În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!
Din toată inima spunem: Slăvit să fie Domnul!
Am citit cu câtva timp în urmă un articol scris de fratele Traian Dorz despre adunarea Oastei Domnului care a avut loc în 12 septembrie 1937.[1]
Printre minunatele cuvinte care au fost scrise acolo, le-am găsit şi pe acestea pe care le spun exact aşa: „Steagul dragostei flutura peste toţi. Nici unul nu era mare şi nici unul nu era mic. Toţi eram egali. Iar dragostea coboară orice deal şi ridică orice vale”.
Steagul dragostei, poate ca niciodată, a fluturat şi peste strângerea noastră începând de aseară. Nu ştiu cine s-a putut ruga în felul acesta, ca Dumnezeu să poată da o binecuvântare atât de mare, la care foarte mulţi dintre noi nici nu ne‑am aşteptat şi nu ne-am gândit.
Steagul dragostei a fluturat peste vorbirea fiecărui frate. Steagul dragostei s-a putut vedea în fiecare poezie. Steagul dragostei s-a putut vedea mai ales în fiecare cântare.
Ce frumos este şi ce minunat este când steagul dragostei flutură peste toţi! Când nimeni nu e mare şi nimeni nu e mic.
Ceea ce n-au putut face de-a lungul istoriei războaiele, ceea ce n-a putut face forţa, ceea ce n-au putut face universităţile şi raţiunea, a făcut steagul dragostei, a făcut dragostea lui Dumnezeu. În ce chip minunat ne-a unit Dumnezeu pe fiecare! Mă gândesc că suntem veniţi din atâtea colţuri de ţară, că avem în viaţa noastră atâtea feluri de educaţie… Ca oameni, ca structură pământească, avem în noi atâtea înclinaţii, dar, cu toate acestea, noi, care am simţit-o, care am văzut-o şi care am citit-o, am trăit-o aici… Pe feţele frăţiilor voastre am văzut lacrimi şi am zis: „Minunată lucrare face dragostea!”.
Şi vreau să amintesc aici un cuvânt al lui Gala Galaction care a fost rostit odată la o adunare – şi sunt şi eu fericit că pot să îl rostesc aici. El spunea: „Noi avem o limbă comună: iubirea. Să o vorbim în cuvânt înflăcărat. Să folosim această limbă comună a dragostei şi iubirii lui Hristos, care înfrăţeşte popoarele, care alungă urâtul, care alungă dezbinările şi împuţinările de fiinţe bune. Să ne iubim unii pe alţii cu adevărat, pe cât este cu putinţă”.
E un lucru minunat, este un lucru mare aceasta!
„Cel care iubeşte – zice Sfântul Apostol Ioan – este născut din Dumnezeu.” Să poţi iubi, în primul rând, trebuie să fii un om îndumnezeit, trebuie să fii, în primul rând, un om transformat.
Dacă am ajuns în starea aceasta ca să ne iubim unii pe alţii din toată inima, atunci să ştiţi că aici sunt cuprinse toate legile şi toţi proorocii.
Dragostea este steagul care flutură peste toţi, cum s-a spus că era şi la ultimul sfat general al Oastei Domnului din 1937. De aceea am spus şi noi astăzi tot aşa: „Dragostea este steagul care flutură şi peste adunarea noastră”. Duceţi‑vă acasă şi spuneţi şi celor care nu au putut să vină aici că dragostea a fost steagul care a fluturat peste toţi.
Începând de aseară şi până acum, nimeni dintre noi nu a fost mare şi nimeni dintre noi nu a fost mic. Toţi am fost egali, toţi am fost fraţi.
Duceţi-vă acasă şi spuneţi mai departe că suntem hotărâţi să rămânem până la moarte angajaţi în această Lucrare. Să nu părăsim Biserica şi nici voluntariatul Oastei. Vom rămâne până la sfârşit şi vom lupta în numele acestui steag al dragostei. Cu bucurie, dar şi cu nădejde că toate ostenelile şi luptele noastre nu vor fi acoperite nici de pământ, dar nici de ani.
Că timpul n-are nici o putere în faţa lui Dumnezeu. Că timpul este anemic, cum anemică este furnica în faţa puterii unui om, de exemplu. Că nici pământul şi nici anii nu ne-ar putea şi nu ne pot acoperi şi nu ne pot îndepărta de steagul dragostei lui Dumnezeu cu care Dumnezeu ne-a iubit şi pe care l-a plantat în inima noastră şi în adunarea noastră, şi în Lucrarea noastră.
„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea – zice Sfântul Ioan –, încât a dat pe Singurul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Şi, pentru că suntem într-un prilej aşa de fericit şi pentru că dragostea este steagul care flutură peste noi, aş vrea să vă pun o întrebare: Care dintre voi până în ceasul acesta n-aţi auzit şi n-aţi ştiut că poate Dumnezeu să iubească în felul acesta? Vreau să vă spun în mod sincer, poate că nu ne-am mai văzut până la ceasul acesta: dacă nu v-aţi apropiat de Domnul Iisus,
dacă nu aţi crezut încă în Dumnezeu…
dacă nu aţi pornit încă pe urmele Lui…
dragii noştri, nu mai staţi nici un moment deoparte. Apropiaţi-vă de El, Piatra cea vie, care este Episcopul sufletelor noastre. El ne-a iubit şi S-a dat ca Jertfă de Răscumpărare pentru sufletele noastre.
[1] Articolul Pe Aleea Filozofilor, acum nouă ani, din «Isus Biruitorul» nr. 5-6 din 15 febr. 1947 (n. ed.)
din vorbirea fratelui Traian (Bucureşti) la nunta de la Lozna (Botoşani) – mai 1981
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1
