Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea…” (II Tim 4, 7-8).
Credinţa noastră învaţă, fără vreo umbră de îndoială, de dubiu, că harul lui Dumnezeu, lucrând cu voinţa noastră – lucrare ce se numeşte sinergie – face posibilă transfigurarea noastră şi a fiinţelor umane. Unii oameni nu îşi doresc numai o viaţă de lux sau confort, ci vor un sens pentru viaţa lor. Dacă, în timpul în care trăiesc, cultura în care vieţuiesc nu le pot oferi sensuri durabile şi măreţe, atunci ei vor alege să fie ghidaţi de sensuri triviale, lipsite de profunzime. Ei vor recurge la aceste alegeri, tocmai că nu găsesc niciun sens într-o societate pierdută şi debusolată.
Spunea cineva odată: „Viaţa trebuie să continue. Doar că am uitat de ce”. Unii nu ştiu cine sunt ei, nici încotro merg. Aşa că simt că viaţa este fără direcţie, iraţională, fără sens. Aceasta este problema fiinţelor umane: nu au niciun sens, niciun plan, niciun scop!
Însă ce frumos ne spune astăzi Sfântul Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit” (II Tim 4, 7). Viziunea lui înaltă, sublimă de a privi viaţa. Locul unde se poate găsi scop pentru vieţile noastre de altfel, singurul loc adevărat este încă la picioarele lui Iisus, acolo unde L-a găsit marele Apostol. După întâlnirea cu Hristos, noi ştim că viaţa are un plan tainic, care trebuie îndeplinit pentru un anumit scop. Viaţa este o misiune.
În Vechiul Testament, găsim că trebuie „să devenim dumnezei”, aşa cum şi Sfântul Vasile cel Mare, pe care l-am sărbătorit în prima zi a acestui An Nou, a spus că „omul este o creatură care a primit porunca de a deveni dumnezeu”. În darul harului divin, oferit gratuit şi care poate fi însuşit în mod liber, se află ceva care poate face posibilă restaurarea firii umane, desfigurată de păcat şi sfâşiată de lupta cu propriile-i dorinţe.
Câţi dintre noi reuşim să ne desprindem din viaţa aceasta tumultuoasă şi sinceri să-L căutăm pe Domnul, să-L găsim, să-L slujim, aşa cum Sfântul Pavel a făcut? Cu Hristos, viaţa este o speranţă fără sfârşit.
Câţi dintre noi putem spune cu Sfântul Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat”? Oare aşa ne luptăm noi sau ne place să ne lăudăm, că iată ducem această luptă şi suntem printre aleşii lui Dumnezeu şi, de cele mai multe ori, nu se vede în viaţa noastră că suntem cu Domnul şi că suntem ai Lui. Ni se cere să fim treji, să ducem învăţătura mai departe, aşa cum a dus-o el. Sunt atâţia care au mers de atunci şi până acum… Sunt sfinţii noştri, care au demonstrat şi ne-au arătat că se poate, că fără luptă, nu-i cunună: „Căci, pentru mine, viaţa este Hristos şi moartea câştig” (Filipeni 1, 21). Spunea Sfântul Pavel că viaţa lui a dobândit un sens atât de minunat că el aştepta cu mare speranţă la cununa dreptăţii, pe care o va primi din mâna Stăpânului său.
O, Hristoase, Cel prin Care cerurile s-au deschis pentru a ne aduce nouă darul înnoirii, pentru a ne arăta perfecţiunea către care trebuie să tindem, ia-ne talentele, memoriile noastre, viziunile noastre, voinţele noastre, ia-ne inimile şi gândurile noastre şi, prin harul Tău, fă totul nou!… Ne înnoieşte şi ne învredniceşte să primim, din mâna Ta, cununa dreptăţii, după ce vom fi luptat lupta cea bună, după ce vom fi păstrat neatinsă de vreo erezie credinţa cea adevărată, cea mântuitoare în Tine. Amin. SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL!
Pr. Alexandru ŢUGUI
