Părintele Constantin ONU
Lucrarea Oastei Domnului a apărut dintr-o adiere a Duhului Sfânt. Un om, un vlăstar, Părintele Iosif Trifa, a trezit un Neam, a coalizat o Frăţietate şi a pus în funcţionalitate mesajul evanghelic, legându-i pe toţi trup şi suflet de Biserica Mamă.
Sfântul Părinte Iosif Trifa, prin Duhul Sfânt şi spre slava lui Dumnezeu, prin Lucrarea Oastei Domnului, a deschis un drum de Jertfă în Hristos şi în Biserica Neamului nostru.
Marea ofrandă a Lucrării Oastei Domnului este aceea că s-a lăsat proscomidită, prin Copia Duhului Sfânt, fiind prin existenţa ei pe toată aria binecredinciosului popor român de aici şi de pretutindeni, ca un Artos, pentru că nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu decât ridicându-se prin jertfă, după cum spune Sfântul Chiril al Ierusalimului .
Marele om al lui Dumnezeu şi al Bisericii Ortodoxe Române, Profetul vremurilor noastre şi întemeietorul pământesc al Oastei Domnului, Sfântul Părinte Iosif Trifa, a adus un mesaj unic în lumea aceasta , un mesaj de o anvergură naţională şi de o durată eternă: Aflarea şi vestirea lui Iisus Hristos cel Răstignit.
Lucrarea Oastei Domnului este pentru Biserica şi Neamul Românesc o Bună Vestire, o reaşezare pe preceptele evanghelice ale credinţei în Hristos. Oastea Domnului, ca fiică duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române, Mamă iubitoare de fii şi fiice, şi-a adus aportul Jertfei creştine aşa cum Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos S-a Jertfit pe Sine pentru mântuirea lumii. În această transfigurare şi permanentă prefacere spre redresarea fiinţei umane din prăpastia nefiinţei, Oastea Domnului şi-a adus în România, începând cu anul 1923, deci cu 2 ani înainte de la înfiinţarea Patriarhiei Române, cuvenita împreună-lucrare a mărturisirii credinţei bune şi străbune .
Prin frăţietăţile, adunările consacrate, asemenea unui Agneţ, Oastea Domnului s-a lăsat proscomidită, împunsă cu Sfânta Copie, ca un miel nevinovat spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas împotriva celor ce o tunde nu şi-a deschis gura sa. Această Prescură rotundă, mare cât o ţară, cât România Mare, s-a lăsat liturghisită în continuare, în Duhul Lucrării Sfinte, mărturisind cu aceeaşi veche credinţă şi dragoste de la început că totuşi, în ciuda tuturor greutăţilor, Iisus Hristos este şi rămâne Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii.
Cu toată ura înverşunată faţă de cel ce trebuia să fie preţuit şi respectat ca Părintele spiritual al Lucrării Oastei Domnului, chiar prin înlăturarea sa abuzivă, calfele sale, Mărturisitorul şi Poetul creştin din temniţele comuniste, Traian Dorz, Ioan Marini şi cei asemenea lor, între două arestări, continuau să ridice Agneţul întru pomenirea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin dedicarea de momente sfinte, prin vestirea Evangheliei în ogorul Neamului Românesc.
Chiar şi atunci când sesizarea organelor de miliţie era făcută de către cei care trebuiau să fie păstorii duhovniceşti şi ai fraţilor înrolaţi în Oastea Domnului ducea la amenzi şi arestări, aceşti fraţi prigoniţi şi ocărâţi continuau să strige: întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi acceptând ca Sfânta Copie să le însângereze din nou trupul, ei strigau în proscomidiarul inimii lor: iar Neamul Lui (al Oastei) cine îl va spune?
Întru astfel de continuă afierosire, Agneţul Lucrării Oastei Domnului s-a lăsat ridicat spre cer ca o jertfă adusă lui Dumnezeu întărită fiind de cuvintele: că s-a luat de pe pământ viaţa Lui. Cu toate aceste crunte persecuţii şi nedreptăţi, poporul martir din Lucrarea îndoliată a Oastei Domnului a continuat şi va continua să trăiască Jertfa, Învierea şi Parusia deopotrivă prin învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi .
Frăţiile voastre!
Sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi ai Bisericii şi implicit ai Oastei Domnului ne cheamă, acum, pe fiecare dintre noi la mărturisire!
Sfinţii noştri înaintaşi ne îndeamnă să ne luptăm fără frică pentru mărturisirea lui Hristos în mijlocul acestei lumi care se ridică tot mai mult împotriva Lui şi a Bisericii Sale!
Mulţimea de creştini care a suferit în închisori şi care a creat prezentul nostru spiritual este ca o lumină care ne face să observăm suferinţa poporului în aceste momente de mare şi grea cernere.
Salvarea noastră este Proscomidia!
Salvarea noastră este Sfânta Liturghie şi întrebarea firească este acum: Câţi suntem dispuşi să ne lăsăm proscomidiţi pentru Domnul?
Eu nu am încotro şi trebuie să recunosc că nu mă mai pot dezlipi de miridele întru care am fost aşezat, în firida Proscomidiarului existenţei mele.
Dar tu?
Părintele Constantin ONU
