Meditaţii

Moţiunea – un document extraordinar al Oastei Domnului

Referitor la evenimentul din 12 septembrie 1937, ştiu sigur că tatăl meu, Leon, povestea cu durere mamei mele ceva despre un oarecare părinte Iosif, de la Sibiu, pe care îl respectau şi îl iubeau foarte mult, dar şi că acest părinte era foarte bolnav şi nedreptăţit de un mitropolit. Despre acea zi mi-a povestit însuşi tatăl meu, care a făcut parte din delegaţia trimisă către mitropolit. Despre asta aveam să aflu ulterior mai multe detalii şi de la alţi fraţi înaintaşi, care, mulţi dintre ei, au trecut la Domnul…

Moţiunea este un document extraordinar al Oastei Domnului, un fel de crez al ei, dar şi un program, în care găsim cuvinte spuse de un răstignit. Precum cuvintele Domnului de pe Cruce, ale celui Răstignit, au rămas memorabile, la fel şi cuvintele acestea, ale Părintelui Iosif Trifa, ale unui om răstignit, caterisit atunci, sancţionat pe nedrept, dar căruia Domnul i-a adus dreptatea după Revoluţie, sunt, de asemenea, memorabile. Trebuie să ţinem seama de aceste cuvinte extraordinare, în care ni se arată unde suntem şi cât de originală este Oastea Domnului în raport cu alte culte. Ce inspirat a fost Părintele Iosif Trifa să ne menţinem aici, să rămânem aici, în cadrul Bisericii noastre bune şi străbune! Aici avem un spaţiu foarte larg în care Îl putem mărturisi pe Iisus Hristos cel Răstignit; nu alte dogme, nu alte canoane, ci trăirea autentică a Ortodoxiei, în care se pune un accent deosebit pe smerenie.

Ar putea spune cineva: De ce Moţiunea aceasta şi acest Crez? Un schelet, un pro-gram!… Cu ce mă hrăneşte pe mine din punct de vedere duhovnicesc? Cum cresc eu dacă citesc asta? Şi atunci trebuie să răspundem că un organism sănătos are un schelet sănătos. Un om care nu are un schelet sănătos este o masă de carne informă; şi este oribil să priveşti un schelet gol. Dar împreună – scheletul şi carnea care îl îmbracă – dau o formă plăcută omului, persoanei; şi în această stare omul se poate manifesta plenar. Când ai o învăţătură sănătoasă te poţi purta şi sănătos.

Trebuie să preţuim această zi, în care am primit cuvântul testamentar lăsat de Părintele Iosif Trifa şi de cei 500 de fraţi, prin care am fost învăţaţi să ne purtăm potrivit cu învăţătura Evangheliei, a Bisericii, a Sfinţilor Părinţi. Cei puţini care vin la sărbătoarea Moţiunii sunt cei mai interesaţi de ea. Să nu avem complexul inferiorităţii că suntem puţini.

Mircea ANDRONIC
(din Cuvânt la aniversarea Moţiunii, Sibiu, 2007)