Despre cum a primit Sfântul Apostol Pavel apostolatul
După o atentă analiză a contextului lărgit al epistolei, observăm că întreaga pericopă din 1,11 și până în 2,10 subliniază felul în care apostolul Pavel își apără apostolatul și misiunea sa de evanghelizator. În primul rând, el accentuează obârșia divină a apostolatului său, făcând indirect trimitere la momentul de pe drumul Damascului (FA 9,3-19), ceea ce înseamnă că toată propovăduirea sa este inspirată de Dumnezeu (2Tim. 3,16), neavând nici un accent omenesc, cu excepția cazurilor pastorale (1Cor. 7,12). În al doilea rând, el accentuează faptul că nu pune valoare pe legea mozaică în actul propovăduirii Evangheliei mântuirii, deși a fost de mic școlit în spiritul ei, ceea ce demonstrează încă o dată deșuetudinea ei. Această părăsire voită a Legii demonstrează din nou faptul că propovăduirea sa nu se bazează pe rațiunea lui, fiindcă Evanghelia a primit-o direct din partea Domnului Iisus, și doar în forma aceasta revelată o propovăduiește[1] (1,11-14).
Cel ce binevoiește pocăința sfântului Pavel este Bunul Dumnezeu, apostolul neavând nici un merit. Însuși termenul grecesc evdokeīn care traduce termenul ebraic ratsah (“a binevoi, a-și găsi plăcerea”) denotă faptul că Dumnezeu pornește întreaga acțiune mântuitoare (1Cor. 1,21; Col. 1,19), nu omul. Este bine să nu uităm acest adevăr, ca să nu cădem în capcana de a crede că prin osteneala noastră se întorc oamenii la pocăință, noi propovăduitorii Evangheliei nu avem nici un merit, fiindcă Dumnezeu Singur are puterea de a face ca sămânța Evangheliei să rodească în sufletele ascultătorilor (1Cor. 3,6). Noi, ostenitorii mântuirii, nu avem nici un merit, fiindcă tot ceea ce facem ține de datoria noastră și atât, după cum categoric ne învață Mântuitorul (Lc. 17,10). Hotărârea lui Dumnezeu cu privire la apostolul Pavel, este descrisă prin alte două verbe: aphorízein care înseamnă „a alege în vederea unei misiuni speciale” și care se petrece prin Pronia lui Dumnezeu încă din pântecele matern, după cum este cazul și sfinților Vechiului Testament (Jud. 16,17; Is. 49,1-2; Ier. 1,5); iar cel de-al doilea este kaleīn care se traduce prin „a pune deoparte” (FA 13,2; Rom. 1,1), fiind vorba aici de chemarea lui Iisus Hristos, având ca temei harul Jertfei Sale[2].
În acest punct este bine de reținut următorul aspect teologic. Această alegere de dinaintea nașterii pământești, nu trebuie confundată cu teoria predestinării din teologia apuseană care interpretează eronat textul din Rom. 8,28-29. Sfântul Pavel nu a fost predestinat, ci asemeni lui Samson sau Ieremia, a fost ales să devină profet, spune ÎPS Bartolomeu, căci preștiința lui Dumnezeu observă că odată chemat, subiectul nu-și va exercita liberul arbitru spre a respinge consacrarea în lucrarea Domnului[3]. Sensul duhovnicesc mesianic se poate urmări foarte clar în textele din Col. 1,18; Evr. 1,6; Ap. 1,5.
Foarte enigmatică este experiența apostolului în Arabia (1,17), căci nu cunoaștem aproape nimic din ceea ce s-a petrecut acolo. Știm doar că regiunea Arabiei era o entitate geografică amorfă și deloc confortabilă în zilele apostolului, întinzându-se de la Marea Roșie către S-V Eufratului, însă se pare că și-a modificat granițele cu timpul, căci la anul 49 d.Hr. când sfântul Pavel redactează această epistolă, Damascul nu mai era inclus în Arabia. Unii speculează faptul că retragerea în pustia Arabiei viza formarea lui în vederea viitoarelor sale misiuni de încreștinare a lumii, iar alții consideră că scopul principal a fost introspecția, isihia, cântărirea propriei sale vieți în lumina lui Hristos[4]. Sfântul Ioan Gură de Aur, oferă o interpretare foarte interesantă, el afirmă că apostolul a fost cuprins de o așa râvnă pentru Hristos, căci era în puterea dragostei dintâi (Ap. 2,4-5), încât s-a dus în misiune în cele mai sălbatice și ostile locuri, pentru a-L propovădui pe Hristos acolo, și pentru a boteza viitorii creștini[5]. Sfântul Teofilact al Bulgariei, mai adaugă faptul că apostolul Pavel din smerenie nu spune care au fost roadele sale pentru Hristos din Arabia, pentru a nu se înfățișa pe sine mai vrednic decât apostolii ce evanghelizau în Ierusalim[6].
Finalul pericopei (1,18-19) descoperă iarăși aleasa virtute a smereniei apostolului, spune sfântul Teodoret al Cyrului, care deși primise Evanghelia direct de la Iisus Hristos, totuși se duce la Ierusalim pentru a se consfătui cu stâlpii Bisericii de acolo de la aceea vreme, care erau apostolii Petru și Iacob, despre cum trebuie predicată Evanghelia la neamuri[7]. Perspectiva aceasta a comuniunii de gândire, cum era în vremea sfinților apostoli, ar fi foarte ziditoare pentru noi cei ce ne autointitulăm ostași ai Domnului, dacă s-ar respecta în întreaga țară. Ce bine ar fi dacă înainte de a se derula o inițiativă de misiune ostășească în popor, frații lucrători s-ar consulta cu sfatul frățesc de la centru din Sibiu, singurul for executiv recunoscut ca valid de către Sfântul Sinod, punând împreună la cale toate aspectele, și abia apoi, după ce în prealabil au primit consimțământul, să pornească la misiune. Astfel, cred că s-ar evita prejudiciul de imagine adus Oastei Domnului, de către acei „activiști de serviciu”, care se autointitulează ostași ai lui Hristos, și care de aproximativ 20 de ani, fac în continuare mult rău Lucrării, producând un imens deserviciu, prin acțiunile lor golite de duh ortodox și de duhul înaintașilor noștri vrednici ostași ai lui Hristos și creștini ortodocși autentici. Suntem dispuși oare să ne smerim cu toții precum făcea marele apostol Pavel? Amin.
[1] William MacDonald, Comentariul biblic al credinciosului. Noul Testament, Christliche Literatur-Verbreitung, Bielefeld, 1998, p. 699.
[2] Vasile Mihoc, “Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni. Introducere, traducere și comentariu”, în Studii Teologice, nr. 3-4, 1983, p. 210.
[3] Bartolomeu Valeriu Anania, Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009, p. 969 (nota c).
[4] Richard N.Longenecker, Galatians, (WBC), Word Books Publisher, Dallas, 1990, p. 34.
[5] Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Galateni a celui între sfinți Părintelui nostru Ioan Chrisostom Arhiepiscopul Constantinopolului, trad. de Theodosie Athanasiu, Tipografia Editoare Dacia, Iași, 1901, p. 35.
[6] Teofilact al Bulgariei, Epistola a doua către Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni și Coloseni, trad. de Veniamin Costache, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1904, p. 202.
[7] Teodoret al Cirului, Tâlcuire la Epistolele Sfântului Apostol Pavel, vol. 1, trad. de Iulia Cărare și Mircea Ștefan, Editura Doxologia, Iași, 2015, p. 32.
Preot Cătălin VARGA
Parohia Jichișul de Jos
