„O mare mulţime de iudei au aflat că Iisus este în Betania şi au venit acolo nu numai pentru Iisus, ci ca să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi.“
În Betania, după învierea lui Lazăr, trebuie să fi fost atunci un pelerinaj necontenit,
un fluviu de oameni care curgeau, mergând şi venind din toate părţile, aşa cum se întâmplă totdeauna acolo unde se petrece o minune ca asta.
Desigur, mulţi veneau să-L vadă pe Iisus, Hristosul lui Dumnezeu, Care face astfel de minuni pe care nimeni altul nu le-a mai făcut. Şi Care vorbeşte cuvinte pe care nimeni altul nu le-a mai spus.
Va fi fost ceva cam ca la Maglavit pe vremea minunii de acolo…
Dar cei mai mulţi vor fi venit şi pentru a-l vedea pe Lazăr cel care a fost mort de patru zile şi a înviat. Aşa ceva era într-adevăr nemaipomenit…
Căci dacă despre tânărul din Nain sau despre fiica lui Iair s-ar fi putut presupune că au suferit numai o moarte „aparentă“, că ar fi fost numai într-un fel de leşin mai greu, iar Mântuitorul i-ar fi trezit din acest leşin prin atingerea Sa, nefiind morţi decât de curând,
– cum, de fapt, au şi zis despre aceste minuni mulţi necredincioşi… şi chiar mai zic încă –
despre Lazăr însă orice necredinţă nu mai avea ce să spună.
El fusese mort, îngropat de patru zile, intrase deja în putrefacţie şi mirosea greu, ca un cadavru în descompunere.
Iar de el, Mântuitorul nici măcar nu Se atinsese ca de alţii,
ci îl strigase numai şi îi poruncise ca un Dumnezeu să vină din moarte şi să iasă din mormânt…
Iar mortul Lazăr s-a întors din moarte şi a ieşit din mormânt.
Chipul morţii s-a şters de peste el şi i-a revenit chipul vieţii.
Groaza care întotdeauna îl însoţeşte pe cel mort a pierit dintr-o dată
şi a venit bucuria prietenoasă şi apropierea iubitoare care însoţeşte viaţa.
Moartea era cum n-ar fi venit, viaţa era cum n-ar fi plecat. Ce înspăimântătoare şi ce fericită minune se petrecuse! Ce limpede şi ce uriaşă era prezenţa şi puterea lui Dumnezeu acolo!
Câte n-aveau ei, cei ce veneau din toate părţile la Lazăr, să-l întrebe – şi, mai ales, câte nu avea el să le spună acum, după ce trecuse prin valea umbrei morţii atât de aievea!
Drag prieten şi slujitor al lui Hristos, lumea a auzit multe despre Hristos şi poate şi despre tine – şi vin mulţi, dorind mult ca să-L audă şi să-L vadă pe Iisus la voi,
dar să ştii că mulţi vor veni şi vor dori să te vadă şi pe tine, care spui că eşti un înviat din morţi, un cunoscut şi un cunoscător al lui Iisus,
– un răscumpărat din pierzare de către Iisus, prin Cuvântul şi prin puterea Lui (Ef 2, 1-10).
Dacă Dumnezeu ne-a înviat, El ne-a zidit în Hristos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregătit mai dinainte ca să umblăm în ele (Ef 2, 10).
De aceea nu trebuie să uităm niciodată, ci totdeauna să ne aducem aminte că dacă Dumnezeu S-a îndurat de noi şi ne-a adus la viaţă din putrefacţia păcatelor în care zăceam morţi,
noi trebuie să trăim o altfel de viaţă şi să umblăm într-un alt fel în mijlocul celor care se uită după noi ca după nişte oameni cu adevărat noi. Ca după nişte minuni ale lui Hristos.
Cei ce vin la noi trebuie să plece înapoi slăvindu-L pe Dumnezeu.
Când vin la biserică, oamenii nu vin numai pentru Hristos, ci vin şi pentru Lazăr, pentru slujitorul pus acolo să-L arate pe El acelora ce vin. Iar dacă nu vin, atunci nu din pricina lui Iisus nu vin, ci din pricina acelui Lazăr care este tot mort.
Când vin sufletele la adunare, nu vin numai pentru Hristos, căci puţine suflete au ajuns la acea stare să vină doar pentru Iisus.
Ci vin sau nu vin şi din pricina „lazărilor“ celor pe care îi văd şi îi aud acolo.
Cum mărturiseşti tu, suflete căruia Domnul ţi-a făcut bine?
Cum mărturiseşti tu, Lazăre, despre Hristos celor care vin să te vadă şi să te audă? Tu ce spui şi tu ce arăţi acelor care vin să te vadă, auzind că tu ai înviat din morţi şi că nu mai zaci mort în păcate, cum zăceai înainte, în felul celorlalţi oameni?
Ai tu cu adevărat acum o viaţă nouă şi o umblare nouă, care să-i facă pe oameni să-L slăvească pe Dumnezeu din pricina învierii tale (Mt 5, 16)?
Sau din pricina ta ajunge mai degrabă hulit Numele lui Hristos şi dispreţuită Lucrarea Lui (Rom 2, 24)?
Ia foarte bine seama la aceste întrebări, căci în curând, pentru toate acestea, să ştii că te va chema Dumnezeu la Judecată (Eccl 11, 9).
Doamne Dumnezeule Înfricoşat şi Atotputernic,
Slavă Ţie pentru puterea Ta prin care iei viaţa şi o dai iarăşi (In 10, 18)…
prin care poţi să mori şi prin care poţi să învii…
prin care alegi pe cine Îţi place şi împietreşti pe cine vrei.
Tu poţi face tot ce vrei cu vasele Tale, căci Tu eşti Făcătorul lor
şi nimănui nu trebuie să dai socoteală de tot ce faci cu ce este al Tău (Mt 20, 15).
Dar slavă Ţie că ai binevoit să Te înduri chiar de noi. Şi din nişte vase de ocară, ne-ai făcut vase ale slavei. Din nişte pierduţi, ne-ai făcut aflaţi şi din nişte morţi cum eram, ne-ai făcut înviaţi ai Tăi.
Trezeşte-ne cutremurător conştiinţa datoriei atât de mari pe care o avem, de a umbla, de a lucra şi a vorbi într-un chip cu totul sfânt şi curat, potrivit cu noua viaţă pe care trebuie s-o avem
şi potrivit cu voia Ta, Care ne-ai adus la această viaţă, pentru a umbla pe căile ei şi în lumina ei, aducând roadele ei.
Ca să fim şi vrednici să primim cununa ei.
Şi să fim înscrişi în Cartea ei (In 8, 12; II Tim 4, 8; Apoc 21, 27).
Pentru ca, după cum Tu eşti cinstea noastră, să fim şi noi cinstea Ta.
Amin.
Hristos – Împăratul nostru / Traian Dorz. – Ed. a 2-a. – Sibiu : Oastea Domnului, 2013
