Bogatului nemilostiv i-a pierit numele, dar i-a rămas pomenit veşnic numai păcatul şi iadul.
Săracului Lazăr i-a pierit suferinţa, dar i-a rămas pe veşnicie numele şi raiul.
Gândeşte-te la aceasta şi tu, care ai acum prilejul să alegi ori una, ori cealaltă, făcând ca unul sau ca celălalt,
fiindcă amândouă sunt veşnice!
1. Ce minunate gânduri pot fi zădărnicite câteodată…
Ce nemuritoare opere pot fi arse…
Ce nemaiînlocuiţi oameni pot fi ucişi
şi ce unice momente şi prilejuri pot fi pierdute
de un singur om nebun sau de o singură clipă nebunească!
Dar şi câte frumuseţi pot fi salvate de un singur om înţelept sau de o singură clipă de primăvară!
2. Hristos n-a fost scriitor… Dar lumea întreagă e plină cu munţi de cărţi care au fost şi sunt scrise din ideile Lui.
Hristos n-a fost artist, dar El a făcut pe cei mai mari artişti ai lumii să creeze cele mai nemuritoare opere ale lor.
Hristos n-a fost un constructor, dar El a ridicat cele mai măreţe catedrale, cele mai multe spitale, cele mai înalte şcoli.
Hristos n-a fost cântăreţ, dar El a inspirat cele mai strălucite poeme, cele mai divine cântări, cele mai cereşti melodii.
Nu este oare şi aceasta o dovadă că El este Dumnezeu?
3. Dumnezeu a avut mulţi fii răbdători şi sfinţi, dar numai Unu1 a fost Fiul Său, fără păcat, care a fost Răbdarea şi Sfinţenia înseşi.
Pentru mulţi oameni Hristos este un subiect de predică, sau de cântare, sau de discuţie, sau de câştig…
Dar, dacă nu este Mântuitorul personal şi unic, Mărgăritarul Nepreţuit şi Dumnezeul viu şi veşnic,
în zadar!
4. Cu cât lumea se va scufunda mai adânc în păcatul ei, cu atât mărturisitorii neprihănirii se vor împuţina din ea tot mai mult.
Sfinţenia şi evlavia sunt condiţii ale mântuirii, dar ele sunt cunoscute şi împlinite tot mai puţin. Ele singure cunosc calea mântuirii şi ele singure ştiu să conducă sufletele spre ea. Dar azi aproape că nu mai au pe cine să mai conducă.
Când oamenii nu le vor mai avea pe astea printre ei, calea nebătătorită a mântuirii va fi năpădită de spini.
Şi nimeni n-o va mai afla.
Niciodată.
5. A face o slujbă omenească este un legământ cu răspunderi trecătoare.
A face o slujbă dumnezeiască este un legământ cu răspunderi veşnice.
Tot ce facem pentru oameni să ne facă cinste în faţa lor.
Tot ce facem pentru Dumnezeu, cu atât mai mult.
6. Cuvântul Domnului nostru trebuie să fie în gura noastră puternic, mlădios şi ascuţit, ca oţelul săbiei tăioase care taie şi străpunge până în străfund,
şi ca mierea cea dulce, ca picurul cel prelins din fagurii cei curaţi, care unge inima şi îndulceşte buzele
şi ca o piatră cioplită fin şi drept, aşezată pe o temelie de neclintit.
Numai atunci el va fi în gura noastră Cuvântul lui Hristos.
7. Roadele nu vin singure în sacul mulţumirii. Trebuie aduse de stăruinţa unei munci harnice, a unei ocrotiri călduroase, a unei griji iubitoare.
Aşa face un împreună-lucrător cu Dumnezeu, fi¬indcă, după cum prin mijlocirea sapei se arată valoarea săpătorului,
tot aşa prin mijlocirea roadelor duhovniceşti se arată aurul inimii unui slujitor al lui Dumnezeu.
8. Cine se adânceşte în cărţi află cunoştinţa,
cine se adânceşte în apă află peştii,
cine se adânceşte în pământ află aur,
cine se adânceşte în afaceri află câştig,
cine se adânceşte în păcate află iadul.
– Ci numai cine se adânceşte în Hristos
află viaţa veşnică.
9. Nici o vietate nu se rătăceşte aşa de uşor ca oaia. Păstorul trebuie să o caute, căci altfel ea nu ştie niciodată veni singură. Şi ce uşor cade oaia în orice rătăcire!
Dar nici nu este altă vietate aşa de ascultătoare ca ea.
Hristos îi aseamănă pe ai Săi cu oile.
O, cât de frumos, dar şi cât de trist adevăr este în aceasta!
10. Cum am ajuns noi nişte pierduţi? Fiecare mergând singur pe căile sale.
Cum ajungem mântuiţi? Mergând cu toţii împreună pe calea Domnului Iisus şi pe urmele Lui.
11. Copiii ţin minte numai bucuriile.
Oamenii mari ţin minte numai supărările.
Aceasta este deosebirea dintre cei care au o inimă curată ¬şi cei care nu o au.
Să fim toată viaţa copii, în privinţa asta.
12. Cărţile de astăzi sunt citite şi uitate tot aşa de repede cum de repede sunt şi scrise.
Fiindcă sunt tot aşa de uşoare şi de goale ca şi capetele şi inimile din care au ieşit.
Ceea ce se scrie greu se uită greu.
13. Copiii unei familii, care nu se hrănesc bine, se îmbolnăvesc şi mor, iar părinţii răspund de ei.
Sufletele unei biserici, care nu sunt hrănite cu Cuvântul lui Dumnezeu, tot aşa.
O, ce mare răspundere au înaintea lui Dumnezeu acei care au datoria de a-i hrăni pe alţii şi nu o fac!
14. Cât este cineva în unitatea frăţească, atâta vreme el este sub puterea şi paza Duhului Sfânt, iar lucrările sale, izvorâte din inspiraţia şi din lumina Duhului Sfânt, au viaţă şi putere.
Dar, când omul iese din unitatea frăţească, el iese de sub paza şi puterea Duhului Sfânt, iar lucrările sale mai izvorăsc doar din ambiţia şi din cunoştinţa sa, însă nu mai au nici viaţă şi nici putere.
Nimeni nu doreşte să le audă de două ori. Sunt ca ziarul care, după ce l-ai citit o dată, nu te mai interesează, îl arunci.
Aşa vor fi şi ei.
15. Noi suntem numai conducte, iar nu izvoare. Izvor e numai Hristos singur.
Trebuie să fim mereu curaţi, pentru ca Izvorul să poată curge mereu neîmpiedicat prin noi spre alţii.
Altfel suntem seci şi noi şi-i secătuim şi pe alţii.
16. La altoit, pomul este tăiat pe lângă pământ.
La naşterea din nou, firea noastră veche trebuie să fie tot aşa.
Pe dedesubt însă mai răsar mereu lăstari sălbatici care trebuie neîncetat rupţi şi îndepărtaţi.
Dumnezeu a îngăduit aşa, pentru ca să ne lase nouă mereu grija şi lupta de a îndepărta lăstarii sălbatici ai firii noastre vechi, care vin să sece viaţa firii noi.
17. Duhul Sfânt n-a venit doar o singură dată, ci de câte ori a fost nevoie.
Nu limbile şi minunile sunt dovada plinătăţii Duhului. Dovezile acestei plinătăţi sunt:
a – viata sfântă, asemeni vieţii Domnului Iisus;
b – puterea în lupta de aducere a sufletelor la Domnul;
c – mărturia lăuntrică nevăzută, dar simţită atât de cel care o are, cât şi de alţii, în duhul şi în lucrările lui.
Cine n-are aceste dovezi nu are Duhul Sfânt; şi acela se înşală singur, înşelând şi pe alţii.
Să nu ne amăgim: minuni face şi diavolul. Scriptura o cunoaşte şi el.
Numai viaţă, putere şi mărturie nu are mincinosul.
18. Unii te izbesc, alţii te ating.
Sunt ochi care te lovesc, sunt ochi care te mângâie. Sunt mâini care te mângâie, apropieri care te mângâie, cuvinte care te mângâie. Ca şi mâini care te sugrumă.
Suntem de multe ori loviţi, dar de puţine ori mângâiaţi.
O, câte în lumea asta ne izbesc şi ce puţine ne ating mângâietor!
19. Bogatului nemilostiv i-a pierit numele, dar i-a rămas pomenit veşnic numai păcatul şi iadul.
Săracului Lazăr i-a pierit suferinţa, dar i-a rămas pe veşnicie numele şi raiul.
Gândeşte-te la aceasta şi tu, care ai acum prilejul să alegi ori una, ori cealaltă, făcând ca unul sau ca celălalt,
fiindcă amândouă sunt veşnice!
20. Hristos, Conducătorul nostru, plecând să ne pregătească locul veşnic, nu a vrut ca pe pământ să lase un singur om care să conducă Lucrarea Lui, ci a lăsat-o la mai mulţi, dar ei să fie ca unul: una!
Oricine rămâne în unitatea frăţească este păzit de rugăciunea Mântuitorului Hristos, făcută pentru cei una.
Oricine părăseşte unitatea frăţească iese de sub rugăciunea Domnului, fiindcă El a zis: pentru ei Mă rog, pentru cei una, iar nu pentru lume.
Primul răzvrătit ieşit din unitatea sfântă a fost diavolul. Oricine iese din unitate ajunge cu el şi ca el.
Nu ne lăsa pe nici unul aşa, Doamne! Amin.
Traian Dorz
Mărgăritarul ascuns
Gânduri duhovniceşti şi împărtăşiri tainice în Hristos
– Scurte şi scumpe meditaţii –
Editura «Oastea Domnului», Sibiu, 2009
