Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Nimic nu este mai de folos Oastei Domnului decât această şedere în rugăciune.

Nimic nu este mai de folos Oastei Domnului decât această şedere în rugăciune.

Nimic nu este mai de folos Oastei Domnului decât această şedere în rugăciune.

„Slăvit să fie Domnul Iisus Biruitorul Cel care, iată, ne-a adunat astăzi iar şi iar pentru a ne dovedi nouă, în primul rând, şi apoi şi celorlalţi că nu suntem o Oaste dezlânată, ci una îndelung ţesută în iţele Bisericii cu harul Duhului Sfânt. (…)

Unii profesori universitari de la Bucureşti, care nu vin să citească din cărţile Oastei Domnului şi să vadă ce face Oastea Domnului, transmit în continuare în minţile generaţiilor de preoţi ideea că am fi sectă, că am fi săriţi de pe fixul Bisericii şi că de fapt trăim anapoda şi că noi am fi sectari.

M-am gândit că cel mai bun verset pentru identificarea Oastei Domnului înaintea celor care vă mai întreabă de sănătatea duhovnicească se află în Apostolul citit astăzi, care spune, în versetul 42: Şi stăruiau în propovăduirea Apostolilor şi în părtăşie, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.

Păi acesta este ordinul de luptă al adunărilor Oastei Domnului: a stărui în învăţătura Apostolilor, a şedea în părtăşie, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Şi una din acuzele ce se aduceau într-un articol din revista «Lumină lină» – o boală mai veche la unii – e că ostaşii ar avea tendinţa de a se împărtăşi după o molitvă în comun, fără să se spovedească. Şi mă gândeam, citind acea acuză, la cei care au îngheţat cu mine în februarie şi cu ceilalţi preoţi care ne-am aşezat în cele patru colţuri ale adunării, spovedindu-i; la cei care au îngheţat împreună cu noi în februarie în zăpadă, preferând să se spovedească aşa, decât să fi mers nespovediţi înaintea Împărtăşaniei. Şi mă gândeam la aceia care luau din potirul acela Împărtăşania aproape îngheţată, dar o voiau, pentru că sufletul lor nu era îngheţat, pentru că inima lor ardea de primirea lui Dumnezeu.

Apoi li se mai reproşează ostaşilor că au cântări din acestea în cărţile de cântări. Ediţia aceasta pe note o să-i irite şi mai mult pe unii, deşi ea este o operă magistrală pentru cultura poporului român, în primul rând, şi apoi a Oastei Domnului. Fără îndoială că îi vor irita pentru că atâta vreme cât nu vor gusta din dulceaţa acestor cântări şi cât vor vedea în ele doar cântarea lamentabilă şi nu versul foarte bun sau numai faptul că din când în când se mai aude şi orga, nu şi faptul că fraţii pot cânta oriunde aceste cântări, fără să deranjeze pe nimeni, nu vor pricepe nimic din dimensiunea pe care o au aceste cântări în sufletul ostaşilor. Cum nu vor pricepe niciodată nimic din ceea ce faceţi, câtă vreme nu vor sta cu frăţiile voastre în genunchi, câtă vreme nu vor merge cu frăţiile voastre în adunări.

Astăzi este sărbătoarea Duhului Adevărului. De aceea trebuie să spunem adevărul şi de această dată. Pentru că nimic nu este mai de folos Oastei Domnului decât această şedere în rugăciune. Esenţial este însă ca, de fiecare dată, învăţătura frăţiilor voastre să fie una cu învăţătura Apostolilor. Să nu vă luaţi după toate cărţile apărute de ici şi de colo, de la est şi de la vest de teologia românească, de la nord sau de la sud, ci să luaţi seama la ce apare de bună calitate în limba română. Vedeţi cât suntem de infectaţi astăzi cu o teologie a traducerilor din toate limbile pământului, de parcă teologia românească s-a bazat dintotdeauna numai pe teologia rusă şi greacă şi americană şi englezească. Nu, fraţilor, avem şi noi teologii noştri!

Pe aceştia puneţi-i în valoare, aşa cum surorile care au venit de pe valea Vişeului au pus cu hainele lor populare în valoare sufletul lor şi tot sufletul neamului maramureşean, atunci când au venit aici. Chiar m-am gândit ce minunat ar fi dacă aţi veni fiecare în adunare cu hainele populare de-acasă, să vadă lumea că nu-i prezent numai Sibiul azi, – o parte din ţară – ci ţara întreagă, aşa înveşmântată în hainele învierii. (…)

Auziţi, mai apoi: în părtăşie. Părtăşia nu ţinea doar de folosirea în comun a bunurilor materiale, ci şi la participarea duhovnicească la aceeaşi viaţă în Iisus Hristos, la aceeaşi dragoste şi îngăduinţă unii faţă de alţii. Nu absurdităţi, nu descoperiri de veleităţi teologice la cei care nu au citit mai mult de o dată Sfânta Scriptură. Nu orice, atunci când se pune problema rezolvării teologice a oricăror probleme.

După părtăşia care cere întotdeauna această frământătură de Duh Sfânt, iată este vorba de frângerea pâinii. Oastei Domnului nu i-a fost niciodată caracteristică viaţa în Hristos decât în jurul potirului, strânşi acolo în jurul Sfintelor Taine. Îndepărtarea de Sfintele Taine înseamnă îndepărtarea de Hristos. Depărtându-vă de Hristos v-aţi depărtat de Cel care conduce Oastea Domnului cu adevărat. (…)

În final, după frângerea pâinii, creştinii trebuie să trăiască în rugăciune. Dar într-o rugăciune adânc ancorată în sufletele frăţiilor voastre şi în învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. (…)

Structura dintâi a Bisericii din Ierusalim pe aceste lucruri se baza.

Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să ne aibă în pază şi, de fiecare dată, aşa să ne întâlnim slăvindu-L pe Dumnezeu, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.“

Părintele Constantin Necula, Sibiu

din cuvântul rostit la Adunarea de Rusalii de la Sibiu,  iunie 1999

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *