Meditaţii

Nu te bizui că ştii să ascunzi bine ceea ce ştii că nu-i permis să faci.

10. Fereşte-te, să nu faci nimic din ceea ce este nedrept, necinstit şi nebunesc.
Nu te bizui că ştii să ascunzi bine ceea ce ştii că nu-i permis să faci.
Nu este nici un ascunziş pe lume în care să poţi scăpa de fapta ta cea rea.
Vei fi descoperit sigur!

11. Păcatele pe care le faci vor fi cunoscute şi vor merge înaintea ta la judecata lui Dumnezeu,
iar pe urma lor vei merge sigur şi tu.
Cele ce nu au mers încă vor merge şi ele sigur, după tine (I Tim 5, 24-25).
De aceea, opreşte-te!
Nu mai face alt păcat.
Iar cele pe care le-ai făcut, mai bine mărturiseşte le, căci pedeapsa ta va fi mai uşoară
şi mântuirea ta mai cu putinţă – dacă le vei mărturisi şi le vei părăsi acum.

12. O, Mare Dumnezeu, Cunoscător a toate şi a tuturor,
Te rugăm, veghează Tu Însuţi neîncetat asupra împlinirii Cuvântului Tău.
Nu lăsa nedescoperit nici un păcat – pentru ca să nu sufere fără nădejde cel nevinovat în locul celui vinovat
şi pentru ca să nu se îngâmfe inima nelegiuitului, zicând că nu este cine să ştie şi cine să pedepsească faptele nelegiuirii sale.

13. Îngrozeşte-l, Doamne, pe îndrăzneţul nelegiuit, care nu se teme de nimeni şi de nimic, ci se îmbărbătează a face nedreptatea,
şi fă-l să vadă că totuşi are de ce să se teamă.

14. O, câte gânduri şi dorinţe, unele frumoase, altele îndrăzneţe, iar cele mai multe nevrednice nu mai ajung niciodată la împlinire!…
Pentru că omul care le face nu învaţă să-şi numere bine zilele sale,
nici ale tinereţii,
nici ale puterii,
nici ale înălţării sale.
Iar zilele în care ar putea face binele trec mai repede decât prilejul aşteptat
şi mai grăbite decât ocazia dorită.
O, ce pustiu veşnic rămâne acolo unde nu este Dumnezeu!

15. Omul care învaţă să calculeze milioanele de ani ai altora nu învaţă adesea să-şi numere binele puţinele lui zilişoare
– şi se pomeneşte, la capătul lor scurt, fără să fi realizat nimic altceva decât planuri…
Planuri goale şi planuri umflate,
planuri slabe, frumoase, urâte…
Planuri, – pleavă.

16. O, cât de atent îşi numără omul înţelept, omul cuminte valorile lui cele mai alese, zilele sale,
atunci când ştie bine că nu are timp şi îngăduinţă să le mai numere decât o singură dată în viaţa lui.

17. Cât de rodnic şi de folositor are grijă omul chibzuit să-şi trăiască fiecare zi din viaţa lui!
El este acel om care ştie să ia bine seama la puţinul număr al acestor zile
şi la marele număr de datorii pe care trebuie să le împlinească în ele.

18. O, dacă cei înţelepţi ar putea găsi toate zilele pe care le pierd cei nebuni!…
Cu câte realizări fericite s-ar îmbogăţi lumea!

19. O, dacă cei bătrâni ar putea câştiga toate prilejurile pe care le nesocotesc cei tineri,
cu ce opere frumoase s-ar îmbogăţi pământul!
Şi dacă cei buni ar putea avea toate posibilităţile pe care le risipesc cei răi,
cât de minunat ar fi folosite toate acestea pentru fericirea vieţii tuturor!

20. Dar, când omul învaţă să-şi ştie număra bine toate zilele sale,
adesea nu mai are, sărmanul, ce să numere.
Înţelept este acela care vede înainte – spune proverbul –
căci în urmă toţi proştii văd.
Ce mare lucru este să fii înţelept astăzi!
Astăzi – ca Timp; acum – ca prilej.
O, Duhule Sfânt, dă-ne înţelepciunea Ta.
Amin.

15. SALVARE ŞI RECUNOŞTINŢĂ

Cununile slăvite / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006

1 Comment

  • Luca Marius 23 martie 2020

    Amin

Lasă un răspuns