Precum am spus, munca nu trebuie privită atât ca o pedeapsă ce a venit în lume pe urma păcatului strămoşesc, ci trebuie văzută ca un mare bine, atât pentru corp cât şi pentru suflet.
Munca e sănătate trupească şi sufletească. Lenea este o boală sufletească şi trupească. Acest adevăr îl spune deopotrivă şi credinţa şi ştiinţa.
Munca înviorează puterile sufleteşti şi trupeşti ale omului, făcând între ele o dulce armonie. Prin muncă se întâlneşte corpul cu sufletul şi împreună lucrează pentru sănătatea şi binele nostru cel sufletesc şi trupesc.
Prin muncă – zicea un învăţat credincios – întregul suflet al omului se orânduieşte într-o armonie adevărată. Din clipa în care omul se aşază la muncă, fuge îndoiala, mânia, pofta cea rea, durerea, deznădejdea, etc., care ca şi nişte haite de câini ai iadului împresoară sufletul omului… când omul se aşază la lucru, toată haita asta se linişteşte şi se retrage mârâind în vizuina ei. Acum omul e om… căldura binecuvântată a muncii este un foc curăţitor în care orice otravă e arsă… Un om se desăvârşeşte pe sine însuşi lucrând. Din pădurea sălbatică, munca face lanuri de grâu, din mlaştină face grădină, din pustiu ogor… Şi tot prin muncă omul însuşi încetează de a mai fi o pădure sălbatică şi un pustiu nesănătos. Orice muncă adevărată e o sfântă rugăciune (Thomas Carlyle).
În schimb, lenea și trândăvia, sunt cuib cald pentru toate patimile şi păcatele. Lenea – zice înţeleptul Sirah – e dăscăliţa diavolului, căci multe răutăţi a învăţat ea pe oameni (Sirah 33, 32).
– Ce fel de scăderi are omul cutare? – a întrebat odată un vestit predicator pe un prieten al lui.
– E grozav de leneş – a început prietenul.
– Destul! – a strigat predicatorul – dacă e leneş, apoi are toate păcatele…
Un om care îşi pierde vremea şi puterea cu trândăvia – zicea un vestit predicator din Anglia – se aşază singur ca ţintă diavolului, care este un vânător foarte iscusit şi ciuruieşte întruna pe leneş cu gloanţele lui. Cu alte cuvinte, leneşii ispitesc pe diavolul ca să-i ispitească. Cine se joacă când trebuie să muncească, are de tovarăş un duh rău; se face un atelier al satanei. Când diavolul prinde pe cineva care stă degeaba, îl pune la lucru; îi găseşte scule şi în curând îi dă şi plata. Oare nu de aici vine beţia, care umple oraşele şi satele de nenorociri? Nelucrarea este mama cerşetoriei şi rădăcina a tot felul de rele. Cine n-are poftă de lucru are îndoită poftă de mâncare şi de băutură. Ştiu bine că după cum din acoperişurile vechi iese muşchiul, tot aşa din ceasurile de trândăvie iese beţia şi necumpătarea.
A pierde în nelucrare oră după oră înseamnă a face în gard spărturi prin care pot să intre în grădină porcii, şi prăpădul pe care îl fac ei numai cine are datoria să vegheze asupra grădinii îl ştie! Pe poarta trândăviei intră răul în inimă mai tare ca prin orice. Leneşul este un bun material pentru diavol; diavolul poate să facă din el tot ce vrea, de la hoţ până la criminal.
Părintele Iosif Trifa
din volumul „Munca şi Lenea”
