnezeu v-a chemat şi în care El v-a ales.

Fiecare aţi fost aleşi de Dumnezeu.

Nu întâmplător aţi fost chemaţi când aţi fost chemaţi. Nu întâmplător v-aţi născut din părinţii din care v‑aţi născut, în locul în care v-aţi născut şi aţi auzit, la vârsta la care aţi auzit, Cuvântul lui Dumnezeu pentru care v-aţi deschis inima.

Puteaţi să fiţi chemaţi în alte lucrări – erau destule! Puteaţi să fi mers în altă parte, pentru că era unde merge. Dar dacă Dumnezeu v-a chemat aici, trebuie să fiţi deplin încredinţaţi că acesta este locul şi aceasta este calea, şi aceasta este slujba, şi aceasta este datoria, şi aceasta este taina, şi aceasta este Lucrarea la care v-a chemat Dumnezeu.

Şi El nu v-a chemat degeaba. Şi nu v-a dat câte-un dar deosebit degeaba. Şi nu v-a făcut să înţelegeţi aceste adevăruri atât de adânci, decât cu un mare şi unic scop: ca Dumnezeu să Se folosească de fiecare dintre noi, de fiecare dintre voi, la desăvârşirea şi mai grabnic, şi mai frumos a acestui scop pentru care Dumnezeu ne‑a ridicat. Pentru acest scop, Dumnezeu v-a dat adunările cele mai frumoase, părinţii cei mai frumoşi, fraţii şi surorile, şi situaţia, şi stările cele mai frumoase.

Ştiţi ce mare minune este întâlnirea noastră din această seară?

Eu văd în ea sâmburele unui viitor strălucit şi al unui mare şi veşnic rod pentru Hristos. Dumnezeu v-a chemat. Pe fiecare v-a înzestrat cu câte un talent minunat. Cel dintâi lucru pe care trebuie să-l faceţi acei care nu vi l-aţi descoperit încă este să vă descoperiţi care este talentul pe care vi l-a dat Dumnezeu şi prin care vrea El să-L slujiţi. Unii şi l-au descoperit. Sunt convinşi de el. Au şi început să-l folosească spre slava lui Dumnezeu. Şi-l folosesc în mod tot mai minunat. Dar fiecare dintre frăţiile voastre sunteţi chemaţi să vă identificaţi cu slujba, cu misiunea şi cu chemarea pe care vi le-a rânduit Dumnezeu.

Unii au arătat. Dar sunt aici unii care n-au arătat încă ce poate harul lui Dumnezeu să realizeze prin ei. De ce? Poate încă n-aţi depus toată inima la picioarele lui Hristos. Nu L-aţi chemat cu toată puterea să vă domine, să vă stăpânească inima. Şi n-aţi cerut cu toată puterea lumina Duhului Sfânt asupra chemării pe care v-a rânduit-o Dumnezeu şi pentru care v-aţi trezit în Lucrarea Lui. Gândiţi-vă la aceste lucruri!

Nu întâmplător suntem noi în seara aceasta aici. Chiar în prima zi a unui an aşa de frumos.

Aduceţi-vă aminte ce bucurii aţi avut în anul ce a trecut! Cât de mari au fost adunările noastre, nunţile noastre, bucuriile noastre, petrecerile noastre!

Sunt atât de multe mii de tineri care nici măcar nu s-au putut gândi că în aceste vremuri se pot realiza aşa minunăţii, aşa trăiri cereşti, aşa lucrări de slavă pentru Dumnezeu. Că se pot trăi aşa momente cereşti pe acest pământ. Iar noi le-am trăit! Ne-am obişnuit cu frumuseţea aceasta, cu măreţia acestor lucruri, cu aceste binecuvântate mărgăritare cereşti. Şi uneori parcă nici nu le ştim preţui îndeajuns.

Suntem ca şi copilul cofetarului care mănâncă numai prăjiturile şi dulceţurile cele mai alese, dar nu mai simte cu adevărat în ce belşug de binecuvântări trăieşte el. Aşa trăim noi în Lucrarea aceasta minunată a lui Dumnezeu!

Mulţumim Domnului pentru acestea! Eu doresc din partea Domnului ca, din harul Domnului, să vă pun pe inimă aceste gânduri.

Să reflectaţi adânc şi să meditaţi fiecare asupra acestor îndemnuri şi asupra acestor ţeluri pe care Dumnezeu le are cu fiecare dintre noi. Cereţi lumina lui Dumnezeu când staţi în genunchi la picioarele Domnului, să vă descopere care este darul pe care vi l-a dat Dumnezeu, talantul pe care vi la încredinţat El şi cu care va trebui să depuneţi apoi tot efortul, ca să-l înmulţiţi şi să lucraţi cu el pentru slava Domnului. Domnul vă va descoperi care este talantul pe care vi l-a încredinţat şi El vă va da şi puterea să lucraţi cu el tot mai frumos pentru slava Lui.

M-am gândit că ar fi bine ca prima parte să o consacrăm desfăşurării noastre şi hranei noastre sufleteşti. Adică până pe la ora douăsprezece, fiecare dintre cei care sunteţi aici şi cu care am discutat mai înainte, care aţi creat o poezie, două, trei, zece, în sfârşit… adică un ciclu nou de poezii, să ne recitaţi o poezie nouă. Alţii, care au compus melodii, ne cântaţi o cântare nouă. Cei care aţi îndrăgit vreuna dintre poeziile cunoscute, ne recitaţi.

Am vrea să se facă aşa un program de şezătoare literară duhovnicească până pe la orele douăsprezece. Atunci, după o scurtă pauză, cei care nu sunt strâns legaţi de gândul cu care am zis să ne întâlnim cu tinerii creatori, vor putea merge să se odihnească şi vor rămâne cei care sunt strict legaţi de problemele astea tehnice ale creaţiei, de problemele poeziei, de problemele compoziţiei, de problemele care ne interesează; deci de activitatea asta literară. Că în acest gând am dorit să ne însufleţim şi să ne ajutăm unii pe alţii să putem aduce pentru Domnul lucrări tot mai frumoase.

Sunt unii fraţi care compun poezii, alţii care compun melodii, alţi fraţi şi surori care au compus şi compun piese de teatru religios; alţii au darul de a interpreta fie roluri, fie cântări… în sfârşit, toate aceste lucruri care împreună formează evantaiul de subiecte duhovniceşti cu care noi dorim să ne petrecem şi să ne zidim sufleteşte, să ne îmbogăţim sufletele noastre şi ale altora în tot ceea ce este nobil, curat, frumos şi bun.

Şi ce poate fi altceva mai bun decât ceea ce ne dă Hristos? Pentru că, în toată literatura lumii, în toată muzica şi în toată arta, n-a rămas de valoare şi de durată decât ceea ce a izvorât din sentimentul şi din dragostea lui Hristos.

Dacă a rămas ceva nemuritor în muzică, au rămas operele create spre slava lui Dumnezeu şi inspirate de Duhul lui Hristos.

Dacă a rămas ceva de valoare în literatură sau în orice fel de disciplină a artei, a rămas numai ceea ce a fost inspirat de Duhul lui Dumnezeu, de dragostea lui Hristos. Toate celelalte sunt nişte gunoaie pe care le mână apa care le-aduce. Şi le spulberă vântul care le iscă.

Tot ceea ce este făcut din Hristos şi pentru Hristos este însă de durată şi de valoare eternă.

Şi noi pentru astfel de gânduri am dorit să ne însufleţim şi să lucrăm. Pentru nimic nu merită să-ţi sacrifici viaţa, decât pentru Hristos!

De aceea, Domnul să fie slăvit că v-a pus pe inimă aceste gânduri din tinereţe şi El să vă ajute să aduceţi pentru slava lui Dumnezeu, de la bogăţia acestor realizări, piese de tot mai mare şi mai sfântă valoare duhovnicească: şi literară, şi muzicală, şi interpretativă, din toate disciplinele acestea după care însetează şi aleargă sufletele oamenilor. Noi să le putem da prin toate acestea pe Hristos.

Dacă doresc poezia, să găsească pe Hristos într-o poezie vrednică de El.

Dacă doresc cântarea, să găsească pe Hristos într-o lucrare realizată în chip vrednic de El.

Dacă doresc… orice ar dori din tot ceea ce este necesitate spirituală pentru sufletul omului, în tot ceea ce i se dă, să i-L dăm pe Hristos.

La asta am fost chemaţi.

Domnul Iisus să vă ajute şi să vă binecuvânteze.

 

Acuma, la rând, cei care sunteţi îndemnaţi, fiecare cu o poezie, cu o meditaţie, cu o cântare, îmbogăţiţi programul nostru şi desfătaţi sufletele noastre în aces­te ceasuri neuitate pe care Dumnezeu ni le-a rânduit în seara aceasta, seara celei dintâi zile a anului în care am intrat.

Şi gândiţi-vă că ziua aceasta urmează după un an aşa de îmbelşugat în toate privinţele. Tot ceea ce creăm noi de aici înainte trebuie să pornească de la acest nivel duhovnicesc în sus. Nimic să nu fie sub acest nivel.

De aceea, pentru că Domnul poate, noi trebuie să stăruim din toată inima şi prin munca noastră, şi prin rugăciunea noastră, ca Domnul să ne ajute.

Spune aşa Sfântul Apostol Pavel lui Timotei, copilul lui talentat şi credincios, devotat Domnului, despre care zice: „N-am pe nimeni să-mi împărtăşească simţirile ca el”, îi spune: „Înflăcărează darul lui Dumnezeu care este în tine”. Adică dă-ţi şi tu toate silinţele ca acest dar al lui Dumnezeu să-l faci să rodească tot mai frumos, tot mai frumos, tot mai frumos!

Domnul să vă ajute. Eu sunt foarte convins că Domnul nostru ne va ajuta şi că în viitor se va împlini cât mai curând ceea ce am dorit şi am arătat în prefaţă la prima antologie: „…vor mai apărea volume din aceste Antologii a tinerei noastre poezii religioase”. Vor apărea noi cântări realizate de cântăreţii noştri, tinerii noştri care compun melodii. Vor apărea noi piese religioase.

Toţi cei care au darul desenului şi al graficii, am dori să valorifice şi acest dar, pentru ca să putem să ne prezentăm şi în faţa celor care iubesc această frumoasă artă. Să le putem arăta realizări din care să trăiască şi cu ochii, şi cu inima nişte lucrări şi nişte stări sufleteşti de cea mai mare şi mai frumoasă preţuire pentru Domnul.

Slăvit să fie Domnul!

Cuvinte la Sărbătorile Literare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2012

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *