Parcă-i văd pe prispa casei: Moșul Gheorghe şi băbuța.
lar alăturea se joacă Ionel şi Elenuța.
Mai stau de vorbă bătrânii şi-şi privesc cu drag nepoții,
În timp ce pe sat se lasă încetişor umbra nopții.
-Hei, măi babă, zise moşul, fie Domnul lăudat,
Că măcar la bătrânețe ştim şi noi ce e păcat.
Ştim şi noi că sus în ceruri este un mare Dumnezeu,
Ştim şi noi pe lumea asta ce e bine şi ce-i rău –
Dar îți mai aduci aminte de viața păcătoasă
Şi de cearta cea amară care o aveam în casă?
Îți mai aduci tu aminte cum ne cheltuiam noi banii,
Prin beții și cu procese, ascultând glasul satanii?
Îți mai aduci tu aminte, cum trăiam numai în rele,
Cum eu te -njuram adesea ? Vai, vai de zilele mele!
Ah, măi babă! Ah, măi babă! Ce viață sbuciumată!
Cum ne-a mai răbdat pământul? Cum ne-a răbdat bunul Tată!
– Vai de noi – zise băbuța – poate chiar am fi murit
Fără muc de lumânare, fără să ne fi grijit.
Și-ar fi săltat ucigaşul şi cu brațele întinse,
Ne-ar fi primit să ne ducă în väpăile aprinse.
Binecuvântată fie clipa -n care a intrat,
În căsuţa noastră dragă, un creştin adevărat.
Știi, ne spunea el de Oaste, de credință, de Isus,
Ba şi cărțulia ceia tot atuncea ne-a adus-
Și când ne-au citit nepotii, Doamne, am întinerit!
Căci aşa cuvinte sfinte nici când n-am mai auzit.
Ce folos şi ce schimbare ne- a adus această carte!
O, acelui care-a scris- o, dee-i Domnul sănătate…
– Da, așa este măi babă, acel om, socotesc eu,
L-a trimis în casa noastră bunul nostru Dumnezeu.
Cât a stat ne-a spus tot timpul de Isus de mântuire
Și- ai văzut câtă dulceață avea dânsul în vorbire ?
Știi tu, că după aceia, cu frică, cu umilinţă
Ne-am mărturisit la preot şi ne-am pus pe pocăință.
Duhul sfânt ne-a dat putere să ne sculăm din noroi
Și cu multă bărbăție să ne pornim la război.
Însă, ia uite mai babă, ce lucru rău şi drăcesc!
Mulți creştini, făr să-şi dea seama, râd de noi și ne bârfesc.
Nu se bucură sărmanii că niște oameni stricați
S-au lăsat de-atâtea rele şi trăesc ca niște frați….
I. TUDUSCIUC, ostaș.
Isus_Biruitorul, Nr.01, anul 1936
