1. Preaiubitule scump al inimii mele, toate vestirile îndelungate de dinainte, toate descoperirile Tale n-au fost în stare a mă face să mă încredinţez deplin despre cum va fi ceea ce voi avea în Tine,
2. aşa cum a fost în stare să mă încredinţeze doar o clipă din părtăşia adevărată a dragostei Tale.
3. Pentru ceea ce este etern, nu există măsură în timp.
4. Pentru ceea ce este nemărginit, nu există măsură în spaţiu.
5. Pentru ceea ce este ceresc, nu există măsură pe pământ.
6. Şi pentru ceea ce este pretutindeni, nu există îngrădire „aici“ sau „acolo“. Este tot la fel: „dincoace“ sau „dincolo“.
7. Prin Tine, eu sunt etern, sunt nemărginit, sunt ceresc, sunt pretutindeni.
8. Prin Tine, eu trec prin moarte fără să nici ştiu că trec prin ea, pentru că moartea este în afara Ta.
9. În Tine, eu sunt la fel dincoace sau dincolo, pentru că hotarul dintre acestea este numai în afara Ta, şi nu înlăuntul Tău.
10. În Tine, eu am trecut dincolo de orice prag dintre noi, părându-mi-se că nu eu sunt cel care trece, ci Tu eşti.
11. Mi-ar fi fost drag să ştiu chiar că eu sunt acela care trece, dar numai o clipă a fost părerea că ies dintr‑o dată foarte afară din ceea ce fusese înainte foarte înlăuntru.
12. Mi se păruse că fusese foarte miazănoapte şi că s-a făcut dintr-o dată foarte miazăzi,
13. că văd căzând o stea foarte tristă dincoace şi înălţându-se foarte strălucită dincolo.
14. Mi s-a părut ca un joc de sărituri peste un cerc de cercuri şi dintr-o dată n-am mai simţit sub picioarele mele nimic…
15. Am simţit numai soarele sub aripi
şi inima Ta sub buzele mele înlăcrimate de fericire.
16. Sunt cel mai slab dintre câte fiinţe ai creat Tu cu mâinile Tale atotputernice,
17. sunt cel mai nepregătit dintre toate minţile care au ieşit din alcătuirea înţelepciunii Tale,
18. sunt cel mai plin de cusururi şi cel mai gol de virtuţi dintre toţi cei pe care i-ai zidit Tu,
19. sunt cel mai neputincios, mai temător şi mai sărac decât toţi, Doamne,
nu mă trimite! – m-am rugat eu.
20. Ca să nu fac de ocară numele Tău slăvit,
21. ca să nu fac de ruşine faţa Ta cinstită,
22. ca să nu fac de pagubă moştenirea Ta minunată,
23. ca să nu fac de râs şi de batjocură solia Ta dumnezeiască!
24. – Du-te! – mi-ai poruncit Tu. Eu voi fi în tine! Nu tu, ci Eu sunt Cel care va vorbi, va arde, va zidi şi va face.
25. Du-te, căci nicăieri nu se va mai putea vedea atât de bine că Eu sunt totul, cum se vede în tine, care nu eşti nici măcar un nimic.
Tocmai de aceea te-am ales pe tine.
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
